VIU SI OMORAT
Morcovii, Cartofii şi toate Rădăcinoasele nu le mâncaţi decât după ce le separaţi deci „un centimetru” din partea unde se uneşte cu partea frunzelor (care de se recultivă se regenerează). Deci dacă nu se „omoară” Planta, separând-o de partea consumabilă, nu va avea „toxina morţii”. La tuberculi (cartofi, napi) „Viul” este în partea exterioară. De aceea luaţi o „bucăţică” unde se dă colţul (pe care o aruncaţi la un loc unde să se usuce, nu la gunoi, că partea Vie încă se răsfrânge miraculos asupra alimentului respectiv). Nu curăţaţi niciodată cartofii, că în coajă este valoarea nutritivă (dar atenţie deci la separarea părţii Vii). La praz, ceapă şi cele ce au „mustăţi”, separaţile un centimetru de materie respectivă şi doar după o uscare le puteţi folosi şi pe acestea.
„Mustăţile-rădăcinile” sunt foarte hrănitoare, dar nu imediat, că altfel se omoară, cu secretarea „toxinei morţii”. Hreanul şi toate Rădăcinoasele au Viul în partea de Unire dintre Rădăcină şi Frunze care nu se consumă decât după uscare. Salata verde, spanacul nu se rup. ci se folosesc doar luând Frunzele de pe lături (nu inima, că nu mai creşte). Iar de se ia toată Planta, se scoate direct cu Rădăcină şi se separă partea aeriană cu un centimetru de rădăcină şi apoi se „tund” frunzele puţin mai sus de Rădăcină (şi aşa se pot mânca şi Frunzele, iar ce a rămas să se usuce, sau se poate arunca).
Noi consemnăm că este o nenorocire folosirea seminţelor şi frunzelor direct din „încolţire şi creştere tânără”, că prin rupere şi preparare se secretă tocmai „toxina omorârii” (încât degeaba au zisele enzime şi vitamine, că sunt cu memoriile morţii, nu ale Viului). Orice substanţă, cât de valoroasă ar fi, de are „toxina morţii”, se „negativizează”.
Prin „încolţire”, ca şi prin Frunzele foarte tinere, se îmbogăţeşte într-adevăr „vitalitatea”, dar trebuie făcut ceva care să nu le negativizeze cu toxina morţii. Se pot folosi acestea, doar după o „re-uscare”, ca să „adoarmă”. Mai mult, prin încolţire, masa celulară este pentru propria regenerare, nu pentru „dăruire”, încât digestia noastră trebuie să facă un efort înzecit, pentru a-i forţa asimilarea. Verdeţurile foarte tinere-crude nu le folosiţi imediat (zis proaspete), ci după o scurtă uscare, ca să se oprească procesul creşterii proprii (şi aşa devin digestibile). Orice aliment „Matur” are toate elementele” spre „Dăruire” (ce sunt astfel uşor digerabile şi asimilabile). De aceea în specificul Medicinii noastre Isihaste indicăm cu insistenţă „Metoda punerii la dospit”, fără „încolţire” (mărunţindu-se alimentul şi cu puţină Apă lăsându-se la dospit cam 10 ore, timp în care se face o prefacere spre Dăruireasimilare).
Pr. Ghelasie Gheorghe
(Cătălin Rusu)
