Marți, 4 iulie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a făcut o vizită la Centrul Comunitar Generații din Capitală, proiect al Fundației Principesa Margareta a României. La vizită a luat parte Alteța Sa Regală Principesa Maria.
Principesa Moștenitoare a fost însoțită în această vizită de o echipă a reputatei televiziuni europene “ARTE”, care pregătește două filme documentare despre Familia Regală a României. Unul dintre filme are ca subiect ospitalitatea regală, iar al doilea vorbește despre poziția Casei Regale în societatea românească de astăzi, comparând România cu Bulgaria și Muntenegru, trei țări din sud-estul Europei în care Coroana este prezentă în viața națiunii.
Principesa Moștenitoare a prezentat, în cadrul filmării, proiectul inter-generațional dezvoltat de fundație, care așază împreună vârstnici cu copii, spre beneficiul a două dintre cele mai vulnerabile segmente din societatea de astăzi.
C.R.