Suntem sufocaţi de o existenţă la limită, suntem sub imperiul grijii serviciului, trăim neşansa unei democraţii iluzorii, ne amăgim cu speranţa unui trai mai bun, ne gândim ce trebuie, ce-ar trebui să punem pe masă sau ce putem să punem pe masă, ne gândim la facturile care trebuiesc plătite, la orele de zbateri şi suferinţi când facem bugetul familiei, la grija că mâine nu vom avea nici măcar ceea ce avem azi, suportăm cu stoicism bocancii guvernanţilor, indiferent de culoare, pe spinarea noastră, suportăm şi înclinăm capul uitându-ne cu tristeţe şi invidie în sacoşa vecinului de drum, care astăzi, a fost mai bogat.
Suntem oameni, ştiu supuşi greşelii, dar oameni. Oare ce am făcut noi să merităm asta ? Nu am făcut chiar nimic, chiar toţi ? N-am îndurat destul, n-am făcut toate şcolile, n-am urmat toate cursurile, n-am făcut destulă penitenţă, n-am fost mai umili, decât umilinţa însăşi ? De ce şi de unde şi până când acest regim care fragmentează o societate, care stigmatizează conştient puterea noastră de înţelegere ? De ce să nu avem timp de bucurii, de drăgălăşenii, de admiraţie, de sublim, de frumos ?
Firesc, pentru că nu putem avea timp, fiind ocupaţi cu treburile existenţiale. Cui datorăm noi ceva, şi nu o ştim încă ? De ce datorăm noi şi numai noi suntem supuşi unor grele cazne ? De ce biciul cade întotdeuna pe carnea noastră flămândă de dragoste şi frumos ? De ce suntem urgisiţi şi în virtutea căror prerogrative ? Ce am făcut sau ce n-am făcut să ne merităm umilinţa ?… Oameni, dacă sunteţi, cu cărţile mai mari citite decât ale noastre, cu discuţii mai înalte, decât ale noastre, cu bocancii ghintuiţi de tristeţile şi puţinătătea traiului nostru, cu vilele încărcate de florile grădinilor noastre, cu societatea voastră frivolă şi imbecilă, de ce nu ne lăsaţi dracului în pace ?!
Pentru că vă pasă de noi, umilii care parcurgem drumul la vot şi oriunde doriţi, pentru că depindeţi de noi şi de puţinătatea pâinii noastre, pentru că suntem crema care face prăjitura gustoasă, pentru că vă dăm puterea de a fi. Ruşine vouă, şi nouă ruşine. Guvernanţi de o clipă care se perpetuează pe vecie şi ne limitează dreptul la viaţă. Din orice partid aţi face parte, sunteţi la fel, nişte odioşi şi nişte răi, nişte neica nimeni, pe post de Haplea, poftit de noi, la masă. Nu ne mâncaţi numai pâinea, mâncaţi tot, că aţi fost o perioadă flămânzi, uitând că noi flămânzim de când ne naştem.
Numai bunul simţ ne mai ţine, şi ne tot ţine, mama voastră de feciorelnici şi neprihăniţi. Indiferent, cui aparţineţi, sunteţi la fel, sunteţi cei care nu daţi voie clipei să se nască şi bucuria o alungaţi ca pe o definiţie prost înţeleasă. Mi-este silă de vreo 27 de ani încoace şi sunt convins că am să mor cu această senzaţie pe suflet. Păcat, mare păcat, aţi făcut din noi modusul vostru vivendi şi ne-aţi croşetat cum aţi vrut. Numai de rău vă doresc, guvernanţi dintotdeauna, unii acum pitiţi la liniştea unei pensii binemeritate. Dracul să vă ia, aşa cum ne-a luat şi ne ia pe noi tot timpul care l-am parcurs , cu voi alături…
Dan Minoiu
