Plouă a noiembrie la Bruxelles, orașul s-a îmbrăcat in toamnă, pelerine și umbrele colorează bulevardele care-au împrumutat, azi, cenușiul cerului.
Am rămas o vreme pe malul unui canal, m-am uitat fascinată cum a trecut un cargo printr-o ecluză, am haine impermeabile, rezistă la nu știu câți mililitri de apă,
m-am murat.
Am intrat pe urmă intr-un second, am cumpărat umbrele uriașe, elegante și am colindat străzile din centru, orașul e fermecător când nu e aglomerat,
nu e frig sau nu mi-e mie, nu știu.
In cafenea e foarte cald, rămân pe terasă ca sa pot fuma,
Ça va? mă abordează jovial un bătrân, e cam rupt, e rosu la față și are ochii foarte albaștri
ça va bien.
il pleut aujourd’hui, comenteza, de parcă eu n-aș vedea,
Me, oui.
Zâmbește și îmi ia o țigară din pachet.
Merci, zice.
(Oana Costea)
