Iubirea, mi-a-ntins mâna și m-a cuprins, zicându-mi să am grijă, nu cumva să sting din vise pe când voi stinge lumina! Nu se poate să greșesc, ele aduc altă lumină, noi cărări ce-mi strălucesc aducându-mi muză bună. Visele, nopți întregi le-adun în taină și cuminte le citesc, ele, în seninul lor ca-n poveste înfloresc! Rod frumos din rădăcină, mici cuvinte coboară-n prag, eu le-adun, le plămădesc, uneori le las să crească, alteori le strâng mănunchi și…le-așez în mii de fraze ca să mi le împletesc. După care, o minune poa’ să fie, gândul suspendat de stele și de vise-nconjurat se transformă în poezie sau în basm adevărat. Praf de stele cad pe vise și devin mai aurite, stelele zâmbesc și ele, când văd visele-mplinite și-mbrăcate-n vuoalul lor, se strecoară câte-un vers, îl iau bine și-l așez, lângă suflet și-l privesc, îl privesc cu-atâta dor! Chiar de-adorm visele toate se agață de-al meu gând, ele somnul îmi veghează și mă duc pe-aripi visând, colo-n fantezia lor, Doamne cum mă simt plutind până-n geana zorilor. Zorii când se-ntorc acasă, somnul fuge hăt departe, și lumina se deșteaptă, un spectacol viu întruna, visele nu știu de noapte ele sunt întotdeauna…
Cine pierde visele, zică liber, n-a trăit!
Fără grijă stai iubire, visele nicicând nu mor, nu se sting, le strâng întruna, când coboară noaptea-ncet și mă duc să sting lumina! Ca să fii mai liniștit încă-odată îți mai spun, visele sunt dinastie, niciodată nu se sting, ele au fost, sunt și-au să fie! Visele…
desen și text Maria Tomița Corini (Rep. Moldova)
