La ora asta, în cealaltă viață, aș fi avut bagajul făcut și două tricouri, un hanorac și o bandană întinse pe calorifere.
Așa fac mereu, uit exact de hainele alea pe care vreau să le iau neapărat, așa că le spăl în ultima clipă, ajung adesea să le pun umede în rucsac, într-o pungă, și să le usuc prin casele închiriate de pe airbnb,
o chestie care transformă imediat un spațiu străin în unul familiar, într-o acasă oriunde.
La ora asta, în cealaltă viață,
aș fi stat pe gânduri dacă să mă mai culc, înaintea unei călătorii e plină de ultime detalii, timpul se contractă, toate lucrurile “de făcut” se dilată și nu mai încap în ore, se scurg din una în alta până când șoferul de pe uberul comandat pentru aeroport îți scrie al doilea mesaj care începe cu un dojenitor “eu vă aștept…”
La ora asta, in cealaltă viață, n-aș fi aflat că lumea se poate opri, brusc, într-o zi și că nimeni nu va ști să estimeze când o să repornească.
În cealaltă viață, tot ce se întâmplă acum în realitatea și apropierea noastră ar fi fost un scenariu fantezist, un film sf al unui regizor cam psihopat.
În cealaltă viață, mi-aș fi făcut probleme că am să întârzii la aeroport din cauza traficului, că formalitățile de îmbarcare or să dureze prea mult, că or să fie, poate, ceva turbulențe în zbor,
dar nu m-aș fi putut gândi că orașul o să fie pustiu și încremenit, că avioanele nu se mai ridică de la sol și că eu însămi n-am să pot ieși din casă decât cu un formular justificativ.
In cealaltă viață, un strănut și o durere în gât ar fi însemnat că am stat prea mult la o terasă, într-o seară de primăvară timpurie, iar niște oameni in combinezoane apăruți la televizor ar fi fost niște criminaliști pe la locul faptei.
La ora asta, în cealaltă viață, mă pregăteam să plec în Scoția, o lume necunoscută și incitantă, viitoarea călătorie avea promisiuni de aventură și dorințe strânse-n suflet pentru a fi rostite solemn la “stone of destiny”, după ce vom fi băut niște beri negre intr-un pub.
La ora asta, în viața asta, “necunoscutul” capătă alt sens și altă dimensiune.
O călătorie pentru care nu-s deloc pregătită.
Habar n-am ce să pun în bagaj și pentru câtă vreme.
Mă apuc sa spăl, însă, un tricou și un hanorac, dintre cele care îmi plac și le pun pe calorifer, la uscat.
E o speranță naivă că aș putea transforma cu ele, cândva, un loc străin în unul familiar. Intr-o “acasă” oriunde.
(Oana Costea)
