Stăm unul lângă altul la semafor
geamurile deschise, cald. Muzică.
Mă uit la el, se uită la mine
Deodată zâmbește larg. “Heeei, ce mai faci????”
Nu-l cunosc, așa că renunț la ideea politicoasă de a zâmbi și eu. Dau din mână a lehamite și întorc privirea.
Mai zice ceva,
nu aud, e muzică, se face verde, plec, pleacă și el, mă depășește,
merge încet în fața mea și-mi dă semnal dreapta,
gen să mă opresc
Nu mă opresc.
La următorul semafor ajungem iar unul lângă altul
“Chiar nu mă mai ții minte?”
Mă uit atentă, n-am nici o idee, nici una.
Vede că-s nedumerită, mă ajută
“Ne-am cunoscut acum doi ani, la o înmormântare…”
Așa…
(Aștept un nume, un punct de reper, ceva)
Și continuă:
“…și erai cea mai veselă persoană de-acolo”
Wtf,
e verde, accelerez, fug.
Mă simt ca dracu, dar, evident, râd.
(Oana Costea)
