Vârful! Un vârf este de fiecare dată doar o etapă între o urcare şi o coborâre.
Joe Simpson
Mi-am dorit dintotdeauna să ajung acolo, sus. Acolo, unde se termină România pe verticală. Acolo, de unde îi poţi face lui Dumnezeu cu mâna.
Mi-am dorit dintotdeauna să ajung acolo, sus, pe Vârful Moldoveanu din Munţii Făgăraş. Moldoveanu, cel mai înalt vârf din ţară, denumit şi Acoperişul României măsoară 2544 de metri şi este visul (in)tangibil al oricărui român care iubeşte muntele (dar nu numai). Pentru pasionaţii de natură şi drumeţii montane, acest Everest local, reprezintă una dintre mai mari provocări personale. Efortul final împletit cu satisfacţia şi emoţiile copleşitoare odată ce ai trecut şi de ultima piatră sunt inegalabile. Lumea se întinde la picioarele tale. Orice traseu care duce spre Moldoveanu merită să fie trecut în palmaresul propriu şi nu doar pentru frumuseţea indescriptibilă a peisajului, ci şi pentru a cunoaşte România în limitele sale cereşti.
Traseul pe care îl avem de străbătut este următorul: Stâna lui Burnei (1460 metri) – Căldarea Văii Rele – Iezerul Triunghiular (2156 metri) – Vârful Viştea Mare (2527 metri) – Vârful Moldoveanu (2544 metri).
Pentru a ajunge la Stâna lui Burnei, punctul de plecare pe traseu, avem de mers cu maşina din Câmpulung spre Purcăreni şi apoi spre Slatina. De aici urmăm un drum de 40 de kilometri neasfaltaţi, timp de două ore. Drumul forestier cu pietriș pe alocuri și câteva gropi urmează traiectoria paralel cu râul Valea Rea până în dreptul Lacului Văsălatu situat la 860 de metri, unde se află şi un mic baraj. Valea Rea a săpat în pereţii de stâncă nişte chei de un pitoresc aparte. Un număr foarte mare de maşini îmi dă de gândit asupra posibilităţii de parcare la capăt de drum. Parcăm undeva mai departe cu aproximativ 800 de metri. Parcarea nu oferă mai mult de 9 locuri pentru maşini, astfel încât autovehiculele se înşiră ghirlande de o parte şi de alta a drumului.
Ne punem rucsacii în spate pregătiţi din timp cu apă,mâncare, haine, cortul pentru campare şi izoprene. Clădirea Stâna lui Burnei este nefuncţională. Peisajul care ni se prezintă în faţa ochilor pare un tablou natural. Diferenţa impresionantă de altitudine îţi creează senzaţia că pică munţii peste tine. Eşti hipnotizat de Cascada Mare a Văii Rele ce se desfăşoară în faţă prin toată splendoarea sa. Apa se aruncă în hău prin trei cascade succesive, cea mijlocie fiind cea mai mare, peste 30 de metri. Panglica argintie dansează frenetic formând una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din România. Există un loc pe traseu unde te poţi apropia de cascadă, atât cât sa te poţi răcori şi alimenta cu apă. Pentru a ajunge acolo trebuie sa urmăreşti o potecă desprinsă din traseul marcat, spre stânga, în sensul de urcare,cam pe la jumătatea cascadei. Dacă nu eşti atent şi vei privi doar spre această minunată cascadă vei pierde un alt element spectaculos aflat pe partea stângă. Este vorba despre frumoasa cascadă Zbuciumata, ascunsă în pădurea de brad. Frenetica lamă acvatică taie pădurea pe din două. Plonjonul de apă de 100 de metri este format de pârâul Galbena, afluent al Văii Rele. Muntele pare că zgârie albastrul senin al cerului, dar în același timp adăposteşte stâna veche din lemn. Valea Rea curge pe la poalele stânei, alunecând pe lespezi albe și printr-un lan de urzici.
Traseul şerpuieşte de-a lungul apei, urcând de acolo de unde se termină pădurea spre vârfurile semeţe ale peretelui Văii Rele. Crestele înalte ale Budurului Mare de pe dreapta şi Budurului Mic de pe stânga înconjoară valea ca un amfiteatru. Traversăm râul plin de pietre fiind înconjuraţi permanent de peisaje uluitoare. Numeroşi turişti urmează acelaşi traseu în faţa sau în spatele nostru. Mulţi ne depăşesc. Urcăm 800 de metri, admirând panorama văii superioare. Efortul şi greutatea din spate îşi spun cuvântul. O dată ajunşi în Găleata Văii Rele cu formă de platou (căldarea Văii Rele a Moldoveanului), peisajul se schimbă brusc. Locul pietrișului este luat de o imensă mlaștină, cu lacuri de mici dimensiuni și insule de vegetație, ce amintesc de peisajul deltaic. În această căldare destul de largă, păienjenişul lacustru brodat în petice verzi ne relaxează pasul, având timp să ne tragem suflu, dar și să admirăm frumusețea ce ne înconjoară. Câţiva măgăruşi fac deliciul turiştilor şi al pozelor. De aici se formează Pârâul Doamnei. Marele Trapez format de vârfurile Moldoveanu şi Viştea Mare domină golul alpin. Mai urcăm o pantă şi ne îndreptăm spre Iezerul Triunghiular aflat la 2156 de metri. O turmă de oi desenează diagonale creţe în drumul spre stâna aflată în apropiere. Fuioare de nori torc pe firul serii măreţia Moldoveanului.
Grupuri de turişti campează la picioarele suveranului României. A doua zi în zori vom porni la drum. Geometria naturală se lasă admirată și cercetată de privirile nesățioase ale montaniarzilor. Urc câțiva zeci de metri pentru a savura imaginea Iezerului Triunghiular, denumit astfel după forma suprafeței de apă. Aflat la 2159 de metri, lacul glaciar se alimentează din izvoare subterane. Apa din lac se îndreaptă spre Cascadele Văii Rele. Îmi pare ba un triunghi echilateral, ba isoscel. După câteva formule matematice, bagaj al cunoștințelor generale, străbat laturile egale admirând o limbă de zăpadă cafenie. Suntem la jumătatea lunii august, la această altitudine zăpada se menține în anumite porțiuni până la următoarea ninsoare.
Este ora 6 dimineața. Ne pregătim de întâlnirea cu Măria Sa, Moldoveanul. Deja privind înspre vârf observăm câțiva turiști. Mulți îți doresc să prindă răsăritul magic. Aici răsăritul pare prima literă alpină care scrie ulterior un întreg poem diurn. La munte soarele dezvelește un evantai multicolor, aidoma unei cozi de păun răsfirată în ținutul crestelor. Vâlvătaia versanților disperseză pulberea strălucitoare în lumea de stâncă. Peste mulțimea piscurilor înconjurătoare, noi, cei veniți din Muntenia savurăm marele spectacol al minunilor alpine. Impunătorul trapez de piatră își ridică frumusețile până la nori, reunind în centrul țării Ardealul cu Muntenia, aici la Moldoveanu.
Cu spinările ușurate de greutatea rucsacurilor de ieri și cu bateriile reîncărcate luăm cu asalt traseul de bandă roșie înspre Vârful Viștea Mare (2527 metri). Prima etapă a urcușului ne conduce pe o poteca plină de bolovani la Portița Viștei (2310 metri). Corturile pestrițe par adevărate buburuze montane. Portița Viștei este cumpăna dintre două văi glaciare Viștea Mare la nord și Valea Rea spre sud. Este și cumpăna dintre două lumi fascinante. Creasta grandioasă a Făgărașului înlănțuie frumuseți inegalabile. Un amfiteatru imens de piatră, precum timpul fără moarte etalează simbolul vârstei acestor falnici munți, și nu în ani, ci doar în dragoste, respect și pasiune. De aici Iezerul Triunghiular pare și mai bine conturat.
Traseul se aglomerează. Urmează o pantă abruptă spre cel de-al treilea vârf ca înălțime al Munților Făgăraș și al Carpaților românești. Vârful Viștea Mare măsoară 2527 de metri și este un trofeu alpin deloc de neglijat. De aici se ramifică spre sud cea mai înaltă creastă de munte din țară. Făgărașul e unic în România prin faptul că accesul în creastă se face prin văi lungi atât dinspre Valahia cât și dinspre Transilvania. Dacă prinzi și o vreme bună, cum am prins noi, ești răsplătit cu priveliști de o frumusețe inegalabilă, care îți vor umple rucsacul cu amintiri.
Uneori calea este mai importantă decât țelul. Dar când le dorești pe amândouă e musai să împaci și capra, și varza. Fără cale nu poți ajunge la scopul în sine. Iar fără motivația intrinsecă, nu își are rost calea. Orice drum duce undeva.
În plină pandemie între Viștea Mare și Moldoveanu se circulă ca pe Valea Prahovei, „bară la bară”. O mulțime de oameni tineri, copii dar și seniori cu câte un patruped animă următorul sector. Vârful Moldoveanu pare la o aruncătură de băț. Tineri mai mult sau mai puțin obosiți își trag sufletul:
– M-au păcălit de jos. Mereu îmi spune că mai este puțin, că mai este puțin. Data viitoare nu mă mai prinde.
– Chiar mai este puțin până în vârf, încurajez un tânăr de vreo 25 de ani din Ardeal.
În față ni se arată Spintecătura Moldoveanului, o porțiune destul de abruptă în forma literei V, prevăzută cu lanțuri. Pe o lungime de aproximativ 100 de metri acest pasaj necesită pentru traversare o atenție sporită. Se așteaptă în șir indian, nimeni nu se grăbește. În fața mea un tânăr de vreo 30 de ani strigă, recunoscând un turist venind de pe peretele opus:
– Hello, Tommy! See you on this mountain, too.
– Hello, Radu! I climbed the Moldoveanu peak. It’s extraordinary. You have o wonderful country.
– Yes! Romania is not just o country of gypsies.
– I will be back soon.
Zâmbesc și chicotesc în sinea mea.
Ultima secțiune o reprezintă cățărarea spre Vârful Moldoveanu care tronează suveran peste întinderile regatului montan. Străbatem cei 421 de metri rămași. O dată ajunși pe Everestul României ai senzația că ai cucerit lumea. Am urcat și pe alte vârfuri mai mari din Europa, dar aici, în țara mea senzațiile sunt altele. E lumea din care te tragi și în care ai crescut. De pe acest vârf maiestuos simți că poți zbura. Am învins. Uiți de toată nădușeala și de toate eforturile depuse pentru a ajunge aici. Cu toate că de la Viștea Mare până la Moldoveanu nu câștigăm în altitudine decât 17 metri, panorama care se deschide la această înălțime este nemaipomenită. Vârfurile Ucea Mare și Tărâța domină partea vestică alături de creasta Arpașului Mare și Vârful Podragu. Spre est se înlănțuie vârfurile Hârtopul Ursului, Gălbenele și Gălășescu.
Muntele te invită la cugetare și faptă. Am fost întrebată deseori:
– Care este cea mai frumoasă țară pe care ați vizitat-o?
– România este cea mai frumoasă țară din lume, răspund fără să stau pe gânduri.
De aici, din creștetul spațiului carpato-danubiano-pontic, Dumnezeu îmi confirmă de o mie de ori simțirea. Natura de o măreție edenică își risipește generoasă frumusețile nealterate în toate zările. Peisajul se scurge în mine. Dar cine poate reda în cuvinte minunile toarse de mii de ani în caierul de piatră? Conștienți de nobila lor sorginte, frații mai mici al Alpilor, Munții Făgăraș aduc tribut doar Geei, Mamei Pământ. Negurile se adună la sfat, apoi fiecare o ia mai pe ocolite sau pe tăpșane de aer, care încotro.
Privesc înapoi! Superlativul absolut al României există și în istorie, dar și în geneza poporului nostru. Superlativul geografic luat la pas măsoară încrederea în forțele proprii și respectul pentru munte. Ca să ajungi acolo sus, acolo unde torțele cerului se aprind, trebuie să te apropii cu credință și respect față de Carpați.
…și Făgăraș, cu piscul inimii române în sus, spre Moldoveanu!
Text de Ramona Muller
