Câteva fotografii din anul 2004, găsite recent, realizate digital – în foarte slabă rezoluție – în fostul atelier al regretatului pictor ploieștean Sergiu Rugină din strada Jianu, actualul atelier al pictorului Valter Paraschivescu (trăiau încă artistul grafician Dan Strâmbu și minunatul flautist Florin Ouatu).
Am căutat pe Google date biografice despre acești artiști excepționali. N-am găsit. Trebuie totuși să mai existe pe undeva cataloage ale expozițiilor lor, afișe, articole din ziare și reviste, interviuri.
Am crescut la școala lor conceptual-artistică optzecistă, le datorez mult în formarea mea, am fost onorat de prietenia lor, de generozitatea cu care mă invitau în ateliere, împreună cu alți prieteni prozatori, poeți, muzicieni, actori, regizori, filosofi, teologi. Nu pot rămâne în uitare.
Pe unde vor fi fiind xilogravurile lui Dan Strâmbu, care ne uimeau? Unde sunt acum picturile marelui maestru Dan Rugină? Generațiile foarte tinere de azi de artiști ar trebui să le cunoască opera.
Eu unul cred cu toată ființa mea că așa s-ar cuveni.
photo © 2020 Ioan Mihai Cochinescu















