* Acum 563 de ani (1455) ieşea de sub tipar prima carte din Europa produsă în masă, „Biblia lui Gutenberg”. Cu toate că acesta a reprezentat un moment marcant în evoluţia tehnologică a lumii, Johann Gutenberg (1400-1468) nu a obţinut profituri substanţiale din invenţia sa. Ca o curiozitate, doar 49 de copii din cele aproximativ 180, mai există în prezent răspândite prin biblioteci, colecţiile muzeelor sau în arhivele marilor universităţi ale lumii, unele fiind complete, altele constând doar într-un singur volum, sau chiar câteva pagini
* Cu 162 de ani în urmă (1856), în numele conaţionalilor săi, Nicolae Golescu adresa plenipotenţiarilor Marii Britanii, Franţei şi ai Regatului Sardiniei la Congresul de la Paris, un memoriu în care cerea unirea Moldovei cu Muntenia într-un stat independent, sub garanţia marilor puteri europene
* În urmă cu 149 de ani (1869) avea loc, la Miercurea-Sibiului, o conferinţă naţională a fruntaşilor politici ai românilor transilvăneni, la care s-a creat Partidul Naţional Român din Transilvania, sub conducerea lui Ilie Măcelariu (23.II/7.III – 24.II/8.III)
* Se împlinesc 115 ani (1903) de la prima audiţie, la „Ateneul Român”, a 3 lucrări de George Enescu: „Suita I”, Rapsodia I” şi Rapsodia a II-a”, sub bagheta compozitorului
* Acum 102 de ani (1916), din iniţiativa profesorului Orest Tafrali, lua fiinţă Muzeul de Antichităţi din Iaşi, iniţial ca “laborator” al Catedrei de Arheologie şi Istorie Veche a Universităţii ieşene. Patrimoniul Muzeului de Antichităţi se află, actualmente, în cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei
* Cu 89 de ani în urmă (1929) avea loc prima ediţie a concursului Miss România. Pe 3 martie 1929, Magda Demetrescu, o orfană în vârstă de 17 ani, câştiga concursul, unul foarte strict de altfel, bazat pe o mulţime de criterii. Participantele trebuia să aibă între 16 şi 25 de ani, să nu fie măritate şi să aibă o moralitate desăvârşită. Concursul era cât se poate de serios, iar participarea era privită drept o datorie patriotică. Şi juriul era unul impresionant, format din ministrul de interne Alexandru Vaida-Voevod, profesorul Al. Tzigara Samurcaş, prinţesa Alexandrina Cantacuzino, Liviu Rebreanu, sculptorul Karl Storck, directorul Muzeului Kalinderu, Ioan Steriade şi Nicolae Batzaria, ministru şi prozator. Organizată de publicaţia “Realitatea Ilustrată”, competiţia a stârnit interesul a sute de românce, câştigătoarea participând la Miss Univers, în oraşul american Galveston, în iunie 1929, unde s-a clasat pe locul 6
* Acum 19 ani (1999) se încheia Conferinţa de la Rambouillet, convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanţială” pentru Kosovo. Ea se încheie prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părţi. Belgradul exclude desfăşurarea unei forţe internaţionale în Kosovo, iar albanezii nu renunţă la pretenţia lor de a organiza un referendum privind independenţa provinciei (6 – 23 februarie 1999)
– 1858: S-a născut compozitorul şi dirijorul George Fotino (m. 1946) – 160 de ani
– 1888: S-a născut Mihail Săulescu, poet simbolist şi dramaturg (m. 1916; a căzut în luptele de lângă Predeal) – 130 de ani
– 1892: S-a născut Tudor Măinescu (prenumele la naştere: Constantin), poet, prozator şi traducător (m. 1977). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă moartea la 15.III.1977
– 1895: S-a născut Victor Bickerich, dirijor, organist, profesor şi muzicolog român de origine poloneză (m. 1964)
– 1899: S-a născut medicul Tiberiu Spârchez; cercetări originale în domeniile gastroenterologiei şi al bolilor hepatobiliare; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1977). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 22 februarie
– 1901: A murit Ioan S. Neniţescu, poet şi dramaturg; membru corespondent al Academiei Române din 1869 (n. 1854)
– 1912: S-a născut baritonul Alexandru Enăceanu (m. 1972)
– 1912: S-a născut Romulus Vulcănescu, etnolog, sociolog al culturii, scriitor; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1999)
– 1923: S-a născut Eta Boeriu (numele la naştere: Margareta Caranica), cunoscută traducătoare din literatura italiană (Dante, Petrarca, Castiglione, Michelangelo, Leopardi, Moravia, Pavese; a realizat şi o antologie a poeziei italiene) şi poetă (m. 1984) – 95 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.poeziile.com/autori/Eta-Boeriu/index1.php şi http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/Proiecte.html) dau ca dată a naşterii 25 februarie 1923
– 1932: S-a născut Constantin Rădulescu, speolog şi paleontolog; unul dintre primii cercetători români moderni ai micromamiferelor miocene până în Cuaternar; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2002)
– 1936: S-a născut Nicolae Coman, compozitor, profesor, poet, traducător şi muzicolog (m. 2016)
– 1945: S-a născut dirijorul şi compozitorul Răsvan Cernat
– 1962: A murit Silviu Dragomir, istoric (contribuţii la istoria medie şi modernă a românilor) şi om politic (secretar al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1.XII.1918; ministru în mai multe rânduri, între anii 1937 şi 1940); membru titular al Academiei Române din 1928 (n. 1888)
– 1969: A murit (la Londra) Constantin Silvestri, compozitor şi dirijor (n. 1913)
– 1971: S-a născut Dan Negru, realizator de emisiuni de televiziune
– 1971: A murit pictorul Mircea Teodorescu; spirit complex, îl interesau în egală măsură celelalte arte, în special muzica, dar şi ştiinţele exacte (n. 1900)
– 1990: A murit graficianul Florin Pucă (n. 1932)
– 1999: A murit George Grigoriu, compozitor, cântăreţ şi dirijor de muzică uşoară (n. 1927)
– Nyon: Tragerea la sorţi a optimilor de finală din cadrul UEFA Europa League
– În Rusia se marchează, la această dată, „Ziua Bărbaţilor”, care readuce în actualitate fosta sărbătoare militară sovietică „Ziua Apărătorilor Patriei” (denumită astfel din anul 1992, fosta „Zi a armatei şi flotei maritime militare sovietice”; la 23.II.1918 a luat fiinţă Armata Roşie – 100 de ani)
– 1602: A murit pictorul şi gravorul italian Agostino Carracci (botezat în 1557). NOTĂ: Unele surse (it.artsdot.com) dau moartea la 22.III.1602
– 1685: S-a născut compozitorul german Georg Friedrich Händel; alături de contemporanul său, Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanţi reprezentanţi în muzică ai stilului baroc din perioada târzie (m. 1759)
– 1792: A murit Sir Joshua Reynolds, pictor englez; fondator (1768) al Academiei Regale de Artă (n. 1723)
– 1821: A murit poetul englez John Keats; unul din cei mai importanți reprezentanți ai romantismului englez, alături de Lord Byron și Percy Bysshe Shelley (n. 1795)
– 1840: S-a născut economistul austriac Carl Menger; importante contribuţii în domeniul teoriei valorii sau a utilităţii marginale; fondator al Şcolii de Studii Economice din Viena (m. 1921). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 28 februarie 1840
– 1855: A murit Johann Carl Friedrich Gauss, renumit matematician, fizician şi astronom german (n. 1777)
– 1884: S-a născut Casimir Funk, chimist american de origine poloneză; în 1912 a identificat vitamina B1, pe care a denumit-o „amina vieţii” („vitamina”, de unde şi denumirea dată de atunci acestor substanţe organice indispensabile proceselor vitale) (m. 1967)
– 1889: S-a născut regizorul american Victor Fleming; este cunoscut mal ales pentru regizarea filmelor “Vrăjitorul din Oz” și “Pe aripile vântului”, pentru ambele câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor (m. 1949)
– 1917: A murit matematicianul francez Jean-Gaston Darboux; contribuţii în domeniile geometriei diferenţiale şi teoriei integrării funcţiilor reale („teorema lui D”); a avut stânse legături cu România: a purtat o lungă corespondenţă cu medicul Constantin I. Istrati, iar Gheorghe Ţiţeica şi-a susţinut teza de doctorat la Sorbona sub conducerea sa; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (n. 1842)
– 1923: S-a născut actorul britanic Bernard Kay (m. 2014) – 95 de ani
– 1924: S-a născut scriitorul şi regizorul francez Claude Sautet (m. 2000)
– 1927: S-a născut soprana franceză Régine Crespin (m. 2007)
– 1928: S-a născut actorul britanic Bernard Kay, una dintre figurile importante ale cinematografiei anilor ’60-’70 (m. 2014) – 90 de ani
– 1929: S-a născut Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Alexei al II-lea (m. 2008)
– 1929: S-a născut Péter Ábel, scriitor, jurnalist, critic şi istoric de cinema maghiar (m. 1992)
– 1931: A murit Nellie Melba (Helen Mitchell), soprană australiană de origine scoţiană (n. 1861)
– 1934: A murit Sir Edward Elgar, compozitor şi dirijor englez (n. 1857)
– 1944: S-a născut Johnny Winter, cantautor, chitarist şi producător american (m. 2014)
– 1945: A murit Aleksei N. Tolstoi, prozator şi dramaturg rus (n. 1882/1883)
– 1955: A murit Paul Claudel, poet, dramaturg şi eseist francez (n. 1868)
– 1960: S-a născut prinţul moştenitor al Japoniei, Naruhito, cel mai mare fiu al împăratului Akihito
– 1965: A murit Stan Laurel (numele real: Arthur Stanley Jefferson), actor de film american de origine britanică, membru al celebrului cuplu de comici „Stan şi Bran” (n. 1890)
– 2000: A murit Ofra Haza, cântăreaţă de muzică pop şi actriţă israeliană (n. 1957)
– 2002: A murit inginerul american Gordon Matthews; a inventat voice-mail-ul (n. 1936)