Un domn mărturisea într-o postare că se teme de data de 15 mai în contextul în care o mulțime de cetățeni par a fi deja în blocstarturi, gata să reia activitățile întrerupte în urmă cu două luni. Persoana era de părere că reîntoarcerea la ceea ce noi numeam „normalitate” ar putea fi foarte periculoasă în condițiile în care virusul nu a plecat (și nici nu va pleca curînd), iar tratamente sau vaccin nu avem (și nici nu vom avea curînd).
Simt aceeași teamă.
Mi se pare că majoritatea cetățenilor se comportă ca un șofer inconștient, gata să riște, din lipsă de răbdare și de maturitate, ignorînd orice regulă, viața tuturor pasagerilor din mașina lui, dar și niscai vieți ale partenerilor de trafic. Majoritatea asta e formată din mai multe categorii de persoane, iar cele despre care vreau să scriu aici sînt patru.
Prima – cea care „nu crede” în virus. Această parte a populației, care confundă boala cu o religie ce se manifestă prin a crede sau nu în ea, este tipică epocii „post-truth”, unde opinia și varianta care îți convin ție țin loc de adevăr, de știință, de bun-simț, de logică. Din păcate, există o serie întreagă de surse mass media care, cu ajutorul unor teorii din întregul spectru – între hilare și periculoase – întrețin vîlvătaia conspiraționistă.
A doua – care crede în virus, dar …nu îl cercetează. Adică crede că impactul coronavirusului e mult exagerat, că „e o gripă”, că e mult mai periculos că „ne țin închiși”, că comunitatea, etc.
A treia – care crede în virus, dar crede mai mult în economie. O să vedem noi ce o să tragem cu economia ca să ne revenim, că murim de foame, că să izolăm bătrînii și bolnavii cronic ca să ne putem vedea de treabă.
A patra – care nu are încotro și trebuie să meargă la lucru. Milioane de oameni probabil numai în România (nu avem cum să știm fiindcă la noi nu se face niciodată vreo statistică) ar sta la adăpost de virus, dar nu își permit fiindcă nu au bani puși deoparte și trebuie să își hrănească familia.
Este straniu faptul că, poate pentru prima dată în istoria modernă, majoritatea cetățenilor din toate țările (!) își doresc același lucru pe care îl vor și guvernele aferente, dar nu e greu să ne dăm seama de ce: în vîrful piramidei într-o societate democratic-capitalistă este corporația. Ea controlează aparatul de stat, care ne controlează pe noi.
În acest timp, cel puțin aceste patru categorii de persoane așteaptă ziua de 15 mai ca pe liberare, iar asta e greșit din mai multe motive. Virusul nu numai că există dar e obraznic și se transmite, nu atacă doar bătrîni și bolnavi cronic, iar în cazul în care ai făcut o formă gravă e foarte posibil să rămîi cu sechele grave cum ar fi fibroză pulmonară…nu vrei să știi.
Deci cînd te trezești bătînd din picior că vrei înapoi la „normal”, întreabă-te serios de ce. Dacă în afară de weekenduri pe Valea Prahovei, cluburi, grătare cu amicii și faptul că la muncă nu te mai f..t la cap nevasta și copiii, află că soluția la problema ta nu e întoarcerea la „servici.” Ba chiar cred că ți-ar folosi încă vreo cîteva săptămîni de stat acasă, ca să (!) mai afli cîte ceva despre tine și despre viața ta. Poate fi util.
Dacă crezi că ești victima unei conspirații mondiale care a inventat un motiv ca să ne transforme pe toți în sclavi, întreabă-te de ce ar opri guvernele lumii economia cînd ele supraveghează în primul rînd interesul corporației. Iar acesta este să facă bani – fără oprire! Și bani se făceau… Nu e ca și cînd în tot vestul dezvoltat plus BRIC, înainte de virus, bande din milioane de uărcări o ardeau dintr-o grevă în alta, rebeli nevoie mare, cîntînd pe străzi și boicotînd promoțiile, și era nevoie de o megamanipulare care să oprească frenezia libertății.
Amintiți-vă succesiunea faptelor: întîi s-a negat importanța virusului și posibilitatea ca el să ajungă la noi în „lumea civilizată”, apoi – din teama că dacă ar da cu lockdown și ar fi alarmă falsă, politicienii ar fi putut pierde capital politic – s-a minimizat impactul bolii, apoi (din aceeași teamă) s-a dat lockdown în ciuda opoziției evidente a corporațiilor. (Gîndiți-vă doar la politica unei firme ca Amazon, care a făcut de la început pînă acum, pipi, pe măsurile de prevenire a bolii și a început să își îngroape din angajați). Iar acum, profitînd de opiniile iraționale, de ignoranța, de nerăbdarea și de nevoile (mai mult sau mai puțin legitime) ale celor patru categorii de mai sus, guvernele „repornesc” în liniște economia, spre mulțumirea acționariatului marilor firme. Care economie, apropo, era deja în pragul colapsului cînd a venit corona peste ea.
Nu ne-ar putea opri nimeni, nici o conspirație mondială, să ieșim pe bune pe străzi cu milioanele, la o umbrelă și ceva distanță unii de alții, să cerem statelor (care păsuiesc de ani de zile corporațiile de taxe de milioarde), să ne hrănească și pe noi acasă, așa, la minim, încă vreo 2-3 luni de zile, timp în care să se ia toate măsurile pentru izolarea virusului. Dar o facem? Noi nu reușim nici măcar să realizăm cu succes o operațiune aritmetică care arată clar că un platou în grafic înseamnă vieți salvate. Nu că nu înțelegem, dar e mai convenabil să ne prefacem că nu e așa.
De mai mulți ani urmăresc știri și opinii la cîteva televiziuni sau podcasturi independente. Văd de cel puțin două ori pe săptămînă peste 20 de jurnaliști, profesori, autori, economiști. Toți sînt acum acasă, izolați, vorbind firesc, adesea ironic, despre măsurile, uneori incomode, de distanțare socială, pe care le respectă fără să se simtă prostiți de vreo cabală, dimpotrivă, criticînd graba cu care guvernele, începînd cu cel american, ne aruncă din nou în vîrtejul „normalității”. Care e cel puțin la fel de distopică ca și realitatea COVID, doar că ne-am obișnuit cu ea, o acceptăm ca atare și îi spunem „normalitate”, ca în 1984 Ministerului Adevărului. De fapt, de la poluarea care ne omoară cu acordul nostru pînă la cozile de mașini de la Comarnic și ofertele de blecfraidei, nimic nu mi se pare normal. Dar poate, vorba americanului, poate sînt doar eu…
Marius Vintila
(Text propus de Liliana Levința)
