Mai țineți minte cam câte lucruri știați sa faceți pe la 11,12 ani? Nici eu, dar cu siguranță cele de bază le făceam cu toții..
Astazi mi s-a confirmat faptul ca părinții, căutând comoditatea, descurajează copii și îi face sa creadă ca ei nu pot face anumite lucruri, sau ca sunt prea mici pentru a se obosi sa facă ceva ce încă pot face părinții lor pentru ei…
Astăzi, încercând sa ajut o doamna care cauta ghete numărul 36 pentru băiatul sau de 12 ani, m-am confruntat cu o situație noua, care loveste necruțător, un alt fel de conflict între generații…
Doamna: “Aveti modelul acesta numărul 36”? (ghete cu fermoar)
Eu: “Da, poftiți! ”
Doamna: “Ah, l-a probat, dar cred ca ar fi mai bun un 37,dar tot cu fermoar, va rog”
Eu: “Începând cu numărul 37,nu mai avem încălțăminte pentru copii cu fermoar, în teorie acest număr îl poarta adolescenții, și avem exclusiv cu șiret”
Doamna: “Aaa, nu, că Edi al meu nu știe să-și lege șireturile”…
Ca să înțelegeti cine este Edy…. Un puștan de 12 ani, la vre’un metru șaizeci, cu niște ochelari mari de vedere foarte cool și cu dorințe arzătoare de a merge la magazinul cu jocuri video..
II explic politicos și fără propoziții directe din care ar putea sa reiasă ca ar cam fi vremea să-l învețe pe domnișor cam cum sta treaba cu șireturile, că numărul 37 necesita aceasta “abilitate precoce “…
Doamna nu se sesizează, ea doar insista ca al ei odor este absolut incapabil sa învețe acum sa și lege șireturile și ca dacă nu găsim ceva cu fermoar sau arici, acesta va rămâne neîncalțat de iarna…
Instinctul meu de mama m-a făcut sa insist” delicat “, ca ar cam fi vremea sa știe…
Eu:” Ia sa vedem Edi cum sta treaba… N-ai mai avut d’aștia, ah? ”
Edi :” Nuu, dar îmi plac, îi vreau”
Eu: “Eiiii, nu e chiar asa simplu, va trebui sa faci puțin efort, dacă vrei să-i încalți de acum încolo”
Edi: “Eihh?!”
Eu: “Uite, stai puțin jos și îți arat eu… (N – am îndrăznit sa folosesc expresia,” te învăț eu”, ca nu cumva mama lui sa interpreteze ca as putea încerca să-i fac treaba, mai bine)…
După aceasta scena, urmează un mic tutorial de un minut, în care ii arat cum se leagă șireturile…
Edi: “Aaa, gata, fac eu la celalalt”
Eu: “Bravo, acum se vede ca ești băiat mare, independent, nu trebuie sa o mai chemi pe mami de câte ori vrei sa te încalți”
Edi: “Daaaa”
Cu siguranță nu a învațat perfect, și mai trebuie sa exerseze, dar ma bucur ca am reușit să-i scot din acel NU categoric pe care atâta îl îmbrățișau…
Au cumparat ghetele 37 pentru “băieți mari”, n-am primit nicio mulțumire, și s-au îndreptat grăbiți spre magazinul de jocuri video…
Dragii mei, nu va mai descurajați copii în felul acesta, e o crimă… Nu poți spune în fața unui copil de 12 ani ca el nu știe să-și lege șireturile…
Te apleci și ii arăți, că d’aia ai primit binecuvântarea și responsabilitatea de a-i fi părinte…. Apoi sa nu va mirați dacă la 30 – 40 de ani va sta încă cu dumneavoastră în casă, pur și simplu nu va fi pregătit sa plece, niciodată… Treziți-vă și acționați!
(Ioanina Eliza Manole)
