Motto: ”Niciodată nu e prea devreme” (Robert Andreescu)
(Interviu inedit, din 2007, cu Robert Alexandru Andreescu ”Beton”, antrenor la Steaua București)
Cu un desen de Julian Pena-Pai
Stelist până-n măduva oaselor
Reporter: De când antrenați și unde ați început cariera de antrenor?
Robert Andreescu: Din 2000, când am debutat ca antrenor la CSȘ 1 București, club care se afla în colaborare cu Steaua. Am lucrat mai întâi la copii. Spre finalul lui 2002 am trecut la seniori, la Steaua. Pe atunci, în primii trei ani nu ți se pretindea să ai rezultate. După aceea, ți le cereau. Din păcate, sistemul te forțează să obții repede rezultate, fapt care te silește să treci peste unele etape. Toți antrenorii de copii forțează, vor repede medalii. Dar este necesar să lucrezi cinci–șase ani cu un sportiv înainte de a-i pretinde performanțe.
R.: De ce Steaua?
R.A.: Activitatea mea este legată de acest club. După semnarea contractului la Steaua, m-am realizat ca antrenor, lucrând atât cu grupe de băieți, cât și de fete. Mai am două colaborări cu CSȘ 3 Steaua și CSȘ 1 Pajura. La Pajura am descoperit-o pe Andreea Chițu și am transferat-o la Steaua–Petrom. Andreea a obținut o medalie de bronz la ultima ediție a ”europenelor” de juniori.
Promoțiile lui Pălărie
R.: Povestiți-ne despre activitatea dvs. ca sportiv!
R.A.: Sunt născut în 1978 și practic judo de la 5 ani și jumătate. Am fost campion național de juniori și de tineret, cu destule medalii la activ. Am trecut și pe la lotul olimpic de juniori. M-am retras din activitatea sportivă după ce am intrat la facultate. Am urmat ANEFS-ul, la Pitești. Știți că multipla noastră campioană Alina Dumitru, de la Steaua-Petrom, a urmat facultatea tot la Pitești?
R.: Am aflat. Mi-a spus domnul Emilian Rabolu, alt redutabil antrenor, profesor la ANEFS Pitești.
R.A.: Acum este înscrisă la master. Mai știți că maestrul Cornel Pălărie, antrenorul LPS Pitești, mi-a fost profesor la Facultate?
R.: Nu știam.
R.A.: Prin mâna lui Nenea Pălărie au trecut mulți sportivi de valoare, printre care și Alina.
R.: Cât de mult trebuie să-i datorați maestrului Pălărie!
R.A.: Ooo, enorm! Îi datorez mult și domnului Emilian Rabolu, despre care ați amintit, care mi-a fost antrenor la lotul olimpic de juniori.
R.: Cum funcționează mixajul Steaua-Petrom?
R.A.: Foarte bine. Colegialitate, bună dispoziție, colaborare perfectă. Schimb de informații, susținere morală și financiară reciprocă, atât a sportivilor, cât și a antrenorilor. Când colaborarea se realizează pe asemenea premise, nici rezultatele nu se lasă așteptate.
R.: Cine a avut inițiativă acestei alăturări?
R.A.: Cred că a aparținut domnului Constantin Savu, secretarul general al Federației, care e și președintele CS Petrom.
Băieți șmecheri, fete ”păcălite”, dar rezistente
R.: În clasamentul general al cluburilor, întocmit de FRJ, regăsim ordinea din topul feminin. Care să fie explicația?
R.A.: Judo feminin este, într-adevăr, mai bine situat. În judoul masculin, de când s-a retras colegul meu Adrian Croitoru, a urmat o prăpastie. Doar Claudiu Bașta și Daniel Brata se apropie, cât de cât, de pretențiile internaționale. Ca și în fotbal, nu am avut o generație de schimb. Totuși, lucrurile merg spre bine. Există un lot de juniori care promit. Domnii Emil Morar și Iulian Surlă fac treabă bună la Oradea. Apoi, băieții au avut și o serie de ghinioane. Și ar mai fi ceva: ei sunt mai șmecheri. Pe fete le mai ”păcălești”. Eu ce câștig?, se întreabă sportivul. Fata vrea facultate și un rost în viață. E dispusă să aștepte ceva mai mult pentru a-și atinge țelul. Este emoționată, fericită când câștigă. Ea rezistă, dacă nu se mărită de timpuriu, vreo patru ani în plus. Pe când băieții vor banul mai repede.
R.: Ce obiective aveți pentru 2007?
R.A.: Calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing a Alinei Dumitru, unde sperăm să obțină o medalie; lansarea în competiții majore a unei junioare, poate două, cu rezultate care să ne confere certitudinea că vom avea asigurat schimbul pentru Jocurile Olimpice din 2012. Mă gândesc la o Andreea Chițu, la o Alina Lotoroșanu și altele
Finaluri de coșmar
R.: Deci tot fete.
R.A.: Da. În fiecare an ne propunem obiective pentru Campionatele Europene de Juniori și de Tineret una–două medalii. Deocamdată, Monica Nistor, Ștefania Neagu, Violeta Dumitru au bune șanse de a le obține. Dintre băieți, ne gândim în special la Fabian Munteanu. Avem șase–șapte certitudini, sportivi care confirmă în competiții. Ar mai fi și alții. Noi mai mult furăm de la turnee internaționale. (Apoi, după un răgaz de meditație) Ar mai fi ceva: tot pierdem meciuri pe final, domnule! La ”olimpice” sau ”mondiale” ni se tot întâmplă asta…
Pregătirea tactică sau să începem cu sfârșitul
R.: Să fie o determinare psihologică, factorul psihic, neîncrederea în forțele proprii?
R.A.: Nu cred că este o chestie psihologică. E vorba mai degrabă despre pregătirea tactică. De obicei, începutul de partidă e bun. La lot ar trebui să se lucreze mai mult la acest capitol, al finalurilor. În opinia mea, faptul ține mai mult de bucătăria lotului.
R.: Poate că ar trebui să se înceapă pregătirea cu sfârșitul.
R.A.: (Zâmbind) Nu știu. Poate ar trebui – într-adevăr – să începem cu sfârșitul.
R.: E bine la Steaua?
R.A.: Sunt mulțumit de colaborarea mea cu conducerea Steaua, care este foarte promptă în satisfacerea cerințelor sportive. Avem asigurate îndemnizații, echipament, medicamentație, premieri la zi.
Ciuca bătăilor
R.: Apropo: de ce v-ați apucat de judo?
R.A.: Veneam acasă cam des bătut. Eram și nițel fricos, întrucât fizicul nu mă prea avantaja în clinciurile cu bătăușii de ”clasă”. Tata m-a trimis pe tatami. Era prieten cu un antrenor de judo. ”Poate înveți ceva”, mi-a zis. Brusc, am trecut de la joacă la muncă. După aceea n-am mai putut să scap de judo. Sunt mulțumit că m-am realizat prin sportul acesta, în care nu se răzbate ușor. În orice concurs, mulți participă, mai puțini câștigă.
R.: Tânăr și neliniștit…
R.A.: Sunt prea tânăr, zic unii. Nu te gândești că cutare e mai mare și cu experiență?, sunt deseori întrebat. Dar eu mă simt în formă ca antrenor. Dacă este prea devreme pentru performanță – fie că te numești sportiv sau antrenor –, mai bine stai acasă.
Argumentul Alina Dumitru
R.: Ce anume a determinat numirea dvs. la Steaua?
R.A.: A fost o conjunctură favorabilă. S-au schimbat mulți antrenori într-o perioadă de timp mai degrabă scurtă. Mi s-a propus, pe la 24–25 de ani, să vin ca antrenor la clubul la care m-am realizat ca sportiv. Am fost întrebat dacă mă simt în stare de o asemenea treabă. N-am spus nici că pot, nici că nu. Mi-am propus să încerc cinci–șase luni, luni de probă. Zic eu că m-am descurcat, dacă sunt încă aici.
R.: Cum a primit conducerea clubului Steaua ideea colaborării cu CS Petrom?
R.A.: Cu inima deschisă. Alina Dumitru a reprezentat un argument forte. Apoi, sunt reprezentanți ai CS Petrom care simpatizează cu Steaua. Trebuie să precizăm că avem colaborare cu Petrom doar pe judo. Și merge foarte bine, s-au obținut deja niște rezultate. Colaborez excelent cu antrenorii CS Petrom, domnii Gheorghe Savu și Mihai Trandafirescu.
Omul ideal
R.: Conducerea clubului vă iubește?
R.A.: Mulțumesc la club domnului colonel Marin Pârcălabu, instructor al atleticii grele (judo, box, lupte, haltere). A fost un mare sportiv, medaliat la ”europene”. Apelăm la el în orice problemă. O rezolvă mergând la uși mai ”luminate”. Președintele clubului, colonel George Boroi, fost campion european la atletism, ne susține din toate puterile. Consider că aici este omul ideal pentru acest post.
R.: Ce le recomandați tinerilor antrenori?
R.A.: Antrenorii tineri se grăbesc, ca și sportivii. Poate că ar trebui să se acorde mai multă atenție grupelor de copii, până la juniori mari, unde susținerea e mai slăbuță în toate sporturile. S-a văzut asta și la generația mea. Cluburile școlare vor o medalie prin orice mijloace. Majoritatea cluburilor mici stau pe lângă cluburi mari ca să poată să supraviețuiască. Dacă obțin un rezultat, mai scot un trening, ceva. Priviți ”naționalele” de seniori. Erau 70-80 de sportivi pe categorie în anii 80-90, la municipiu, la București. Acum suntem 80–90 toți.
Betonați în tatami
R.: Care să fie explicația?
R.A.: Nerăbdarea. Apoi, cum spuneam, baza de selecție s-a redus mult. A mai intervenit și karateul și ne-a mai luat din piață. Ar mai fi calculatorul și televizorul. Am organizat mereu selecții. După două–trei săptămâni, au venit părinții copiilor selectați, care se gândesc imediat la avantaje, vor să câștige ceva din primul moment. Spun că-i dau copilului un ceai și o pâine. Acum vor două pâini și două ceaiuri.
R.: De ce vi se spune ”Beton”? Să se datoreze pregătirii fără cusur, fără fisură pe care o asigurați?
R.A.: (cu un surâs complice): Noi, antrenorii, mai comunicăm prin porecle, mai ales cei de acum, și ei tineri. Pe când eram sportiv la copii, am mers aproape doi ani ”ceas”. Îmi fixam adversarii bine până aproape că nu mai mișcau. Îi ”betonam” în saltea, cum se spune. Într-un timp, ca sportiv, aveam faimă și sper ca și acum, ca antrenor, să asigur o pregătire ”beton”, fără fisură, cum spuneți dvs.
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
