Cronică literară 23.05.2022
Un mai răvășitor își cântă ultimele acorduri literare…
La rubrica ”Cel mai recent poem” Luminița Bratu, Ramona Müller și Ana Nedelcu dau citire celor mai proaspete creații personale. Proza scurtă a domnului Mihail Ivănescu, cu stilul umoristic original, completează tabloul literar al acestei prime rubrici.
Rubrica ”Cinefilonul” scoate din arhiva filmotecii românești ”Probă de microfon” (1980). Mihai Ioachimescu ne prezintă filmul ca fiind inspirat din actualitate. Filmul scris, regizat și interpretat de Mircea Daneliuc ocupă locul 9 în topul celor mai bune pelicule românești din toate timpurile. Filmul îl prezintă pe autorul Mircea Daneliuc în rol de regizor, scenarist și actor. Tora Vasilescu și Gina Patrichi întregesc o distribuție remarcabilă. Mircea Daneliuc este un fel de Woody Alen al României, consideră Mihai Ioachimescu. Mircea Daneliuc este autorul primului film românesc în care se vorbește omenește. Regizorul nu opune comunismului anti-comunismul, ci firescul; nu se folosește de critici, metafore sau parabole, ci de omenesc. Tora Vasilescu creează o ruptură în cinematografia românească, atunci când rostește: Mă ameninţi tu pe mine, bă amărăşteanule?, arată criticul de film Cristian Tudor Popescu. Povestea de iubire înfiripată între Luiza (Gina Patrichi) – o reporteră la televiziune – și Nelu – cameramanul interpretat de Mircea Danieluc – pune în evidență raporturile profesionale și cotidiene dincolo de întreruperea vieții de cuplu. Cei doi fac un reportaj în Gara de Nord, unde Nelu o întâlnește pe Ani (Tora Vasilescu), o tânără puțin ciudată. În
România ceauşistă, libertatea era un termen relativ, iar unele libertăţi erau mai relative decât altele. De aceea este remarcabil că filmul a reușit să treacă de cenzura securității.
Clasica rubrică de istorie deapănă firul înapoi și descurcă ghemul cronologic sub atenta supraveghere a doamnei Emilia Luchian. Aceasta ne oferă principiile organizării și sistemele de valori a două familii: celtică și germană.
Punerea în discuție a unor probleme administrative ale cenaclului încearcă să găsească soluții de rezolvare pe termen scurt și mediu.
Colega noastră Cati Rodica Enache semnează rubrica Profil de autor. Cea mai recentă carte a sa ”Ulciorul din vârful muntelui” a apărut la editura Karta-Graphic. Autoarea ne dezvăluie că la această vârstă înțeleaptă n-am devenit, dar cumpătată, da. Acest volum, sintetizând inspirație, trăiri și experiențe personale, reprezintă o perioadă de ascensiune, de zbor înalt și spiralat, precum zborul ciocârliei, spre un tărâm în care pacea , liniștea și bucuria devin o stare de fapt, un mod de viață, o împlinire. (Cati Enache)
Ultimul poem din volum este dedicat nepoatei sale care împlinește clipa cuminte, clipa de bucurie. Experiențele spirituale și meditațiile hinduse, visele, seminariile și yoga spontană au determinat-o pe Cati Enache să caute sensul
existenței și să aprofundeze conexiunile cu sine și cu alte persoane. Structurile spirituale sunt diferite, astfel în funcție de fiecare persoană ulciorul cu apă poate reprezenta optimism, dăruire și speranță. Poveștile de viață ale autoarei suscită o dezbatere complexă alături de colegii de cenaclu. Acuratețea stilului și limbajul blând al scrierii facilitează lectura cărții.
Ana Nedelcu ne prezintă câteva considerații asupra volumului prezentat: Parcurgând această carte am descoperit, pe de-o parte, un suflet sensibil transpus într-un limbaj blând, cald, încăutare perpetuă a evoluţiei spirituale, aspect redat prin experienţele transcendentale din debutul cărţii, şi pe de altă parte, un pedagog foarte bine organizat, ce structurează volumul în patru părţi complet diferite.
Prima parte constă într-un jurnal intim prin intermediul căruia autoarea poartă cititorul prin labirintul experienţelor de ascensiune spirituală, de la stadiul unei copile rătăcite până la transpunerea într-un bătrânel uscăţiv,ce-şi găseşte refugiul supreme în vârful muntelui, alături de un ulcior cu apă rece şi limpede… ,,ulciorul cu apă al fiecăruia dintre noi, aflat într-un loc sigur, fără primejdii”. Metafora deosebită a ulciorului din vârful muntelui, care dă şi numele cărţii, ne arată că viaţa, existența ar trebui să reprezinte o evoluţie, o ascensiune continuă către un nivel de conştiință superior, punct în care vom regăsi echilibrul interior.
A doua parte reprezintă o serie de cinci recenzii de carte, realizate după autori români cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi: Anița NandrişCudla, Raul SrebastianBaz, Daniel Bănulescu, Nora Iuga şi LiviaDimulescu. Recenzia care
frapează este cea a romanului Aniței Nandris – ,,20 de an iîn Siberia”, o carte şocantă ce prezintă destinul unei femei, ,,o mărturie a reconstituirii statutului de ţăran bucovinean",vorbind despre soarta deportaţilor români în gulagul sovietic. Ceea ce atrage atenţia este paralela pe care autoarea o realizează în analiza sa între diferitele aspecte ale vieţii de atunci şi dintr-o perioadă de criză versus viaţa de acum, accentuând modul superficial la care am ajuns să percepem existența. Aflăm, prin urmare, cum se raportează hainele ca o necessitate primară la un dressing room de astăzi, cum aerulpe care-l respirăm s-a transformat în otravă prin aşa-zisul progres societal, cum hrana de bază s-a transformat astăzi într-o risipă acută, cum stilul de viaţă sănătos a devenit o obsesie cu accente arogante, cum administrarea propriei vieţi (management în termini moderni) a ajuns o stare permanentă de conflict şi nemulţumire, fără răbdarea necesară de a găsi soluţii şi a dezbate într-un mod asertiv, sau cum imposibilul a devenit cuvânt de ordine în ce priveşte funcţia publică. O carte ce îndeamnă spre reflecție profundă a supravalorilor şi principiilor după care ne ghidăm viața.
A treia parte a cărţii este dedicată familiei şi prietenilor, reprezentând de altfel un dialog al autoarei cu fiecare în parte, depănând amintiri commune sau secvenţe importante din viața acestora.
Volumul se încheie cu o lirică împărţită pe cinci capitole: copilăria, visarea, anotimpurile, divinitatea, cât şi versuri dedicate nepoatei sale. Lirica abundă în tumult existenţial, călătorind permanent între jocul copilăriei, dialogul cu
divinitatea, visarea la o lume ideală, celebrarea naturii cu ale sale anotimpuri schimbătoare… ,,pe jumătate, cort de nomad […] pe jumătate, casă […] pe jumătate, pământ răvăşit […] pe jumătate, văzduh visitor […] pe jumătate, pasăre […] pe jumătate, corabie […] pe jumătate, lumina din zori […] pe jumătate, amurg pătimaş […]”
Florin Manole ne expune în finalul întâlnirii un material care completează recenzia prezentată de Cati Enache (într-o ședință anterioară) pentru cartea Isus al meu, de Gabriel Liiceanu. Florin Manole continuă sugestiile prezentate de colega noastră. Este o carte scrisă dintr-o combinaţie curaj, indignare şi mirare. Se pot face numeroase observații. Diferența dintre religiozitate și creștinism, separarea dogmelor, tentele fracturate, modelul uman și mesajul cristic determină dimensiunea spiritului evoluționist al lui Liiceanu.
Prospețime, antren, bună dizpoziție, subiecte interesante și oameni de calitate, nene Iancule! Hai la noi, la Cenaclul I.L.Caragiale!
Cronică: Ramona Müller, secretar literar
Ana Nedelcu, secretar literar
Fotografii: Ramona Müller, secretar literar
– sub coordonarea Asociației ”24PHarte”- ”Nu există patriotism fără
patrimoniu.”
