close
PromovateTradiții

Rețeta de joi: Napolitană cu nucă și cremă de zahăr ars

Rețete cu povești
(Prima ediție: joi,  iunie 2023)

Liniște și împăcare

Silvia Șchiopu, ”Buna noastră prietenă de pe vremuri de la Cercul Militar Ploiești”, cum o recomanda interpreta Domnica Sorescu, referent al Cercului. ”Uit de multe ori că suntem de vârste apropiate și am tendința să-i spun mamă. Că este ca o mamă bună pentru toți”, adaugă Domnica.

”Mama” ne-a făcut următoarea recomandare pentru astăzi. Un pachet de foi (”pentru napolitane – știu gospodinele la ce mă refer”) din comerț, două căni zahăr (a câte 250 grame fiecare), o cană de nuci mărunțite, o cană de biscuiți, mărunțiți și ei, un pachet margarină.
Se arde o cană de zahăr (”dar să nu ajungă maro închis la culoare, adică să nu-l ardeți prea mult, că se amărăște”). După aceea, în zahărul ars se adaugă nucile, biscuiții, margarina și cealaltă cană de zahăr. Se amestecă, se încorporează bine și se adaugă 4 albușuri bătute spumă, după care se amestecă iarăși. Apoi, se întinde amestecul pe foi. Sunt 5 foi în pachet. Vom avea 5 rânduri de foi, între care sunt intercalate patru straturi de amestec. Se presează cu un obiect greu (preferabil un fund de bucătărie. Se ține la presat două-trei ore. După acest interval, se consumă cu poftă.

”Adorata” sau cum să sporești intensitatea iubirii

Doamna Silvia cunoaște de mult rețeta aceasta, de la o colegă de serviciu. ”Lucram la Păltiniș pe atunci. Acum, este prăjitura preferată a soțului meu, în special, dar o adoră și copiii. Nu numai pentru prăjitura asta mă iubește soțul, noi ne-am iubit întotdeauna. Înainte de căsătorie nu i-am preparat-o, abia după doi ani de la cununie am descoperit-o. Aș zice că după acel moment dragostea noastră a crescut în intensitate. La mine în casă se consumă foarte multe prăjituri. Nu cumpărăm niciodată, nici la restaurant n-am comandat prăjituri. Consumăm numai prăjituri de casă. În general, căutăm ceva care se prepară foarte repede”.

30 de ani la mama sau specializare post-cununie

Invitata noastră de acum nu este o gospodină înnăscută. ”La mama acasă nu găteam. Abia după ce m-am căsătorit m-am specializat. Fiul meu cel mare e pe picioarele lui de multă vreme, dar a zis că la mama acasă e foarte bine până la 30 de ani. Prăjitura aceasta o pregătesc o dată pe lună. Și fata, care are salariul ei și e mai în vârstă decât feciorul, vine tot la mama”.

Mâncare contra prieteni

Arta culinară? ”Plăcere, relaxare. Mă simt foarte bine în bucătărie. Îmi place să am musafiri întotdeauna, casa mi-e plină”. Musafirii vin și ei cu ceva, acolo?… ”Nu prea vin cu ceva. A, ba da! Invitații noștri mai vin uneori cu prieteni. Avem și noi prieteni unde mai mergem și mai gătim împreună. Dar acolo soțul e cu bucătăria. Să știți că el pregătește minunat peștele”.

Buna bucătăreasă nu se arată deranjată de calitatea unor produse de pe piață. ”Folosesc orice ingredient de pe piață, că-i găsesc eu o întrebuințare. Am zile în care stau de dimineața până seara în bucătărie și experimentez, mai ales sâmbăta și duminica. Prețurile sunt accesibile dacă știi să te orientezi. Dacă vrei să-ți faci un moft, nu contează prețul. La noi, pentru mâncare s-au găsit întotdeauna bani. Nu pentru băutură, țigări, cafea”.

Cea mai bună legumă

Doamna Silvia este o femeie robustă și sănătoasă. ”Sunt plinuță pentru că mănânc bine și mă simt bine. Îmi place și să mănânc, și să gătesc. Așa am fost întotdeauna. Este o vorbă; dintre toate legumele, carnea e cea mai bună. Și dulciurile, aș adăuga eu”. Dar glicemia? ”N-am probleme cu glicemia. Apropo: se recomandă, după ce mâncați din napolitana mea, să vă întindeți puțin. Veți simți o stare de liniște și de confort interior, de împăcare cu tine însuți. Aveți grijă ca după cel mult o jumătate de oră să vă ridicați. Altfel, te înveți puturos și nu mai faci nimic. Napolitana mea este energizantă, se consumă la orice oră. Puteți să luați și la pachet la serviciu. Nu curge, nu se întâmplă nimic”.

                                                          A consemnat Leonida Corneliu CHIFU,
                                                                                                                         adorator al Adoratei

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.