Spune-mi, iubito
Spune-mi, iubita mea,
Vorbeşte-mi despre noi.
Ştiu, eşti departe şi
Poate m-ai uitat.
Trenurile de atunci opresc în alte gări acum…
Iar ilustratele din vechea cutie poştală
Au altă semnătură şi miros a altă mare
Dar spune-mi, totuşi,
Nu ţi se pare că norii aceştia roz
Ai fiecărei noi dimineţi
Sunt cei care ne mângâiau visurile adolescenţei?
Şi spune-mi, iubita mea,
Câte trenuri, care ne-ar fi putut readuce
Unul în braţele celuilalt,
Au trecut, de-atunci, pe lângă noi?
Şi revoluţii,
Câte revoluţii ar trebui să se mai întâmple?
Şi câte execuţii ar trebui să umple de sânge Piaţa Timpului pierdut?
Şi ale cui, dacă nu ale celui care,
Nepăsător, inconştient şi crud,
A plecat?
In acea rece şi blestemată seară
A celei mai lungi ierni…
Ucide-mă,
Repetat şi fără milă,
Până ce Marea Clepsidră ar resorbi
Fix nisipul din scobitura urmei picorului tău…
Din ultima zi în care ne-am iubit la mare….
Cristian Botez, 19 Septembrie 2008
