* Cu 1938 de ani în urmă (79 d.H) a erupt vulcanul Vezuviu, din Peninsula Italică. Oraşele Pompei, Herculanum şi Stabiae au fost acoperite de lavă. La Stabiae a murit şi enciclopedistul Plinius Secundus (n. 23 d.H.), autorul „Istoriei naturale”, aflat în apropiere pentru cercetarea fenomenului
* Acum 203 ani (1814) a avut loc incendierea capitalei federale americane Washington, în urma unei ofensive rapide a trupelor britanice, episod controversat din timpul războiului americano-britanic din anii 1812-1814. Clădirile Senatului şi Camerei Reprezentanţilor au fost cuprinse de flăcări fiind distruse numeroase cărţi din Biblioteca Congresului. Din Casa Albă şi Capitoliu au rămas în picioare doar câteva ziduri. Focul a fost stins graţie unei întâmplări fericite – o tornadă puternică a lovit oraşul, reuşind să înăbuşe flăcările
* În urmă cu 99 de ani (1918), s-a constituit, la Paris, Consiliul Naţional Român Provizoriu, care proclama, la 20.IX/3.X.1918, formarea Consiliului Naţional al Unităţii Române, organ reprezentativ al poporului român, având în conducere pe Take Ionescu (preşedinte), Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan T. Florescu (vicepreşedinţi). Consiliul va fi recunoscut ulterior de guvernele Franţei, SUA, Marii Britanii şi Italiei drept exponent al intereselor poporului român (24.VIII/6.IX)
* Cu 73 de ani în urmă (1944) la Radiodifuziune era difuzată (la ora 16:30) declaraţia oficială a Guvernului român privind existenţa stării de beligeranţă cu Germania, ca urmare a deschiderii ostilităţilor de către trupele germane. Declaraţia a fost publicată în presa din 25 august
* În urmă cu 73 de ani, trupele germane din nordul Capitalei lansau un atac, sprijinit de aviaţie, pentru ocuparea Bucureştiului. În timp ce atacurile aeriene se succed rapid, lovind mai ales centrul oraşului, trupele atacatoare sunt oprite la podul Băneasa. Bombardamentele aviaţiei naziste s-au soldat cu distrugerea Teatrului Naţional, o parte a Palatului Regal şi cu zeci de victime
* Acum 28 de ani (1989) în Polonia a fost creat primul guvern necomunist din Europa de Est. Tadeusz Mazowiecki (Solidarność) devenea prim-ministru după ce candidatul comunist nu a putut forma un cabinet. În Polonia au loc primele alegeri libere din regiune, în iunie 1989, când suporterii Solidarność câştigau 99 din cele 100 de locuri din senat şi 160 de locuri din 161 în Sejm (Parlamentul polonez)
* În urmă cu 27 de ani (1990) s-a adoptat Declaraţia privind suveranitatea de stat a Republicii Tadjikistan. Actualul preşedinte al ţării este Emomali Rahmon
* Cu 26 de ani în urmă (1991) Mihail Gorbaciov renunţa la funcţia de lider al PCUS şi cerea autodizolvarea partidului. La data de 29.VIII.1991, Parlamentul sovietic a votat suspendarea PCUS pentru implicarea unor lideri ai săi în lovitura de stat din 19-22.VIII.1991
Aniversări – Comemorări
– Sf. Bartolomeu, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2017)
– Sf. Proroc Ieremia (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2017)
– 1820: A murit Ioan Budai-Deleanu, scriitor, istoric şi cărturar iluminist; reprezentant al Şcolii ardelene (n. 1760?)
– 1868: A murit Costache Negruzzi, prozator, poet, dramaturg şi traducător din literaturile germană, engleză şi rusă (considerat unul dintre cei mai buni traducători în versuri din prima jumătate a secolului al XIX-lea); ziarist, om politic; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867 (n. 1808)
– 1872: S-a născut Raicu Ionescu-Rion (numele la naştere: Raicu Ionescu), critic literar şi publicist (m. 1895) – 145 de ani
– 1884: A murit medicul român de origine franceză Carol Davila; a venit în Ţara Românească în 1853 pentru a organiza serviciul sanitar militar şi ocrotirea sănătăţii publice; împreună cu dr. Nicolae Kretzulescu, a pus bazele învăţământului medical românesc; în 1855 a înfiinţat Şcoala de Mică Chirurgie, devenită, în 1857, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, iar mai târziu, în 1869, Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (facultate ce astăzi îi poartă numele); a fondat numeroase societăţi şi reviste de specialitate, printre care Societatea medicală (1857), Societatea Naţională de Cruce Roşie (1876), Gazeta medicală (1865); a înfiinţat, în 1860, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina Botanică din Bucureşti (n. 1828, în Italia). NOTĂ: Alte surse dau ca dată a morţii 26.VIII.1884
– 1885: S-a născut inginerul Ion S. Gheorghiu; contribuţii la elaborarea unei teorii generale a maşinilor electrice (a introdus noţiunea de generator unic); a realizat proiectele de electrificare a unor căi ferate (Ploieşti-Braşov, Târgovişte-Bucureşti); membru titular al Academiei Române din 1952, vicepreşedinte al acestui for (1959-1963) (m. 1968)
– 1902: S-a născut inginerul Martin Bercovici, unul dintre pionierii planurilor de electrificare a ţării; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1971) – 115 ani
– 1909: A murit (la Viena) prozatorul Iuliu Traian Mera, de profesie medic; membru şi apoi preşedinte al societăţii „România Jună” din Viena; animator al mişcării artistice de amatori din zona Aradului; membru al Comitetului Central al Partidului Naţional Român care a elaborat „Memorandumul”, fiind inculpat în celebrul proces de la Cluj; şi-a donat averea „pentru scopuri culturale româneşti” (n. 1861)
– 1910: S-a născut folcloristul Ilarion Cocişiu (m. 1952)
– 1924: S-a născut artista plastică Eva Cerbu (numele adevărat, Eva Siegler) (m. 2008)
– 1927: S-a născut B. Elvin (Bernstein Elvin), critic literar, teatrolog, prozator, eseist şi publicist; fondator şi redcator şef al revistei „Lettre Internationale” (ediţia română) (m. 2011) – 90 de ani
– 1932: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Gheorghe Cucu, cunoscut mai ales datorită muzicii corale şi prelucrărilor de folclor (n. 1882) – 85 de ani
– 1937: S-a născut Eugen Mihăescu, pictor, grafician şi om politic, stabilit în 1967 în Elveţia şi, ulterior (1981) în SUA; fost ambasador al României la UNESCO (2001-2004); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 – 80 de ani
– 1942: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) matematicianul Constantin Bănică; contribuţii la analiza complexă şi geometria algebrică; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 1991) – 75 de ani
– 1942: S-a născut actriţa de naţionalitate maghiară Ana Széles; stabilită din 1989 la Budapesta – 75 de ani
– 1947: S-a născut Victor Ivanovici, critic literar, traducător (din şi în limbile română, greacă şi spaniolă) şi profesor; stabilit din 1984 la Atena – 70 de ani
– 1954: S-a născut graficianul Adrian Timar
– 1960: A murit (la New York) Vespasian Pella, jurist şi diplomat; raportor (1925) la Conferinţa interparlamentară de la Washington; preşedintele grupului român la Conferinţele balcanice; delegat al României la Conferinţa pentru dezarmare; contribuţii la crearea instituţiilor de drept internaţional; lucrări de drept şi procedură penală; membru corespondent al Academiei Române din 1941 (n. 1897)
– 1962: S-a născut Vasile Gavrilă, teolog, profesor şi realizator de emisiuni religioase la radio şi televiziune; preot paroh al Paraclisului Universitar „Sfântul Nicolae“ din Bucureşti; fondator al Şcolii Gimnaziale „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bucureşti – 55 de ani
– 1969: S-a născut jurnalista de televiziune Adriana Muraru
– 1987: A murit Boris Cazacu, lingvist, filolog şi profesor; specialist în dialectologie; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1919) – 30 de ani
– 1988: A murit compozitorul Anton Dogaru (n. 1945)
– 1990: A murit Nicu Stan, operator, director de imagine de film, scenarist și regizor de film (n. 1931)
– 2006: A murit Erwin Acel, dirijor de origine română stabilit în Germania (n. 1935)
– 2006, 24/25: A murit (într-un accident de maşină) regizorul de film Cristian Nemescu (n. 1979)
– 2010: A murit actriţa Elena Sereda (n. 1926)
– Los Angeles: Artistul francez Charles Aznavour, în vârstă de 93 de ani, va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood
– 1832: A murit Nicolas Carnot (nume complet: Nicolas Léonard Sadi Carnot), fizician şi inginer militar francez; unul dintre fondatorii termodinamicii moderne; pionier în dezvoltarea motoarelor cu combustie internă (n. 1796) – 185 de ani
– 1848, 24.VIII / 5. IX: A murit arhitectul rus Vasili Stasov, care a dezvoltat tradiţia clasicismului rus (n. 1769)
– 1856: S-a născut dirijorul şi compozitorul austriac Felix Mottl (m. 1911)
– 1899: S-a născut scriitorul argentinian Jorge Luis Borges (m. 1986)
– 1917: A murit (pe front, ca preot militar) poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (n. 1888) – 100 de ani
– 1929: S-a născut Yasser Arafat, om politic palestinian; ales, în 1968, preşedinte al Organizaţie pentru Eliberarea Palestinei, iar în 1994, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene; Premiul Nobel pentru pace pe 1994, împreună cu premierul israelian Yitzhak Rabin şi cu Shimon Peres, ministrul de externe israelian, pentru progresul (din acea perioadă) în negocierile de pace din Orientul Mijlociu (m. 2004). NOTĂ: Data de 24 august este trecută în certificatul său de naştere înregistrat la Cairo, Egipt; după alte surse, s-ar fi născut la 4 sau 27 august 1929
– 1936: S-a născut scriitoarea şi criticul literar britanic A. S. Byatt (Antonia Susan Byatt)
– 1940: A murit inginerul german Paul Nipkow, inventatorul dispozitivului optico-mecanic (discul Nipkow) pentru analiza şi sinteza imaginii de televiziune (1884), înlocuit astăzi cu sisteme electronice (n. 1860)
– 1947: S-a născut scriitorul, jurnalistul şi poetul brazilian Paulo Coelho; unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii – 70 de ani
– 1948: S-a născut compozitorul francez de muzică electronică Jean Michel Jarre (fiul compozitorului de muzică de film Maurice Jarre); considerat unul dintre pionierii muzicii electronice, al genurilor synthpop şi New Age
– 1951: S-a născut scriitorul american Oscar Hijuelos, primul autor de origine cubaneză recompensat cu premiul Pulitzer (m. 2013)
– 1992: A murit Andrei Lupan, poet, dramaturg, eseist, traducător şi publicist din R. Moldova (n. 1912) – 25 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 august 1992
– 1999: A murit chitaristul francez de origine egipteană Alexandre Lagoya (n. 1929)
– 2013: A murit actriţa americană de film şi televiziune Julie Harris (n. 1925)
– 2014: A murit regizorul, actorul, producătorul şi antreprenorul britanic Richard Attenborough (n. 1923)
– 2016: A murit scriitorul, poetul şi eseistul francez Michel Butor, reprezentant al „Noului Roman” (n. 1926) – 1 an
– 2016: A murit Roger Tsien, biochimist şi profesor american; Premiul Nobel pentru Chimie pe 2008, împreună cu Osamu Shimomura (Japonia) şi Martin Chalfie (SUA), pentru cercetările lor asupra proteinelor fluorescente a căror aplicaţie permit detectarea tumorilor canceroase (n. 1952) – 1 an