… peste care s-au cimentat deja tăcerea și uitarea.
Nicio autoritate din România, în tot acest timp, nu a mișcat un deget să afle de ce și mai cu seamă cine l-a împușcat în cap pe Culianu, în toaleta universității din Chicago. Este o complicitate a noastră și o delăsare care ne explică atitudinea față de lucrurile care ne definesc.
Culianu ne-a definit în cultura universală și ne-a dat nouă, ca nație, o dimensiune la care nici nu aspirăm măcar. Spunea H.R.Patapievici, în ”Ultimul Culianu”, că moartea l-a prins într-un moment (41 de ani) în care descoperise o matrice de interpretare, de investigare a spiritualității, trecând de pragul excelenței (care i-a definit dintru început opera) spre o putere inimaginabilă.
„Eros și Magie în Renaștere 1484” rămâne o carte care ar trebui inclusă în bibliogafia de liceu, pentru ca fiecare om care trece prin școala medie să deprindă tehnicile de analiză, nu neapărat a științelor tradiționale, ci să învețe să mânuiască informațiile.
De la Culianu are de învățat și oricare dintre jurnaliști, iar citind scrierile sale despre Jormania, oricine poate să înțeleagă că a-ți iubi țara înseamnă, mai întâi, să te raportezi critic la ea. Mereu îmi vin în minte poveștile descrise de Culianu despre anul 1989, despre evenimentele de atunci din România, în care poate că matricea de gândire de care vorbea H.R.Patapievici deja se exprima – a înțeles înaintea tuturor și cine a pus la cale evenimentele, și care era calea pe care urma s-o apuce România. Securitatea îl dăduse jos pe Ceaușescu pentru a prelua puterea, mimând libertatea și capitalismul, constatând eșecul economic al comunismului.
Poate și de aceea, de 31 de ani, nicio autoritate din țara asta nu și-a propus să afle cine l-a asasinat pe Culianu.
Un ziarist american, Ted Anton, a scris și o carte despre uciderea lui Culianu, după ce a investigat cazul vreme de zece ani. Omul sugerează că ar fi putut fi un omor pus la cale de vechea Securitate, de legionari sau chiar de către noii deținători ai puterii din 1990. La noi, nimeni nu a investigat nimic. La noi, doar tăcerea eșecului care ne face să acceptăm clasarea dosarului.

În foto: Ioan Petru Culianu
Adelina Rădulescu