Ca oricare persoană în linie cu actualitatea, îmi desfășor o parte din viață pe rețelele de socializare. Am impresa că fac un uz responsabil și de aceea, filtrez cu mare grijă conturile, persoanele și instituțiile, fie ele publice sau private, pe care le urmăresc.
Dar deși evit cu vehemență, mereu mă trezesc citind porcării de genul „Doar pentru că drumul tău este greu, nu înseamnă că eșți pierdută” sau „Nimeni nu va crede in visul tau pana nu il realizezi ”, sau mai grav, cele care te sfătuiesc, dar care nu se concretizează nici într-un îndemn și cu atât mai puțin într-un sfat, de pildă „Du-te și aleargă liber pentru un timp ”, de pacă ai putea alerga tot în dorul oprimării … și tot felul de fraze scoase din propriul context și care, până la urmă reușesc chiar să scoată din context inclusiv persoana care le citește.
Oricât ai citi mesajul acela, dacă eșți cu copilul agățat de țâță, așteptând să se încălzească mâncarea în cuptorul cu microunde, deși ți se pare că ar trebui să te duci și să alergi… liberă, măcar pentru un timp, nu poți! Și nici nu trebuie. În ciuda faptului că așa îți spune acea extensie electronică a palmei tale, dacă reușeșți să te convingi că sfatul ăla dat de un anonim pe Instagram îți este dedicat, doar pentru simpul fapt că ți-a apărut pe ecran, atunci când circumstanțele tale par să îl primească, vei crede că ți se cuvine, îți vei detesta contextul și-ți vei plânge situația, adăpându-ți frustrările. Groaznic! În fapt, inuman.
A sfătui implică o responsabilitate colosală. Poți schimb viața si perspectiva cuiva și nu neaaparat în bine. Acele răspunsuri de genul „uite ce aș face eu” sau „dacă aș fi în locul tău” sau „știu de cineva ca tine care a făcut nu știu ce”, sunt propoziții extrem de delicate mai ales dacă nu sunt rostite de o persoană cu legitimitate.
Îmi imaginez cât de copleșitor este să fii bombardat toată ziua cu mesaje horoscopice, diluate, care te asigura că tu – așa cum ești acum, verificandu-ți telefonul în timpul serviciului, stând pe veceu, in stația de autobuz, în frig, ignorându-ți familia în timpul mesei, sau oricând holbezi tu ochii în telefonul ăla – de fapt, ești foarte, foarte bine.
Și uite așa citești mesajul ăla, pe celălalt, altul și altul, cu impresia unor noi descoperiri și tu nu ești decât același chinuit om „sub vremi”, într-un nou fel de iobăgie și te conformezi.
Adică nu ești bine.
Ți-aș zice ce aș face eu în locul tău, dar asta nu e treaba mea.
Text si foto-colaj de Ana Raisa Manole
