close
CronicăPromovate

Oh, Doamne, pârdalnicul de dor…

 

Oh, Doamne, că nu-mi mai pot ține-n piept pârdalnicul de dor!

Sfârâie sau arde mocnit, el e cenușa anilor trecuți suflată iar și iar ..! Îl sublimez în tot ce-mi cade-n mână sau la îndemână. Sădit sub încropeala de grădină din scurta vară de aici, pământ străin cu semințe românești. Pentru bunici, și-apoi pentru părinți pun roșiile astea, să le sărez toamna-n brânză și să-mi zic în barbă: viezure, barză, varză!
Bine, mă mai apucă primăvara mărțișoare naiv inventate pentru doamnele-prietene.
Ce să mai spun, m-au fript și mâinile de dor pân-am început anu’ ăsta păcătos să fac – io, da, io!!! – sarmale.
De mușcate, nu mai zic. Le păstrez ca nebuna și iarna, le-aduc în casă. Normal, ele cred minciuna și-nfloresc întruna. De fapt, Mamamare sigur le ‘grijește cu nodurile degetelor mele, încep a semăna cu dânsa.
Am deja oale și ulcele, încet-încet mă ascund în ele, doar nu degeaba una e luată direct din gardul Maicăi (cealaltă dragă dusă bunică).
Bun, și când n-oi mai avea de ales, sigur am să arunc în focul ăsta al dorului lingurile din lemn, una câte una. Asta, dacă nu le împart între timp fetelor-românce de pe aici.
Nu știu ce să mă mai fac!

Totul, totul arde-n piele, venele-mi urcă sângele-n obraji, vin nu beau și tot mă-mbăt; umblu “creanga” cu dorul ars până miroase a lemne-scrum ca-n Dedrad, Vlădești sau Tomșani. A sobă-ncinsă, cu mămăligă rece și carne-n untură, la borcan. Și iar ajung la Mamamare și la Tatamare, să mă dau cu sania din vârful dealului spre ulița din josul satului. Of, măcar mă răcoresc puțin!
Alunec din nou direct în mijlocul limbilor de foc din soba albă de atâta var. De data asta, evadez si-o văd pe Maica prin geamul mic și înghețat. Are treabă dis-de-dimineață să le pregătească nepoatelor laptele cald.
Știu că pe la amiaz’ voi urca pe furiș în dărăpănatul dar bogatul pod al grajdului, să mai descopăr minunate povești de citit prin caietele, cărțile unchilor și mătușilor.
Da’ brusc mă-ntorc pe partea cealaltă și iar mi-e prea cald, prea dor. Nu-mi mai ajung amintirile, țigara care sunt a ars aproape de final, mucul care sunt vrea și nu știe ce vrea, că d-aia e muc 😀
Of, cred că de la sarmale mi se-ntâmplă. Mi-am fiert în varza lor murată și bruma de minte.

E iar Ajun, din nou Crăciun și io vă-ncurc cu vorbe aiurite.
Dați-mi o idee, vă rog, cum să fac să sting odată flăcările astea patetice?

Ps//între timp, afară s-a luat la întrecere cu înăuntru, cam așa:
– sarmalele, din crude, mări, se fierbeau, trei ore tot bolboroseau
– pe geam, din ploaie verde, deci și ea cruduță, mări, zăpadă se făcea, și ne tot ningea, tot în vreo trei ore ne albea

Ilustrație muzicală (mai ales refrenul):

Poze și text: o exaltată

Merry Christmas Eve everyone❣️🎄
Until I’ll be able to fully express myself in English, please accept my pictures and my good thoughts to you 😊

 

(Text/foto Amorena Minculescu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.