La Pavilionul Central din Călimănești e o piscină foarte optzecistă,
o călătorie in timp pentru toți nostalgicii veniți cu bilete de tratament și cărora li se prescriu, printre alte proceduri, și băi termale.
Noi mergem, de obicei, la ora mesei de seară, când clienții clasici se aliniază frumos la cantina-restaurant și bazinul exterior, rotund și fierbinte, ne rămâne total la dispoziție.
E misto sa te bălăcești in apa de 36 de grade sub milioane de stele înghețate, când plouă ori când ninge,
era misto și aseară, când afară erau 4 grade.
In turele trecute am brevetat și fumatul pe marginea piscinei și deseori am avut și ceva de băut, că apa aia fiartă te cam deshidratează.
Ieri am uitat.
Eram deja in apă, era hot, era și ceva lume, găști de tineri veseli și niște familiști care-și plimbau copiii cu colacul,
bătea vântul și aducea miros de pădure, îl combina cu cel din bucătăria hotelului, ale cărei geamuri dau spre curtea interioară, mirosea deci a pădure, a cârnați și a mămăligă
și-as fi dat orice pentru o bere rece.
Dar era complicat. Cineva ar fi trebuit să iasă din apă, să meargă la vestiar sa se usuce, să se schimbe, s-o pornească pe holurile întortocheate, sa treacă de Recepție, să ajungă la bar și să se întoarcă urmând aceleași etape și, oricât m-am lamentat, pe nimeni n-am reușit să conving să se sacrifice.
Sau aproape pe nimeni pentru că,
dintr-o altă parte a bazinului, dintr-un grup oarecare, s-a desprins o fată, în drumul spre tunelul care leagă piscina exterioară de cea interioară a trecut pe lângă mine și mi s-a adresat
“eu mă duc să-mi iau o apă, vrei ceva de la bar?”
Ăăăăă, uimită am reușit să articulez b e r e
“Ce bere vrei?”
Păi stai să ies, să-ți merg la vestiar, să-ți dau banii, să, să..
“Nu. Îți iau eu. Ce bere, deci?”
Peroni.
Zâna cea bună s-a întors in scurt timp (chiar mai scurt decât estimasem) și mi-a întins doza miraculoasă, rece,
Ies să-ți aduc banii, stai!
“Nu vreau. Am făcut cinste. E Crăciunul!” a zis ea și-a zambit. Și-a dispărut așa cum apăruse.
Dacă n-aș fi avut cutia rece in mână, aproape c-as fi zis că am visat,
mi-am aprins o țigară, am luat o gură de bere, era perfectă,
hei, Crăciun fericit și tie, am strigat după ea,
mi-a răspuns vântul, cu valuri de abur fierbinte, cu miros de pădure, de cârnați și de mămăligă, m-am simțit ca intr-o poveste,
o poveste de Crăciun.
Să fie clar: Moș Crăciun există. Și chiar dacă nu poate veni personal să aducă un strop de magie, apelează la tot felul de ajutoare…
(Oana Costea)
