OMUL își dorește eternitatea existențială pierdută odată cu izgonirea sa din Rai. Raiul a devenit o utopie, căci omul vrea de-a dreapta lui Dumnezeu.
Omul este și mai irational când își dorește ca sfârșitul său biologic să îl reînoade ca plantă sau ca animal, ceea ce a fost și în viață, considerată prima viață. Prin reîncarnare adepții săi susțin, de mii de ani, că plantele sunt spirite mai puțin evoluate, evaluate, iar animalele sunt spirite umane mai evaluate în spirala de ei stabilită. Nu mă mir, știm că omul este și animal…
Cui folosește această hipnoză de existență biologică veșnică a omului ? Un contra argument al reîncarnării, care nu îmi scapă și nu trebuie eludat, este aspectul demografic: eu îl reîncarnez pe tata, tata pe tătăl dânsului etc. Unde ajungem ? Veți spune că nu este așa, se vor reîncarna în plante sau în animale, după disponibilitățile lor spiritual avute în prima viață. Dacă este așa, ce facem, știu că ne hrănim cu plante și fripturi, devenim meniuri altor generații, nu ne „mâncăm” destul azi ?.
O cercetare ne-ar edifica înainte de a ne reîncarna, întocmind atlasul șpeciilor de plante și animale care au existat, care există pe pământ, apoi rencesământul populațiilor care au existat acum vreo 66 milioane de ani, care există azi pe pământ și diferența favorabilă palantelor și animalelor va constitui reîncarnările.
De ce omul vrea să fie veșnic pe pământ, chiar și plantă sau animal fiind, când nu-i permisă această veșnicie ? Reîncarnarea, variantele acesteia, mai mult sau mai puțin ortodoxe, sunt de mii de ani speculații fantamasgorice.
Plantă tu, planta eu, ne uscăm, vrei să ne mai reîncarnăm ?
(16 februarie 2020, ddrăguș)
