Când au apărut telefoane mobile, n-am fost deloc încântată. Deloc.
Veneam din lumea întâlnirilor stabilite pe fix și onorate chiar la o săptămâna ori o lună distanță, cu prietenii de departe comunicam adesea prin scrisori, din vacanțe sunam acasă o dată pe săptămână sau mai rar, de la public, să zic că-s bine și să cer bani. Să-mi trimită prin poștă, firește. Timpul se scurgea altfel și era mișto așa.
N-am vrut, deci, mobil. Îmi invada intimitatea, mă făcea găsibilă. Mă obliga să comunic și atunci când nu voiam. Îmi leza independența, cumva.
Așa că nu mi-am luat. Tehnologiile avansau fulgerător, dar multă vreme, nepermis de multă, eu am rămas pe loc, “pe fix”.
Până într-o zi de după o noapte.
Am ajuns acasă târziu, era spre două. O dată cu telefoanele, apăruseră și interfoanele, cel de la blocul unde locuiam pe-atunci era stricat, cheie n-aveam, o uitasem.
În apartament era cineva, las’ că strig, aiurea. Cât să strigi în puterea nopții?
Până se aprinde vreo lumină pe la un etaj, să-i zic vecinului (nu cunoșteam nici un vecin) să vină să mi deschidă, incredibil ce adânc dorm oamenii când ai nevoie de ei.
Poate apare totuși cineva, vreun rătăcit ca mine și intru cu el, m-am resemnat și am așteptat o vreme. Am fumat, am numărat dalele aleii, la dus, la întors, mi-era somn, mi-era foame, aveam niște fise, să caut un telefon public, zic.
Am găsit vreo trei, toate de-alea portocalii, cu cartelă. N-aveam cartelă.
Distanță dintre mine și casă era de fix un apel telefonic pe mobil și eu n-o puteam străbate. Eram prizoniera libertății mele.
Dimineața m-a găsit la non-stopul din cartier, băusem 3 beri pe datorie și Marcel, vânzătorul, îmi povestise pe îndelete viața lui complicată. Nu m-am mai dus acasă, m-am oprit în primul magazin gsm ca să-mi iau mobil cu abonament. Am pierdut, până la capăt, încă juma’ de zi, că-mi trebuiau actele de la casă ca să fac contract și-a trebuit să mă duc până la mama, în alt cartier.
Știu, e o poveste tâmpită. Tipul cu care eram combinată n-a crezut-o. Când ne-am reîntâlnit, după mulți ani, m-a întrebat “până la urmă, că acum poți să-mi spui adevărul, ce mama dracului ai făcut în noaptea aia?”
Băi, o să fiu sinceră. Am numărat dale, am fumat, am băut trei beri și un ness prost. A, și mi-am luat telefon mobil. Ca să pot să te sun să-mi deschizi ușa, boule.
