close
ActualitatePromovate

Iudaism și creștinism. Despre rădăcinile evreiești ale Mariei. Plus, un interviu cu teologul Brant Pitre

Iisus, mama sa și apostolii erau evrei, ce înseamna acest lucru pentru creștinii din ziua de azi? Cartea lui Brant Pitre Isus și rădăcinile evreiești ale Mariei , Humanitas, 2018 încearcă să pună în perspectivă încărcătura iudaică a unor concepte și referințe creștine.

Brant Pitre este profesor de Noul Testament, specializat pe studiul iudaismului antic și al relației sale cu creștinismul primar. Este unul dintre acei teologii americani, care, influențat de modelul protestant al creștinismului, știe să pună întrebări la obiect și să dea răspunsuri clare. Prin urmare, cărțile sale, dintre care următoarele au fost traduse și în română : Isus Mirele, Humanitas, 2018, Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus, Humanitas, 2017 și Misterul Cinei de pe urmă. Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei, Humanitas, 2016 sunt scrise simplu, cursiv și fluent. Trebuie să recunosc că la citirea primei sale cărți am apelat la Google să aflu dacă autorul este catolic sau protestant. Dogmatic părea catolic, dar stilul părea protestant.

Pentru cei care nu au cultură biblică, dar vor o introducere rapidă și consistentă în relația dintre Noul și Vechiul Testament, Misterul Cinei de pe urmă este de-a dreptul un festin, dacă tot vorbim despre banchetul euharistic. În aceeași serie tematică a paralelismelor dintre Vechiul și Noul Testament se înscrie și Isus și rădăcinile evreiești ale Mariei, carte care tratează probleme mariologice clasice dintr-o perspectivă mai puțin clasică. Spun, dintr-o perspectivă mai puțin clasică, pentru că cititorul ortodox sau catolic este obișnuit să afle dezvoltarea conceptuală a cultului Fecioarei plecând de la sinoadele ecumenice sau de la bule papale, în timp ce metoda lui Pitre se fundamentează pe paralelisme între Vechiul și Noul Testament. Brant Pitre își propune să dea un pas înapoi și să explice dogmele cu privire la fecioria Maicii Domnului sau la înălțarea ei la cer, care au apărut de-a lungul istoriei creștinismului prin referințe vechi testamentare.

Această metodă are două avantaje persuasive. Primul avantaj este acela că arată că credințele cu privire la fecioria sau medierea Maicii Domnului în rugăciuni nu sunt invenții arbitrare ale unor secole recente, ci teme desprinse din cultura iudaică antică. În consecință, chiar dacă biserica începe să se exprime dogmatic legat de Maica Domnului abia în secolul al V-lea, cu sinodul de la Efes, prin care Maica Domnului este numită Theotokos, Născătoare de Dumnezeu, iar Biserica catolică proclamă dogma înălțării Fecioarei la cer abia în 1950, credințele pe care se bazează aceste dogme existau încă din timpurile primare ale creștinismului, ba chiar au rădăcini iudaice. În al doilea rând, a privi textele din Noul Testament și paralelismelor lor din Vechiul Testament atunci când vine vorba despre rugăciunile de mediere adresate Fecioarei Maria, înseamnă a puncta în dezbaterea ecumenică cu bisericile evanghelice, care consideră, așa cum o spune și Pitre, că rugăciunile adresate oricui altcuiva decât Sfintei Treimi sunt forme de idolatrie. A spune despre Maria, că este nouă Evă, că este noul chivot al legământului și regina Împărăției lui Dumnezeu nu sunt simple metafore, alese accidental, ci au un substrat dogmatic fundamentat scriptural.

Studiu biblic pune în evidență expresii și paralelisme între Vechiul și Noul Testament, propunând piste hermeneutice ce peacă de la aceste analogii. Autorii Noului Testament cunoșteau bine Vechiul Testament, care reprezenta cultura standard pentru un evreu educat, ca de exemplu pentru apostolul Pavel, prin urmare, este firesc ca ei să se exprime folosind expresii cu încărcătură similară din Vechiul Testament. Până aici niciun mister, evangheliștii scriu ca orice om care scrie într-o limbă străină, folosind expresii standard și idiomatice din limba sau din cultura respectivă folosite de vorbitorii nativi. Când voiau să vorbească despre Mesia sau despre nașterea fără dureri a mamei Sale era natural să folosească expresii din Vechiul Testament.

Munca inversă este un pic mai dificilă însă, căci, presupune nu doar analogii, ci și speculații interpretative dintre care unele frumoase și convingătoare altele doar poetice. De exemplu, argumentația lui Pitre legat de faptul că dacă Iisus ar fi avut alți frați sau surori, nu și-ar fi dat silința ca răstignit fiind să se adrese lui Ioan, rugându-l să o ia în grijă pe mama sa, pare rezonabilă. Pe de altă parte, argumentarea lui Pitre legată de posibilitatea ca Fecioara Maria să fi făcut un vot al castității în timpul logodnei cu Iosif, pare mai puțin plauzibilă, chiar dacă nu este imposibilă.

Tentativa lui Pitre de a o privi pe Fecioara Maria în cadrul contextului iudaic al vieții sale este indubitabil o idee bună care ne ajută să înțelegem mai bine legătura de nedepășit între iudaism și creștinism, dându-ne ocazia să ne punem în pielea unui evreu din antichitate spre a percepe ce încărcătură ar putea avea profețiile mesianice, așteptarea Împărăției sau orice paralelism între Isus și David sau Isus și Iosif.

În final, o înțelegere mai bună a rolului Maicii Domnului în istoria mântuirii presupune o aprofundare a umanității Fiului și a misterului întrupării, căci, de fapt, toate atributele prin care Fecioara este descrisă de-a lungul istoriei creștinismului sunt forme de a vorbi despre misterul Dumnezeului-om, iar minimizarea rolului Mariei poartă riscul de a pune umanitatea lui Iisus în umbra divinității sale.

Interviu cu Brant Pitre despre volumul Isus și rădăcinile evreiești ale Mariei

Așa cum ați subliniat într-un interviu recent ne aflăm în fața unei nevoi acute de a dezvolta alfabetizarea biblică. E de la sine înțeles cum alfabetizarea biblică poate fi utilă în discuțiile ecumenice cu protestanții, dar cum ajută ea în discuțiile cu creștinii ortodocși?

Ce întrebare bună! De-a lungul secolelor, dezbaterile între romano-catolici și ortodocși legate de Fecioara Maria au fost formulate în termeni care sesizează o opoziție aparentă între dogmele papale ulterioare ca Imaculata Concepție și învățăturile Părinților Bisericii din primele secole.

În Iisus și Rădăcinile Evreiești ale Mariei m-am referit în primul rând la învățăturile Părinților Bisericii din primele secole, reconscute și importante atât pentru tradiția romano-catolică cât și pentru cea ortodoxă. Mai precis, am arătat cum credințele vechi legate de Maria, atât în biserica greacă cât și în cea latină decurg direct din imaginile biblice legate de Maica Domnului ca Nouă Evă, Nou Chivot al Legământului, Regină Mamă, etc.

Cred că o privier atentă la sursele biblice are potențialul să sublinieze ceea ce îi unește pe romano-catolici și pe ortodocși. De exemplu, după ce o prietenă ortodoxă a citit capitolul despre Noua Evă și Imaculata Concepție mi-a spus că nu mai este atât de sigură în ce privință precisă ortodocșii și catolicii au păreri diferite. Acesta este un bun exmplu despre cum pot fi uneori clarificate divergențele doctrinaire când ele sunt explicate făcând apel la limbajul și imaginile din Sfânta Scriptură.

Iisus, mama sa, cei 12 apostoli erau evrei practicanți. Cum schimă aceste rădăcinile iudaice credința creștină, pe lângă faptul că Vechiul Testament ne poate ajuta să înțelegem mai bine Noul Testament?

Îmi place să le amintesc studenților mei că a încerca să înțelegi creștinismul fără să fi citit și înțeles Vechiul Testament e ca și cum te-ai uita de la un film de la jumătate. Vei fi cu siguranță capabil să înțelegi scenariu, să îți dai seama care sunt protagoniștii și poate chiar să te bucuri de final. Dar, nu poți cu adevărat aprecia povestea dacă nu știi cum începe sau dacă ratezi o parte din ea. Acelasi lucru e adevărat și pentru Scripturi. Vechiul Testament constituie până la urmă trei pătrimi din Biblie, totuși, mulți dintre noi nu suntem la fel de familiari cu scripturile iudaice pe cât suntem cu Noul Testament.

După mine, studiul atent al rădăcinilor evreiești ale lui Iisus și ale bisericii primare dezvăluie profunditatea și frumusețea creștinismului într-o formă care nu e posibilă altfel decât fiind atenți la „prima parte” a istoriei mântuirii. În mod special, nu pot fi înțelese rațiuniile din spatele credințelor controversate despre Fecioara Maria, decât dacă citim ce spune Noul Testament despre Maria în lumina Vechiului Testament. Așa cum a explicat o dată Benedict al XVI-lea, întreaga tapiserie legată de Fecioara Maria e țesută din fire din Scriptura ebraică.

Maria, Maica Domnului a fost întotdeauna un model pentru creștini, mai ales pentru femeile creștine. E posibil să dezvoltăm un feminism creștin plecând de la modelul Fecioarei ?

Ioan Paul al II-lea care era profund devotat Fecioarei Maria credea cu siguranță că un feminism creștin autentic începe de la modelul Fecioarei Maria. De exemplu, Ioan Paul al II-lea începe și sfârșește scrisoarea apostolică Despre demintatea și vocația femeii cu figura Mariei. În această scrisoare, Papa o descrie pe Maria ca exemplu suprem al „misteriului feminității” și ca „măsură a deminității feminine”. Până la urmă, prin Maria se împlinește cel mai mare eveniment din istoria umană-întruparea lui Dumzeu. ( nr.31)

Așa cum am încercat să arat în Iisus și Rădăcinile evreiești ale Mariei, această descriere a Fecioarei Maria ca model al feminității decurge direct din identitatea ei ca Nouă Evă-„femeia„ (Geneză 3:15) prin care Noul Adam ( Hristos) ajunge în lume și inaugurează Noua Creație.

Imaginați-vă că un protestant, un ortodox și un evreu ortodox citesc Iisus și Rădăcinile evreiești ale Mariei. E ușor de imaginat care sunt obiecțiile protestante la cultul Fecioarei Maria și obiecțiile ortodoxe la imaculata concepție. Dar ce ar spune evreul ortodox? Cum ar arăta Maria prin ochii unui evreu ortodox?

Pentru a răspunde cu adevărat la această întrebare ea ar trebui adresată unui evreu ortodox. Nu aș vrea să vorbesc în locul lor. Totuși, dacă ar fi să ghicesc, bănuiesc că ar putea rezona cu capitolul despre Maria ca Noua Rahela. În tradiția iudaică, Rahela, soția lui Iacov, patriarhul celor 12 triburi ale lui Israel, este mama prin excelență a poporului evreu. (cf. Geneză 29-30). Așa cum am arătat în carte, atât scriptura iudaică cât și tradiția iudaică ulterioară, o văd pe Rahela ca pe o figură maternă, nu doar ca pe cineva care împărtășește nefericirea poporului, ci ca pe cineva care intercede pentru poporul evreu ca pentru copii ei într-o formă unică și eficace ( vezi Ieremia 31:15). Până azi, mormântului Rahelei este un loc sacru pentru evreii ortodocși, dintre care unii chiar se roagă pentru intervenția Rahelei.

Aceasta descriere seamănă cu descrierea din Noul Testament a Maicii Domnului ca femeie care suferă ( Luca 2:35), ca mamă a discipolului celui iubit ( Ioan 19:25-27) și a tuturor celor ce cred în Iisus ( Apocalipsă 12: 1, 17). Așa cum am arătat în carte, se poate argumenta că Noul Testament însuși o prezintă pe Maria ca pe Noua Rahelă, care, ca și prima Rahela împărtășește nefericirile bisericii pe pământ și intercede eficace și cu putere pentru copii ei care suferă. Pusă în această lumină, Rahela este o prefigurare a Mariei, ca Mamă a bisericii.

(Ana Petrache – contributors.ro)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.