Mărturisiri din Rezistența Anticomunistă (XX)

Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 7 mai 2025) 

Închisorile lui Ilie. Aiud

”Atunci l-au drogat, l-au depersonalizat până când din faimosul Nelu Jijie nu mai rămăsese decât o epavă care s-a stins în zarca Aiudului, în anul 1958” 

Nelu Jijie a intrat în camera închisorii de pe Rudului cu 1000 de țigări „Carpați” la el. Nu era fumător, dar se gândea la suferințele fumătorilor, care ar fi făcut orice pentru un chiștoc. În cameră se aflau peste 50 de oameni, așteptând să fie trimiși la Jilava sau la Securitate pentru anchetă. Nelu i-a dat fiecărui fumător câte 5 țigări pe zi, timp de câteva zile. „Era un fum de nu te vedeai om cu om, dar și o stare de bună dispoziție generală. În perioada petrecută pe Rudului m-am împrietenit cu un grup de tineri pe care i-am învățat cântece și poezii din închisoare. Cântecul care i-a impresionat cel mai mult a fost <Aiudule, Aiudule, temniță comunistă>, cântec care îndeamnă la luptă”, relatează Ilie. Într-una din zile, considerând că deținuții stăpâneau foarte bine cântecul și-l puteau cânta aproape toți, a deschis ferestrele, după care băieții s-au pornit să cânte cât au putut de tare, timp de o jumătate de oră, „de am speriat conducerea închisorii, iar lumea se oprea pe stradă și asculta.” 

Ploiești, Rudului

Când s-a întors în celulă, Șteanță nu mai era. Imediat, Nelu a fost dus la închisoarea din strada Rudului, aruncat într-o cameră mare, ticsită cu deținuți politici. Aici l-a luat în primire un căpitan. Căpitanul era de fel din comuna Brazi și îl cunoștea pe tatăl lui Nelu. „Acesta mi-a relatat că am o caracterizare de om periculos și m-a sfătuit să mă liniștesc, că altfel voi avea de suferit în închisoare. Dar a fost de treabă și mi-a dat toate țigările din geamantan, căci, zicea el, în altă închisoare nu le mai vezi.

Moartea lui Nelu Jijie

A doua zi au suportat consecințele: percheziție generală, unii au fost trecuți la izolare, alții pregătiți pentru dubă. „Mie mi-au pus lanțuri de mâini și de picioare și m-au dus la gară pentru trenul de Aiud. Când am urcat în tren, am constatat că mai era unul în lanțuri, adus direct de la Securitate. Era un tip înalt, cadaveric, cu o privire stinsă, care rămăsese nemișcat după ce ne-a închis în izolator. După câtva timp, am încercat să vorbesc cu el, dar a fost imposibil să încropim o discuție”. Așa neputincios cum era, omul a apucat să-i spună lui Ilie că se numește Nelu Jijie. Până la Aiud n-a mai scos nici o vorbă. Nelu Jijie era grav bolnav. La Aiud l-au luat pe targă din gară. După două săptămâni, „am auzit că a murit în zarcă”.
Cine era Nelu Jijie? „Era un student la Politehnică, unul din conducătorii studenților revoluționari, despre care se spunea că  a fost amestecat în lovitura de la CFR și care se luptase cu Securitatea în București.” Fusese un student eminent și un luptător de elită. Se mai spunea că, după ce a fost prins, nici o tortură de la <talpa iadului>, aplicată de Ministerul de Interne, nu l-a determinat să vorbească. „Atunci l-au drogat, l-au depersonalizat până când din faimosul Nelu Jijie nu mai rămăsese decât o epavă carec s-a stins în zarca Aiudului, în anul 1958.”

„Victorie” în lanțuri

Drumul până la Aiud a fost greu pentru Ilie. „Îmi era aproape imposibil să găsesc o poziție convenabilă, cu lanțurile de la mâini și de la picioare. În sfârșit, sosiți în gara Aiud, în timp ce gardienii s eocupau de Nelu Jijie, eu am rămas cu valiza pe peron și am trecut în revistă tot trenul, salutându-i pe călătorii care, de la ferestrele vagoanelor, făceau semnul V („Victorie”) pentru a ne încuraja.” De ce a ajuns Ilie la Aiud? Este cunoscut faptul că Aiudul a fost închisoarea legionarilor, închisoarea cu cel mai sever regim de detenție. Până în anul 1957, deținuții politici foste cadre din MAIerau închiși la Ocnele Mari. Când s-a desființat închisoarea de la Ocnele Mari, aceștia au fost transferați la Aiud, uncde, bineînțeles, erau separați de legionari, dar suportând același regim sever. „Așa am ajuns eu la Aiud. La intrare, mi s-a făcut toaleta, mi s-a dat ținuta de deținut. Din lucrurile mele, mi s-au lăsat numai o pereche de ciorapi de lână și toate polivitaminele ce mi le adusese tatăl meu la Securitate. Am fost dus apoi la secție, la camera MAI-știlor.” O cameră mare, cu beton pe jos și trei rânduri de paturi suprapuse, cu jaluzele lșa ferestre, în care se aflau vreo 20 de deținuți, foști ofițeri, subofițeri și soldați din MAI, ispășind pedepse de la 5 ani până la muncă silnică pe viață.

Petre Vasilescu-Vais cel fără asemănare

Ilie a întocmit o listă pe care figurează aproape toți cei alături de care și-a petrecut anii de detenție la Aiud. Primul pe lista lui Ilie se situează Petre Vasilescu-Vais, fost comisar, arestat în 1947 cu grupul de la Legația Franceză, acuzat de spionaj și condamnat la muncă silnică pe viață. Acesta era veteranul închisorii MAI. Își petrecuse tinerețea prin minele de plumb și, în ciuda anilor petrecuți în închisoare în condiții de exterminare, „era de un calm fantastic și de o integritate morală fără asemănare. El mi-a servit drept exemplu în comportamentul meu din închisoare și în tot ceea ce am întreprins aici, el mi-a fost confident și uneori sfătuitor.”

Nea Georgică, Tomșăneanu, Sobek…

Urmează Nea Georgică Adamescu, un vechi pușcăriaș, „cu o mustață de haiduc”, prieten bun cu Petrică vasilescu, pe care îl cunoștea din anii petrecuți în minele de plumb de la Cavnic. Fostul angajat civil în MAI era „o fire veselă, veșnic râzând, în ciuda faptului că trecuse binișor de 50 de ani. Nea Georgică era un sac fără fund în materie de povești senzaționale.”; Ionică Stoia, fost comisar, condamnat la 15 ani muncă silnică, trecut și el prin minele de plumb. „Un băiat finuț și de un calm de invidiat”; Tomșăneanu, căpitan în trupele de Securitate, căzuse după Revoluția Maghiară. „Un tânăr instruit și gata oricând de acțiune”; Șobek, de origine maghiară, căpitan în trupele de Securitate, condamnat la 15 ani de muncă silnică. „Un tip incisiv, căzut după evenimentele din Ungaria. Un maghiar pur sînge, care privea cu râvnă spre Budapesta. Era un bun camarad, cu care se putea conviețui civilizat.”
(continuarea miercuri, 21 mai 2025)

                                                                                A consemnat Leonida Corneliu Chifu