Pentru mine pur și simplu nu există un salut mai frumos.
Este mai mult ca o declarație de dragoste a unui băiat timid către o fată nu prea timidă, care a plecat cu altul la mare.
Nu sunt cuvinte să-nceapă corabia asta.
N-am navigat prea multe luni cu Mircea, dar suficient cât să-i simt dorul când încă nu mă debarcasem din sufletul ei.
Că așa vorbesc englezii despre nave, cu „she”, nicidecum cu neutrul „it”. O țin minte pe doamna asta ca pe o nevastă de marinar abandonată în portul tinereții ei. Și dacă o da Yahve, Allah, Buddha și Hristos să mă țină țurloaiele voi mai merge pe mișcătoarele cărări la umbra randei sale. Că simt, așa, că nu mă mai înghite pământul ăsta rău 🙂
(Mihnea Petru Pârvu)
