close
CronicăPromovate

Pâine caldă cu iaurt

gandaculdecolorado.com

 

Irezistibil
este mirosul de pâine proaspătă, caldă,
pâine de-aia cu coaja mai groasă și rumenită bine
și zgomotul,
crachhh, când rupi un colț generos și muști cu poftă din el.
Mirosul de pâine caldă mi-e organic legat de copilarie, căci la parterul blocului aveam
PÂINE.
Erau, pe rând, PÂINE, COFETĂRIE, TUTUNGERIE, RESTAURANT și aprovizionarea se făcea prin spate, unde ne jucam noi,
eram primii care fugeam la coadă când la “cofe” băgau Pepsi, banane, portocale sau mandarine, bomboane cubaneze sau ciocolată chinezească, niște cutii pătrate cu ciocolățele multe, învelite in poleiala aurie și așezate pe trei straturi.
Mașina de lapte venea seara, târziu – un camion mare, lung – și intra încet, cu spatele pe alee,
ii spuneam “căldurica”
vine călduricaaa, striga cineva
și noi toți, copii tâmpiți, veneam in fugă de pe unde eram si îl însoțeam mergând pe lângă el, în dreptul țevii de eșapament, pe unde ieșeau la greu gaze și caldură. Ne fascina.

“Căldurica” lăsa la ușa din spate a magazinului, afară, sub cerul liber, stive de navete de metal cu sticlele de un litru de lapte și altele, mai late, cu borcane de iaurt.
Nu le fura nimeni.
Doar noi ne duceam și ne serveam cu câteva borcane de iaurt proaspăt, pe care însă nu-l mâncam.
Aveam un plan.
În bloc, între etaje, alternau ghenele de gunoi cu spațiile pentru panourile electrice generale ale apartamentelor. Niște cămăruțe de 1/1. “Electricele” erau in general încuiate, dar noi reușisem să găsim o cheie potrivita și ne făcusem depozit securizat la scara A, între etajele 3 și 4. Era locul nostru secret, unde păstram tot felul de chestii.
Acolo duceam iaurtul.
Pentru că a doua zi dimineața avea să fie festin.

Mașina de pâine venea pe la 9, 10. Cât baietii descărcău lăzile de plastic pline cu franzele rumenite, mirosul ne amețea. Se făcea coadă repede și a mai mare panică a tuturor era “să nu se termine pâinea”, căci mulți își umpleau brațele. Încă nu venise vremea raționalizării.
Dar la PÂINE nu stăteam la coadă, că aveam pile.
Eram prietenă cu Antonel, fiul vânzătoarei, un băiat istet și cam timid, mai mic cu vreun an decât mine.
Maica sa nu avea cu cine sa-l lase acasă și -atunci fie in vacante, fie după ore, in timpul școlii, Antonel copilărea in depozitul cu navete.
Pentru ca era străin și cam timorat, baietii din gasca l-au cam chinuit la început, așa că l-am luat sub aripa mea protectoare. Cu timpul, gasca îl acceptase, dar maica-sa îmi rămăsese recunoascatoare că “l-am integrat”.
Așa că primeam pâine prin spate. Moca.
Asteptam doar să plece camionul, intram in depozit și îmi luam tainul,
Țineam la piept franzele aurii și fierbinți, ca să nu-mi frigă palme și fugeam cu ele până la scara blocului, recuperam iaurtul de aseară din boxă și ne refugiam
6, 7, uneori 10 copii
pe iarbă, in grădina blocului, sub cireșul sălbatic, cel care primăvara exploda in superbe flori roz,
și luam micul dejun.
Pâine caldă cu iaurt. Așa arăta pe-atunci fericirea.
Câteodată așa arată și-acum.
Plus un praf de sare.

(Oana Costea)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.