„Fi-vor oglinzi care să ne arate, cu adevărat,
o altă, mai veche lumină?
Născuți din umbră și pierduți în umbră, urcăm
încet și fără călăuză către lumina cea dintâi,
de care ne desparte numai soarele și luna și uitarea.” Petru Creția
Acest motto păzește capitolul „Vama Oglinzilor” din volumul cu același nume al colegului nostru, Ioan Gabriel Coman, apărut la Editura „liberART” în 1999. Un titlu inspirat, care pune pe gânduri…
Poate că unul dintre cele mai dificile lucruri este acela de a vorbi despre un om în lipsa lui. Nu pentru că e plecat undeva, la lucru, într-o călătorie, la medic sau în orice alt loc, de mai departe sau de mai aproape, dar de unde s-ar putea întoarce, ci pentru că a plecat de tot. Și nu pentru că nu se cuvine să vorbești despre cineva în lipsă, sau pentru că nu sunt cuvinte, căci sunt – har Domnului! – destule, dar cum să le găsești pe cele mai potrivite este o adevărată povară. Pentru că nu ai vrea să greșești. Pentru că cel plecat nu merită asta.
Așa și acum… despre IOAN GABRIEL COMANRONI: regizor, scenograf, poet, eseist… membru al Cenaclului „I.L. Caragiale” Ploiești și al Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești. Și coleg cu noi. A trebuit să-i dedicăm, cu tristă bucurie, – dacă îmi este permisă această „contradictio in adiecto” -, o ședință întreagă, și aceasta, nu cum ar fi fost de dorit, ca o răsplată colegială pentru vreun premiu, sau recunoaștere, câștigate, ci ca un omagiu trist – pentru că a tras la sorți un bilet de călătorie, doar de „dus”. De puțin timp a plecat să scrie, să facă filme și cronici de cinema cu îngerii.
Dintre realizările lui trebuie să amintim:
– regia spectacolului Tinereţe fără bătrâneţe (după E. Kovali) și a unui spectacol de muzică şi poezie desfășurat la sala Dalles, împreună cu colegi de la canto clasic şi actorie de la U.E.B., Facultatea de Arte, şi prezentat de compozitorul şi muzicologul Doru Popovici
– scenariul și regia filmelor „DURA LEX“ ( 1992), „ARTISTUL CA APOSTOL“, „CRUCEA DE PIATRĂ“ (1993, ca asistent regie al lui Andrei Blaier), „ANONIMUS“ (difuzat la Casa de Cultură Maghiară din Bucureşti), „MĂRUL ŞI OGLINDA“ (1995) „PESCUIT LA RĂSĂRITUL LUNII“ (scenariu-ficţiune pentru televiziune), „ȘI”, „SAREA SĂRACILOR“, „EXIT LIFE“,„ZAȚ LA MICUL DEJUN“ (după „Before Breakfast”, de Eugene O’Neill)
– Debut editorial cu volumul de poezie „VAMA OGLINZILOR“, Editura liberART, Ploieşti, Editor: Mihai Cochinescu, la Bibloteca Județeană „Nicolae Iorga“
– Premiul Special al OFICIULUI NAŢIONAL AL CINEMATOGRAFIEI la cea de-a doua Ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Eco–Etno–Folk–Film“ de la Slătioara (Vâlcea), la categoria profesionişti, pentru documentarul „SAREA SĂRACILOR“.
– a publicat în Antologiile Cenaclului „I.L. Caragiale” „NEURONI ȘI ENDORFINE” (2023, grupaj de poeme) și „SPIRALA ASCUNSĂ” (2024, eseu cinematografic).
În Seara de aseară, desfășurată sub titlul De la Vama Oglinzilor la Vama sufletului, am ținut – la propunerea lui Florin Manole – un moment de reculegere, apoi, prieteni, colegi și invitați au vorbit despre Gabi, înfrângându-și cu greu emoția, rememorând o parte din traseul, deloc lin, al vieții sale: cum și unde l-au cunoscut, cum l-au perceput, modul în care i-a emoționat sau influențat și nu în ultimul rând contribuția acestuia în cadrul Cenaclului. În mod uimitor mărturiile nu s-au suprapus, nu s-au repetat, urmând unele altora firesc, lin, în armonie.
Leonida Corneneliu Chifu, a evocat amintiri din vremurile în care cărțile bune se găseau foarte greu, și el le procura pe filiere interzise, ca un Badea Cârțan rătăcit în comunism. Unul dintre destinatarii acestor cărți a fost Gabi, făcându-se remarcat ca un cititor aparte, rafinat. L-a reîntâlnit apoi în timp, în diverse ipostaze: student, regizor, realizator de programe la televiziuni locale, fiecare intersecție fiind reciproc benefică. Din anul 2022 l-a invitat să facă parte din Cenaclu, unde s-a integrat ușor și și-a adus o contribuție însemnată prin poeme personale, realizarea de fotografii, prin cronicile de cinema din cadrul rubricii CINEMARTOR, al cărei lector permanent era, prin implicarea în proiectul „Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești”. Cu câteva cuvinte, Leonida l-a descris perfect: „Gabi avea interes vast, judecată limpede, căuta adevărul și tonul just, avea suplețe intelectuală, generozitate.” A împărțit apoi celor prezenți copii ale poeziilor cuprinse în volumul de autor dar și ale unor versuri rămase fără titlu.
Doina Ofelia Davidescu a dezvăluit că pe pagina personală de facebook Gabriel Comanroni a scris: „Sunt doar o întâmplare în acest univers…” Poate că da, sau poate că nu. În orice caz, dacă este să-i dea dreptate a fost o întâmplare frumoasă și de folos pentru cei care l-au cunoscut. A oferit o frumoasă lecție de viață.
Timpul petrecut împreună a fost un privilegiu, a rezonat cu sensibilitatea lui și îi este recunoscătoare.
Știm cu toții, moartea este inevitabilă. Dar tocmai faptul că este inevitabilă îi răpește cu totul însemnătatea. Astfel, devin importante și contează doar lucrurile care NU sunt inevitabile, lucrurile pe care le creăm, lucrurile pe care le găsim, drumul la stânga – când totul în viață ne îndreaptă spre dreapta, felul în care trăim, felul în care iubim, oamenii pe care-i găsim, îi întâlnim. Și în acest parcurs al non-inevitabilului, l-a întâlnit pe Gabi aici, în cadrul Cenaclului. Luna aceasta ar fi împlinit 62 de ani.
Când se gândește la Gabi, îi vin în minte cuvintele autenticitate și curaj. Acestea crede că l-au definit, cu ele și-a construit armura, la care a mai adăugat un amestec de romantism, dramă cu accente filozofice și puțin umor. Gabi era el însuși, în ciuda unui destin pe care l-a acceptat deși nu i-a fost ușor să-l parcurgă. A avut forța să-și fie credincios lui însuși, a avut curajul să-și exploreze potențialul de creație, să caute și să găsească soluții. Și-a parcurs labirintul interior, și-a dominat demonii și slăbiciunile, cu demnitate. Câți reușesc? S-a întâlnit cu fricile sale, cu zbuciumul propriei vieți, s-a regăsit în alegerile sale. Și-a dus viața cu câtă pasiune a fost în stare. A acționat din nevoi autentice, nu din obsesie, nu din dorință nejustificată, a avut realizări frumoase și multe, multe planuri. Fără a evita să se gândească la sfârșit, l-a amânat cât a putut… Un citat aparținând lui Oscar Wilde spune: „Fii tu însuți că ceilalți sunt luați”. Lui Gabi i-a reușit.
Ramona Müller a amintit că rubrica de cronici cinematografice CINEMARTOR a luat naștere la inițiativa ei și a Anei Nedelcu și a apreciat implicarea și modul impecabil prin care Gabi s-a achitat prin participarea sa entuziastă și extrem de bine documentată. Ramona Müller a considerat fiecare episod al CINEMARTOR-ului ca un act de introspecție, filmele alese fiind ferestre către emoțiile umane. L-a admirat și l-a prețuit mult pe Gabi. A făcut apoi cunoscut mesajul plin de apreciere și recunoștință pentru sfaturile primite, al poetului Așer Negoi, conducătorul Cenaclului Atitudini al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploiești.
Prin intervenția sa, Florin Manole a subliniat, pe bună dreptate, că momentul nu trebuie să fie concentrat exclusiv și excesiv pe tristețe, căci Gabriel Comanroni avea bucuria prieteniei, fotografiei și a filmului, a muncii de creație, lucru adevărat și remarcat de toți de altfel.
Înainte de a recita („Acasă e oriunde”), Maria Bem, a vorbit despre talentul lui Gabi, amintind forța de netăgăduit de a crea a acestuia, de a se expune cu sinceritate și a exprimat gratitudine pentru sfaturile primite, cu referire la o eventuală transpunere cinematografică a cărții „Intre cer și pământ doar iubire” (Editura Pim, Iași), a cărei autoare este.
Au mai recitat din volumul Vama oglinzilor și din alte surse, Diana Petroșanu („Doar poezia erupe fierbinte”), Adrian Frone („Certitudine”), Ramona Müller („Ultima lamentație a lui Lazăr”) și Emilia Luchian („Sunt unu”, „Nu există”, „În centru”) neuitând să amintească de zâmbetul lui sincer și cald.
Toma Florin Damaschin a recitat propriile versuri, Ramona Müller apreciind consonanța cu stilul lui Gabriel Comanroni.
Partea a doua a întâlnirii a fost rezervată vizionării filmului, realizat de Dan Simionescu și Leonida Chifu, despre ședința de prezentare a lui Gabriel Comanroni în cadrul Cenaclului. Au fost minute încărcate de o emoție deosebită, în care l-am avut din nou, în fața noastră, pe Gabi, ca și cum nimic rău nu s-ar fi întâmplat între timp.
Prin intermediul filmului documentar-social SAREA SĂRACILOR, cred că singurul film de autor care nu fusese încă vizionat, Gabriel Comanroni ne-a expus în cele 13 minute și 26 de secunde, prețioase, un colț de lume uitat, vizitat de nevoie de cei care nu-și permit aproape nimic în viață peste limita de jos a subzistenței. Oameni care nu au venituri, nu au locuri de muncă, nu au „nimic, nimic!” Dar au de plătit impozite. Căruțele, sărace și ele, vin goale, tânguindu-se și pleacă pline cu plăci și bolovani de sare, trase anevoie de câte un cal costeliv. Locul acesta izolat, rătăcit printre dune, oferă celor disperați singura sursă de venit, comerțul ilicit cu sare. Exploatarea zăcământului, făcută la voia întâmplării sau a inspirației, este un permanent pericol, același care, acum mai bine de o sută de ani a produs o adevărată tragedie. Surparea malurilor nu-i dă înapoi pe nevoiași. Peisajul sărăcăcios, drumul căruțelor, chipurile oamenilor – împăcați cu soarta fără daruri – acoperă ecranul în prim planuri sugestive. În mărturisirile lor de învinși, speranța abia pâlpâie… Renunțarea nu face încă parte din planul lor, sărac, de viață.
La finalul filmului, Gabriel Comanroni a primit din partea celor prezenți un ultim omagiu de aplauze.
Intervenția prin telefon a lui Mihai Vasile, regizor, actor, profesor de artă dramatică și arte vizuale, a adus un adaos de emoție celor prezenți, prin evocarea unor amintiri luminate de o interesantă prietenie. A încheiat cu îndemnul: „Țineți memoria lui Gabi, tot mai vie!”
Cu talentul său incontestabil, Nicolae Drăgulin a determinat asistența la un plus de simțire, purtându-ne pe parcursul serii prin lumea lirică a lui Gabriel Comanroni, Teodor Pâcă („Scurtă despărțire”) și Ștefan Augustin Doinaș („Mistrețul cu colți de argint”).
Dintre invitați nu au lipsit membrii familiei: Mariana Coman, Octavian, Fabian și Oana Tatomirescu, Georgiana Cristina Grigore. Fiecare a expus, cu firesc tremur în voce și în cuvinte frumoase, sentimentele deosebite generate de prezența lui Gabi în viața lor.
Bucuriile, necazurile vin și trec, oamenii se petrec, lumea, pe ici pe colo, apare și dispare… Și în tot acest timp „poezia nu este altceva decât nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii”. (Friedrich Hölderlin)
Între trecere și timp aleg trecerea!
Timpul mai zăbovește puțin
sub praful fin de pe rafturi, peste cărți
și masa la care am tăcut
în fața cuvintelor.
De o vreme cărțile citite dorm.
Eu ating doar trecerea.
Cineva îmi rostește cuvintele:
am uitat că am făcut cândva caz de atâtea
lucruri neimportante… Atunci
la sfârșit, îmi pot aminti
acea viață secretă a facerii?
Mamă, încă mai strigi? Ai leșinat…
Eu m-am născut iar El a plecat.
Între trecere și timp aleg…
N-am spus nimic până la capăt
și n-am înțeles niciodată clar această
sensibilă respirare a ființei…
De moarte n-am avut timp. Am privit
o vreme în oglinzi, iar când am ajuns
în dreptul unei ferestre, n-am înțeles nimic…
Între trecere și timp te aleg
pe tine, cel mai profund analfabet.
Din tine sângerează trecerea, respiră timpul
iar eu voi orbi din nou; cine a spus
că moartea ne aparține?
Am privit o vreme în oglinzi…
GABRIEL COMANRONI (13.04.1963 – 22.03.2025)
Au participat: Alice Neculea, Maria Bem, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Cati Rodica Enache, Ramona Müller, Diana Petroșanu, Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Adrian Frone, Mihail Ivănescu, Dan Constantin.
Invitați: Mariana Coman, Octavian Tatomirescu, Fabian & Oana Tatomirescu, Toma Florin Damaschin, Liana Sprânceană, Elena Savu, Amalia Stanciu, Bogdan Dragomir.
Fotografii: Ramona Müller, Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu https://youtu.be/SZFD6ZfDIdA?si=OoeFzKWKA3D27eTF
Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu
„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș
