close
Cronică

Stau acasă, sunt calmă…

Sunt un om rațional, înțeleg necesitatea izolării.

Totuși, mă înnebunește.
Stau acasă. Mă înnebunește.
stau calmă, .
sunt calmă.
Mi se pare că mi-am pierdut peste noapte toate drepturile.
Stau acasă. Fac exerciții cu mintea mea ca să nu ajung să-mi doresc să ies

Sunt calmă.
(nu mai suport bip-urile, clopoțeii, orgile, muzicuțele de la toate grupurile de pe messenger și watsapp.
când primesc mai mult de patru simultane, am exersat, arunc telefonul pe canapea, într-o zonă unde reduc maximum riscurile să-l sparg. nu aș vrea un telefon spart, m-ar enerva rău)

Sunt calmă.
un biscuite, doi, aș mai mânca ceva. o cafea, două cafele, trei cafele, ciocolata, pâine cu unt, vreau cola,
(câte drumuri de la canapea până la bucătărie pot face într-o zi? am început să merg din ce în ce mai repede, aproape fug)

sunt calmă
(dacă se mai apropie Ștefan de mine și încearcă să mă spele cu spirt deși eu n-am depășit perimetrul casei, s-ar putea s-o dau dintr-o izolare în alta,
lasă-mă-n paceeee, zic și vocea îmi răsună ciudat de tare, ca și cum aș țipa)

stau acasă, sunt calmă
(nu mai suport vocea niciunui moderator de la nici un post tv)
stau acasă, țin laptopul în brațe 14 ore pe zi, telefonul nici nu-l mai scot de la încărcat
(să oprească totuși cineva câinii din lătrat și vântul din bătut)

stau acasă, seara îmi plimb privirea între sticla de whisky, cea de vin și cea de gin, între patru cărți pregătite, netflixul nici nu l-am deschis, nu beau, nu citesc, nu mă uit la filme,
am inventat cel puțin cinci feluri noi de a-mi lega părul,
sunt calmă,
fumez, tușesc, respir, număr până la 10 în minte, până la 20,
sunt calmă.

mi se pare că am nimerit într-un film de groază, ori că visez, că e un coșmar din care am să mă trezesc, mâine, într-o dimineață de primavară
și lumea o să se așeze la loc.

În anul cu Cernobîlul eram mică, stăteam la bucătarie cu fruntea lipită de geam și mă uitam la copaci, la flori, la soare, la părculețul pustiu din spatele blocului, vreauuu afară, e periculos, îmi spunea maica-mea și atunci mă uitam pe cer încercând să reperez norul prevestitor de furtună, era senin.
nu înțelegeam noțiunea de pericol nevăzut. Mintea mea nici acum n-a învățat să-l cuprindă,
desprinde însă, fâșie cu fâșie, realitatea
și o recompune.
stau acasă,

măcar e urât afară, deocamdată.
sunt calmăăăăăăăăăăăăăăăăăă

(Oana Costea)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.