Antologie de proză populară epică”, I, [București], 1966, p. 211:
« Atuncea zice [împăratul]:
— He, he-hei! — zice — măi prostule, tu caț potcoave de cai morț!
— Ba — zici — nu, tatucă — zici — uni le-oi găsi, a mele să fii.
— Apă-a tale să fii, dragu tatii.
Ș-au luat Drăgan Cenușă o covată di jăratic ș-au trecut pi lângă cai și tăț caii forăieu și zvârleu. Îns-o vinit on cal jupchit, amărât, care numa coastele să vidè di dânsu ș-au pus gura pi jăratic și l-au mâncat dintr-o dată. Iei pe-acela l-o prins în frâu. S-au dus îm pod ș-au cătat paloșu, șî buzduganu, șî șaua, ș-au pus-o pi cal, șaua și buzduganu, și paloșu. [. . .] Ș-au întrebat calu:
— Cum să merem, stapâni? ca gându, ori ca vântu? Zici:
— Dacă-om mere ca vântu, ni prăpădim! Dacă-om mere ca gându, tot la feli! Însă — zici — merem lin ca vântu, tremurân pământu!
S-o dus lin ca vântu tremurân pământu! ». (Institutul de lingvistică Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti)
*
Fiecare vorbitor(de limbă română)are o limbă proprie vorbită, corectă, chiar dacă nu respectă standardele academice, la noi mereu schimbătoare, în funcție de regimul politic existent (â în î, î în â, sânt în sunt etc). Este o limbă cursivă cu expresivitate lirică sau epică naturale („-uni le-oi găsi, a mele să fii.” Etc.)
*
(Dan Drăguș)
