În lumina blândă a lui august, prunele brumării anunță de-acum toamna.
Dintotdeauna am avut obsesia că au viermi.
Și ele, și toate fructele coapte. Poate de-aia le-am mâncat mereu verzi, acre, cu gust de primăvara crudă.
N-au, mă, viermi, uite.
Desface pruna demonstrativ, înăuntru e verde-zemos, e curată și proaspătă, prind curaj.
Culeg una frumoasă, o pocnesc între degete și se crapă perfect în două,
dintr-o privire
îl depistez pitit după sâmbure.
Morții mă-sii, uite, vierme.
El desface alta. Clean. O mestecă încântat: mmm, chiar sunt bune.
Aleg și eu cinci. Le țin în poală, le desfac pe rând.
Vierme, vierme,
vierme, vierme, vierme.
Râde de mine, între timp a mai mâncat trei.
Iau o gură de cafea, îmi aprind o țigară. Nici nu-s dezamăgită, știam doar că fructele coapte au viermi.
Nu mai vreau.
Hai, că-ți culeg eu,
și-mi găsește una mai verde. Asta sigur n-are.
O desfac neîncrezătoare și, ce surpriză…
…are vierme.
(Oana Costea)
