Hristos A Înviat!
Dragi Prieteni!
Poetul George V. Precup, cunoscut și apreciat de cunoscătorii și „consumatorii” de poezie, ajuns „în poezie”, deschide azi FEREASTRA EIKON, din sihăstria lirică a cuibului său, unde îl numără anii… unde stă „într’o veghe sărată ca într’un început de biserică” cu „sare pe tâmple”, încredințat că „Luminați cei ce scriu căci umerii lor vor umbla cu dreptate.”
Vă rog să ascultați și să distribuiți! Mulțumim! Zile frumoase!
Cei dependenți de cuvântul scris pot citi cu intonația lor interioară:
Nokira
Li Ta Nye se plimbă prin nemărginire.
Arcul, săgețile și calul au fost averile lui
Nokira …
Nici una cu gleznele ei
și forme cum din ape ieșite.
Flori de cireș pe noptierele nopții.
Moarte apropiindu’se.
În pământ cu păsări pe umeri vei intra
cu aromă.
Riduri de liniște cum în palmele unui sfânt,
muguri pe unghiuri străine.
Șoptitorul palmelor ei …
Li Ta Nye înfruntă nemărginirea cu mâinile goale,
urcă să se întâlnească cu zeii.
Pe umăr o floare de cireș, gânditoare.
Nokira…
Pink Floyd
Transcendere
Motto
Oasele mele s’au îmbrăcat
într’un nou trup îndrăgostit.
Arthur Rimbaud
Pune în mine spiritul jarului
topește prâslele iernii
Nu am trecut cu vederea întregul, darul primind.
Timpul dospește aici.
Am deschis poezia de fosfor.
Îi simt fildeșul, deplasarea spre roșu, gradul de fierbere a ființei.
Nu mai am greutate, mocnește în noi contopirea,
cum ideile tușele noastre
Intrăm în alt univers, unde fiind, radianța de fond a cuvintelor.
Suntem doar două suflete pierdute
Într’un acvariu imens înotând, an după an.
Șofranul respiră curat.
prin cerc trece Canopus, lumina ei de început.
Uit cernele amare, patimi cu solzi aurii, ispitirea,
glasul ei ruginit.
Culeg pepitele treze, reglez cardanele firii, așez pe lucruri blândețe.
Dezleg nevăzutele.
Nici puterea de înger nu ne’ar putea despărți.
M’au ros spaimele până la sânge, am cearcăne verzi.
În timpul spălării păcatelor scriam în’negrit,
de mers mergeam, dar mâna visa să vegheze.
Patimi mai multe ca zorii?
Veghetori prin amontele cerului cât era de ucis?
Alo,
Este cineva înăuntru?
Fă un semn dacă mă poți auzi.
Acum scriu în’nălbit.
Nu mai e nimic de ucis, prin patimi treceau magi, vindecând.
Oamenii se îmbăiază’n oglinzi, copacii în alți copaci.
Cum lămâia abia despicată, cum sarea pământului miroși tu.
Singurătate ne este catifea și mănușă.
Oțele gingașe scutură floarea ta trezindu’mă fără o parte din mine.
Dimineți în care îngerul ne schimbă la față,
Cine, în cine se scutură?
Când eram copil am avut o febră,
Îmi simțeam mâinile ca două baloane,
Am din nou aceeași senzație.
Pe scala răbdării mărar otrăvit toarce timpul.
Cu viața m’am învățat, cu moartea învață’mă, poezie.
Cu ce ochi vezi după ce mori, cu ce ureche auzi?
Dulcele și săratul mai simți?
Verdele mai încântă?
Uitând sudoarea de om ajungând în lumină una cu ea
într’o matematică pură.
Hei, tu, hei, tu,
De acolo din frig
Însingurat, îmbătrânit
poți să mă simți?
Secrete matricele timpului cum snopul săgeților,
dar timpul stejarului și timpul ferigii egale nu sunt.
Din ocne iese moartea desculță.
Am luat cale regească prin tăcerea noastră.
Ți’am luat urma, în timpul tău rămânând.
De care parte să uit când întreg nu mai sunt.
Ascunde’te, auzeam,
îți vor pune sub așternut scorpioni, umbra îți vor topi.
Nu mai pot!
Lumină grasă între noi.
Cu ochi închegați cum ochii de sfinți pipăi amprentele tale.
Timp al magneților, când atingi aburesc.
Fumeg.
Scriu cu buricele roase, cu unghii tocite,
înăuntru ești tu, înafară tot tu!
Suflet aici, dincolo suflet, până unde lumina ta se întinde?
Înnoptare nomadă. Logaritm descifrat.
Stau într’o veghe sărată ca într’un început de biserică,
am sare pe tâmple.
Simt unduirea luminii la trecerea ta.
Vei ajunge departe
Vei zbura tot mai sus,
Nu vei muri niciodată
Zvon de fiară tânără iese din iarnă.
Cu trupul jarului scriu, cu ochi rumeniți simt creșterea murelor.
Noaptea țipă’n cuțite, adâncește fisura din ghețuri.
Încep zările mărului, primăvara ramelor verzi.
Luminați cei ce scriu căci umerii vor umbla cu dreptate.
Pe buzele dimineții vindecă poezia.
O mână de gesturi care respiră
Asta sunt.
Uleiul tandreții.
Uleiul tandreții.
Ka mate! Ka mate!
Ka ora! Ka ora!
Ka upane! Ka upane!
Fruct înviat
Am privit frumusețea și m’am cutremurat.
Am simțit’o.
Prindeam lacrimi cum un măr înviat.
Nici soare, nici lună, doar o cunună,
noapte, nici zi, amintind de copii.
Cum peștii prin apă frumusețea prin mine
fierbinte, eu, mai fierbinte,
vindecătoare când uiți de zăvoare.
Cum fruct mă simțeam cum pe ram
din singurătate ieșind, înviam.
Trecea Domnul prin mine așteptând să mă coc.
Unde scriu e primăvară ca’n fluture,
naște în mine lăstare, cutremurare.
Fruct pentru cei care știu.
Mai aproape de vii cum de morți,
mai am să deschid câteva porți.
Prind lacrimi ca mărul rotat și plăpând
frumusețea prin mine trecând
fruct înviat!
(Valentin Ajder)
