Am reamintit refrenul unui cântec îndrăgit, care ne îndeamnă să ne bucurăm de sosirea doritului anotimp. Să lăsăm supărările şi păcatele şi să ne spălăm faţa în miresme de ghiocei şi zambile. Să ne îndepărtăm de cotidienele noastre nemulţumiri şi neajunsuri şi să încercăm să facem pace cu noi şi cu lumea.
Să încercăm şi să reuşim să dovedim, prin puterea voinţei noastre, că încă trăim, că încă putem supravieţui într-o lume, care, de multe ori, nu ne aparţine. Suntem supuşi unor reguli şi dansăm cu toţii în hora acestui joc, numit existenţă. Supravieţuirea, nu trebuie să fie numai a celor puternici, ci mai ales a celor ca noi, trăitori cu ziua. Dacă cei puternici, au posibilităţi de evitare, noi cei dureros de mulţi nu putem decât să sperăm.
Să sperăm că zâmbetul florilor ce se deschid îl vom mai simţi încă odată, să sperăm că iarna trecută nu ne-a lăsat fără venituri, să sperăm că ne putem bucura în acest orizont, limitat de tot felul de imbecilităţi. Să ne străduim să nu sucombăm sufocaţi de atâtea şi atâtea probleme şi să parcurgem o relaţie de frumuseţe în compania acestui minunat anotimp.
Neavând posibilitate să ne schimbăm vestimenţia, să încercăm să nu ne schimbăm nici noi sufletul, noi, cei obişnuiţi cu lipsurile, noi care mai putem simţi încă căldura şi dogoarea florii de mărţişor. Să ne bucurăm dragi prieteni, la indiferent ce vârstă, să încercăm acum la venirea acestui anotimp al curăţeniei şi al primenirii să purtăm în suflet doar floarea mărţişorului abia ivit.
Bucuraţi-vă dragi ai mei, primăvara s-a întors, încă o dată, depinde numai de noi să o purtăm în suflet cât mai avem timp. Să ne bucurăm împreună de timpul, care mai este, să încercăm să facem împreună o Horă a dorinţei de viaţă, a binelui şi a liniştii, să încercăm să dăm o altă dimensiune sfârşitului din noi, să vrem şi să putem lua calea începutului veşnic printr-o dăruire a Eul-ului nostru doritor de bine. Suntem atât de fragili încât şi pleoapele când se închid, ne tulbură, amestecându-ne simţurile.
Pentru că suntem curaţi dragilor, şi pentru că încă mai simţim, dragilor. Şi pentru că încă mai iubim dragilor, şi pentru că încă suntem iubiţi, dragilor. Suntem oameni şi lumea trebuie să-şi aducă aminte şi de noi. Nu pentru a se bucura de tristeţea noastră ci pentru a înţelege, tot bogatul, că nu existăm doar pentru a-l sluji.
Indiferent ce nume poartă. Suntem oameni şi e mare lucru asta,trăim şi ne bucurăm, râdem şi plângem pe aceeaşi felie de mămăligă. Trăim…Deranjant, câteodată, necesar uneori, mai ales, când alegem… Trăim, dragi ai mei prieteni, trăim şi mă bucur că o facem. Priviţi, o nouă zi stă să apară. A răsărit soarele… L-am văzut şi în dimineaţa aceasta…
(Dan Minoiu)
