Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 5 februarie 2025)
Cedarea prin moarte sau vicleșugul
Eram singur, izolat, rupt de orice relație, în afară de relația cu Dumnezeu, în care îmi puneam speranța.”
An de an, mai ales după abdicarea forțată a Regelui Mihai, creștea numărul celor care se înrolau în organizația PNȚ Prahova. Aceștia nu cunoșteau structura organizației, dar erau gata să declanșeze ofensiva împotriva regimului comunist instaurat în România. Activitatea de rezistență a fost dusă fără răgaz până în toamna anului 1956, când, după Revoluția din Ungaria, membrii PNȚ Prahova au fost arestați. Ion „Nelu” Ilie s-a numărat printre ultimii membri căzuți în brațele Securității.
Obositoarea așteptare
„Se putea conta pe grupe de asalt în fiecare sat, mai ales după ce a început procesul colectivizării forțate. Dar anii s-au scurs, noi rezistam, dar și comuniștii își consolidau pozițiile, căci cozi de topor s-au găsit în toate vremurile. Îndelungata așteptare a intervenției din afară ne obosise. Rezistența din munți a fost zdrobită în mod sălbatic, rezistența țăranilor față de colectivizare de asemenea, Opresiunea era din ce în ce mai cruntă. Au urmat, în toamna lui ‘56, evenimentele din Ungaria, care i-au înspăimântat cumplit pe comuniștii români. Aceștia au declanșat un nou val de arestări, căruia i-au căzut pradă români din toate straturile sociale. De-acum, Securitatea aresta fără noimă pe oricine socotea că este dușman al poporului, inclusiv cetățeni din rândul țăranilor, în numele cărora declanșaseră dictatura proletariatului. ”
Arestarea lui Marinaru
Dacă evenimentele din Ungaria i-au înspăimântat pe comuniști, în rândurile populației, care suporta cu greu tirania roșie, treziseră un licăr de speranță. Toată lumea socotea inevitabilă o intervenție americană. Dispozitivul organizației noastre era gata de asalt. Entuziasmul era așa de mare, încât comentariile și amenințările se făceau pe față, deschis, fapt ce ne-a costat scump după înăbușirea revoluției maghiare de către tancurile sovietice. A fost momentul politic în care și organizația PNȚ Prahova a căzut.” În avalanșa de arestări, cea mai spectaculoasă a fost cea a lui Florea Petre și, urmată la scurt timp, de cea a lui Dumitru Petrescu-Marinaru, șeful organizației. După cum v-am relatat într-un episod precedent, acesta umpluse un număr însemnat de caiete cu însemnări din viața organizației. Spirit meticulous, Marinaru își nota cu scrupulozitate oameni și fapte, ședințe, întâlniri secrete, contribuții, comportamentul membrilor, acțiuni etc. Documentele de constituire a organizației și „arhiva cu jurăminte” erau la Petre Florea, care avea mai multă experiență în munca subterană. După arestarea lui Florea, soția lui, Ana, învățătoare în satul Odăile, a dat foc arhivei. Această operație a costat-o cinci ani de închisoare.
În alarmă
de grad zero
„Marinaru nu a distrus nimic din ceea ce avea scris, dar a ascuns totul cu grijă, crezând că va putea să reziste tratamentului Securității, fără să realizeze faptul că, odată intrat pe mâna acesteia, omul nu putea să reziste chinurilor la care era supus. Chiar și cel care nu vorbește, acceptând moartea prin tortură, înseamnă că a cedat prin moarte”, reflectează Ilie. Fostul deținut politic crede că a găsit soluția prin care se pot contracara aceste neajunsuri: vicleșugul. „Prin vicleșug, se mai poate ascunde ceva, dar și aici este o condiție: să nu știe un al doilea ce ascunzi tu.” Despre caietele document ale lui Marinaru știau și alți membri, în primul rând cei care le ascunseseră, așa că, odată intrați în infernul roșu, al Securității, secretul s-a spulberat și Marinaru a predat, „plocon”, tot ceea ce ascunsese, documente și arme. Astfel, munca Securității a fost ușurată considerabil, fără a mai fi nevoie ca Marinaru să fie torturat. „Eu eram în alarmă de gradul zero și mă așteptam să fiu arestat din zi în zi. Nu am plecat din Pucheni, pentru a putea fi permanent la current cu mersul evenimentelor, respectiv cu arestările. Am stat la gazda mea de siguranță, Maria Panait, cumnata surorii mele, unde aveam o poziție bună, având posibilitatea de a mă strecura în câmp în caz de pericol. Despre gazda mea de siguranță știa și Marinaru, care, desigur, a deconspirat-o.”
(continuarea miercuri, 19 februarie 2025)
A consemnat Leonida Corneliu Chifu
