Mic jurnal sentimental.
Azi, în Observator cultural:
”Patul meu, alb, metalic – cu cele două laturi rabatabile din plasă de sfoară cu ochiuri de năvod pescăresc și tăbliile rotunjite spre vîrf ca niște arcade de biserică ce-mi păreau că sprijină plafonul – avea pictați doi îngerași bucălați, cu fețe trandafirii, buzițe roșii deschise în rîsul nestăvilit al copiilor și bucle aurii, pe care-i vedeam atît seara, la culcare, la lumina gălbuie a unei lămpi de noptieră cu abajur, meșterită de tatăl meu, cît și dimineața, ca doi frățiori de-o seamă cu mine. Erau prin urmare prietenii mei cei mai buni, cu care vorbeam fără încetare într-o limbă pe care doar ei o înțelegeau în desăvîrșita ei limpezime, pentru ceilalți din casă însemnînd doar un veșnic motiv de veselie, căci nu reușeam să-l spun pe r, iar cuvintele mele erau pentru ei doar o turuială fără sens. Cuibărindu-mă în cutia de fier și plasă de năvod în tovărășia prietenilor mei pictați și a uriașului nostru motan cu părul negru și lucios precum o panteră ce dormea împreună cu mine, mă simțeam în deplină siguranță. De-aceea și ieșeam atît de rar din micul meu castel de tablă. Ascultam muzica molcomă a orchestrei de estradă Mantovani ce izvora din radioul nostru Telefunken, privindu-i, hipnotizat, lampa de smarald a ochiului său magic.”
Online, aici: https://www.observatorcultural.ro/articol/patul-cu-ingerasi/
photo © Ioan Mihai Cochinescu
„Printre litere, gânduri, idealuri. Autoportret la 30 de ani” (16 aprilie 1981)
„La o masă din lemn, de scris în jurnal – Rengsdorf, Germania. Autoportret la 40 de ani” (16 aprilie 1991)
