Ziua Culturii Naționale ne oferă prilejul de a ne reaminti în fiecare an, la dată fixă, de bogăția culturală a poporului român. Din fericire avem o minunată zestre cu un nesecat și sprinten izvor cristalin, al cărui curs trece necontenit și prin spațiul prahovean, contribuind la cultura și spiritualitatea universală, ceea ce nu este puțin lucru. Dacă pe blazonul cultural al României îl regăsim cu siguranță pe Mihail Eminescu, pe blazonul cultural al Ploieștiului va fi întotdeauna Nichita Stănescu. Și va fi mereu o onoare să fie sărbătorit și de către Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, care tocmai trece în al șaptezeci și șaselea an de viață.

Aseară, „într- o clipă suspendată” a lumii, a fost vorba despre poezie, poeții săi aleși, întâiul în spațiul nostru prahovean fiind Nichita Stănescu. Am pornit de la un citat remarcabil al unui contemporan al poetului și competitor la Nobel, Odysseas Elytis: „… poezia începe de acolo de unde ultimul cuvânt nu-l are moartea.”, am continuat dând glas cuvintelor lui Nichita: „Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile și adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieții noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa niște sentimente. Mai puțin de ură, întrucâtva de patemi dar… de dragoste mai ales.”
Și cam asta s-a dovedit că a lăsat poetul în urma sa, un sentiment, care este poezia însăși, „de dragoste mai ales”. Și nu degeaba. Șiruri alese de pelerini îl urmează pe drumul prețios al poeziei. Mie personal mi se pare superfluu să luăm în seamă, să contabilizăm anii de la nașterea sau plecarea poetului, pentru că acesta nu a plecat, ci este într-un mod special, încă, printre noi și fi-va până la sfârșitul lumii. Cândva, George Călinescu a spus: „Când un copac se ridică în sus şi dă frunze în fiecare an îşi închipuie că e de aceeaşi vârstă cu păsările care se adună în crengile sale”. Așa și Nichita. Va rămâne de vârsta păsărilor în copacul poeziei.
Am optat să dau acest titlu întâlnirii noastre dar nu știu cât am fost de inspirată. De altfel, sub semnul lui Nichita, este destul de greu să fii suficient de inspirat astfel încât reamintirea, omagiul să nu cadă în derizoriu. Dar chiar și așa, sper că Nichita nu s-ar fi supărat, și, – în imaginația mea -, poate ar fi zis și el, cu nelipsita-i generozitate, asemenea unui ilustru înaintaș: Scrieți, numai scrieți, căci poezia nu are început și nu are sfârșit, e dintotdeauna și va fi mereu, este izvorul vieții. Așezați la „marginea orei” și a timpului, să lăsăm cuvintele să zboare între noi, în exerciții lirice infinite. Și poetul, sub semnul anilor săi nemuritori, s-ar opri o clipă din veșnica-i hoinăreală spre Ithaka sa închipuită și ne-ar zâmbi în colțul gurii, cu îngăduință, căci „Un sentiment Nichita” este poezia însăși, adică ceea ce urmărește poetul – „sentimentul de adevăr”.

Ne-am regăsit în inima lui de ploieștean, într-un spațiu care-i poartă cu iubire numele. Sala de Lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești ne-a încăput cu greu pe toți: invitați și prieteni ai Cenaclului, cenacliști. Alături de membrii Cenaclului și de invitații noștri care, prin fire nevăzute se leagă de poezie, de poet, de Ploiești și nu în ultimul rând chiar de locul în care ne aflam, am descoperit și am împărtășit miracole, ca să bandajăm rănile vieții, ale lumii. Și acest lucru l-am făcut cu împăcare, căci poezia nu ne aparține, este a Universului, doar cuvintele cu care vrem s-o prindem sunt ale noastre.
Am avut onoarea să împărtășim timpul ales al acestei întruniri și să mulțumim pentru prezență distinșilor invitați: Ioan Groșescu, cunoscut jurnalist și scriitor prahovean, îndelung și cu succes preocupat de Nichita, autor a numeroase volume, Florin Dochia, de asemenea cunoscut jurnalist și scriitor, prezent cu cele mai recente cărți ale domniei sale, dintre care „Ierburi de mai. A treia carte din Lacrimaria și Liana Dupont, poetă, cu al treilea volum de versuri, „Valuri de cuvinte”, recent apărut la Editura Cervantes.
Invitații noștri au fost întâmpinați, cum se cuvine în astfel de împrejurări,- cu pâine și sare, lirice-, dând glas membrilor Cenaclului pentru o îmbrățișare în versuri, de bun venit.
Au citit din creațiile proprii: Maria Bem („Nichita nu a murit”), Luminița Bratu („La statuie”, din volumul „Omul care a fugit din vis”), Emilia Luchian („Tu, omule”), Diana Petroșanu („Calea regală”, ), Sorana Brucăr („Lambada” de Nichita Stănescu și „Omagiu lui Nichita”, versuri proprii), Caty Enache („Ninsoare”), Adrian Frone („Pânza”), Ramona Müller („Eliberare condiționată”).
Președintele Asociației 24 PHARTE Ploiești, dl. Ioan Vintilă Fintiș, ne-a transmis un mesaj public de felicitare și urări pentru Noul An, prin intermediul colegului nostru Florin Manole.
Ioan Groșescu, cunoscut jurnalist, scriitor, sensibil poet, membru U.S.R. și U.Z.P.R. și nu în ultimul rând cetățean de onoare al orașului, este cunoscut ca neobosit în munca domniei sale. De-a lungul carierei s-a angrenat în proiecte felurite, de mare anvergură și de real folos comunității culturale locale și naționale. Pe lângă volumele: „Mahalalele Ploieștilor”, „Cimitirele Ploieștilor”, „Ploiești, Casa îngerului”, „D’a surda” „Ultima Trăncăneală”, „Cuvintele ca banii”, „Posteritatea lui Nichita Stănescu”, „Trecutul continuu”, și coautor într-o excepțională monografie – Marea Carte a Ploieștilor, se merită amintite două proiecte sisifice: recuperarea casei familiei Stănescu în vederea transformării ei în muzeu și proiectul de realizare și amplasare a bustului poetului în părculețul cu același nume. În alocuțiunea domniei sale ne-a prezentat repere importante din cariera personală. Aspecte mai puțin cunoscute din viața poetului sunt prinse într-un volum substanțial, „Posteritatea lui Nichita Stănescu”, apreciat ca deosebit de către criticul Alexandru Cistelecan, pentru unghiul de abordare diferit, cu toate că (sau tocmai de aceea) autorul nu a făcut o „expertiză literară a poeziilor”. Ioan Groșescu l-a definit pe poet ca „un revoluționar al limbii”, care a schimbat adesea rolul și valoarea părților de vorbire flexibile, pentru un rezultat inovator artistic, surprinzător. A amintit numeroasele prietenii, ajutorul prețios al academicianului Eugen Simion, dar și pe criticii poetului, mărturisind cu tristă ironie că „dintr-o mie de oameni, este singurul care nu i-a fost prieten poetului”, dar acest lucru nu l-a împiedicat să facă o seamă de lucruri utile pentru prețioasa sa memorie. Dintre Festivalurile de poezie „Nichita Stănescu”, cel mai reușit, în opinia domniei sale, a fost cel organizat în anul 1984, cu o mobilizare culturală de impecabilă calitate. Invitatul nostru a încheiat lecturând „Necuvintele”:
„El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetinește sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.”
Ștafeta literară a serii a fost preluată de Florin Dochia, scriitor, jurnalist, autor a numeroase reportaje, ştiri, poezii, proze, eseuri, sau teatru, publicate în nenumărate reviste din România și în numeroase volume personale. A editat „Caietele lui Nichita”, a pus bazele publicațiilor „Revista Nouă” și „Urmuz”, este membru U.S.R. și U.Z.P.R. Deci îl putem numi simplu: „Maestre”. Din lungul șir al cărților publicate de domnia sa, amintim cele mai recente volume, apărute în anul 2024: „A doua carte din Lacrimaria. Cărări de nisip.” (Editura PRINTHAUS), „Între oglinzi. Simple note despre Fenomenul K.” (Editura eCreator), „Ierburi de mai. A treia carte din Lacrimaria” (Editura Detectiv literar). Domnia sa a făcut o incursiune în propriile amintiri povestind celor prezenți despre debutul scriitoricesc, activitatea îndelungată și bogată, desfășurată cu pasiune pe tărâmul culturii prahovene, despre implicarea personală în Festivalurile „Nichita Stănescu”(1984 – 1990), despre personalitățile care au frecventat Cenaclul în perioada de zece ani, în care s-a aflat la conducerea acestuia, despre prietenia cu poetul Ion Stratan, prin intermediul căruia l-a cunoscut pe Nichita și despre sprijinul surprinzător al oamenilor politici, din perioada comunistă, acordat culturii prahovene locale. A recitat din ultimul său volum de versuri, „în care poetul s-a închis ca într-un glob subțire de sticlă” (Maria Grădinaru):
„Hai să ascultăm la noapte blues
Sau să ne desfătăm cu-n rock’n roll,
Să recităm Bob Dylan și Urmuz.
Va fi o încântare pentru-al tău auz,
Să desfidem orice protocol;
Hai să ascultăm la noapte blues.
Voi găsi o cale să te-amuz,
Fără ca să scap de sub control,
Să recităm Bob Dylan și Urmuz…” (Villanelle 4. Noapte.)
Liana Dupont, de profesie restaurator de artă în ceramică, porțelan, sticlă, și-a desfășurat activitatea în muzee importante. De ceva vreme s-a orientat către restaurarea și metamorfozarea cuvintelor în versuri. A răspuns cu bucurie invitației de a fi prezentă în spațiul bine-cunoscut al Palatului Culturii, în sala medalion și în mijlocul nostru cu volumul „Valuri de cuvinte”, cu o prefață de Prof. Ștefan Mazilu. Cartea a apărut la sfârșitul anului 2024, la Editura Cervantes, prin grija deosebită a dlui George Terziu, scriitor, jurnalist cultural, director de editură. Am regretat lipsa domniei sale de la eveniment, cauzată de motive obiective. Liana Dupont și Florin Dochia, ale cărui aprecieri se regăsesc pe coperta de spate a volumului („poezia Lianei Dupont ridică valori existențiale parcă din nimic”, „o bine dozată densitate metaforică”), ne-au prezentat în tandem noul volum al autoarei. „A trăit în umbra umbrei lui Nichita Stănescu” (Florin Dochia) în perioada în care a fost căsătorită cu Ion Stratan, a cunoscut-o pe Dora, ultima soție a lui Nichita, cât și atmosfera din locuința acestuia, rămasă intactă, o vreme, după „plecarea” poetului. Acum se ocupă de pictură și de poezie, din pasiune, pentru efect terapeutic și echilibru emoțional. A citit din versurile proprii, iar câteva membre ale Cenaclului au acompaniat-o cu delicatețe lecturând din „Valuri de cuvinte”.
„Cheamă-mă!
Și-ți voi fi aproape
Pas cu pas.
Strânge-mă!
Și mă voi lipi de tine,
Ascultându-ți inima.
Privește-mă!
Și-ți voi zâmbi
Ca un copil mângâiat de bunică.
Leagănă-mă!
Și cu ochii închiși voi visa
Cântecul de leagăn al mamei.
Mângâie-mă!
Ca să-mi simți valurile părului
Și mâinile ce-mi tremură.
Iubește-mă
Pentru totdeauna!” (Dorințe)
Și pentru că Ziua Culturii Naționale a fost fixată ca o eternă recunoștință memoriei și operei lui Mihail Eminescu, colegul nostru, Gheorghe Stănescu, a încheiat aducând cu versurile proprii un modest omagiu luceafărului poeziei românești.
Publicul numeros care a participat cu interes și încântare la eveniment, aplaudând călduros invitații și fiecare expunere, a primit la final mult așteptatele autografe. Am remarcat cu bucurie în public prezența scriitoarei Viorica Răduță.

Au participat: Ioan Groșescu, Florin Dochia, Liana Dupont, Florin Manole, Alice Neculea, Cătălin Apostol, Emilia Luchian, Ramona Müller, Caty Enache, Maria Bem, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Sorana Brucăr, Adrian-Ilarie Frone, Diana Petroșanu, Doina Ofelia Davidescu, Gheorghe Stănescu, Leonida Corneliu Chifu, Dan Simionescu, Dan Constantin, Florin Oprea Sălceanu și alți invitați și prieteni ai cenaclului.
„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, Președinte Ioan Vintilă Fintiș
Fotografii: Ramona Müller, Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Invitație, afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar