- Poetul – Mit ascuns în granit (inspirat de lucrarea ,,Dorumetru” de Valentin Vârtosu)
As vrea să cred
Că titanul poemei
Cu litere agățate-n văzduh
Stă ascuns
Între aceste blocuri pătruns.
Mișcă precum un făt
În pântecul de granit
Artistul l-a captat inedit.
Dându-i o formă de corp abstract
Într-o piramidă
Se ascunde artefact.
Scrie în continuu
La foc minimal
Pâlpâie flacăra-n carnal.
În litera-i frenetică
Versuri pulsează
Din carapacea poetică.
E-un dor de-un metru lățime
Și de-o infinitate lungime
În a-și exprima sufletul candid
Spectatorului – călător avid.
Poetul – piramidă
Este de fapt un poetic profil Nichita
Oglindit într-o splendidă bucată
De granit translucidă.
Dorumetrul artistului
Măsoară în real un suflet
Ce tânjește după al său pocal fermecat
Din care se extrage
Această forță scriitoricească
Aruncată-n poțiune strămoșească.
Pe niște blocuri de granit
Vădit, subit
Prin care sculptorul
A creat un mit.
,,Ploieștiul este Nichita
Iar Nichita este Ploieștiul.”
Artistul a rostit.
(22 noiembrie2021)
- Cosmosul în suspensie (inspirat de lucrarea ,,Galaxia suveică” de Daniel Dan)
Dimineața adie în păru-mi nepieptănat.
Trag draperiile printre razele dimineții
Parcă miroase a toamnă coaptă de Brumar.
Mă uit timid prin țesătura zorilor
E ceață, iar clădirile se întrevăd
Printre fumul norilor
Și prin ochii mei întredeschişi.
Cuget pe-o rafală de timp
La cum să încep o nouă zi…
Privind în gol, spre o citadelă neclară
Mi se înfățișează franjuri, franjuri
Din activitatea umană
Freamătul de rouă se destramă
În cute atmosferice.
Mă gândesc să mă așez
La mașina de cusut suflete cosmice.
Să-mi țes orașul din fire nevăzute
Ale respirațiilor dornice
De a trasa ziua în debut artistic.
În amalgamul de accesorii
De pe masa artizanului
Mă impiedic de o suveica rătăcită.
Privesc curios spre această unealtă părăsită.
Si meditez…: ,,Oare nu de-o suveică-i nevoie
Pentru a uni firele necunoscute ale destinului?”
Apoi dau fuga la fereastră și înțeleg
Cum franjurile suspendate ale zorilor,
Cele ale activității umane,
Ale florilor, vremurilor, autorilor
Se țes la fuior
Printr-un fir de suveică vorbitor.
Suveica universală și cea profană
Cos fire umane întretăiate, alambicate
Într-o galaxie ce emană iz cosmic:
Un micro înnodat cu-n macro fir seismic.
Suspendate-ntr-un gând de dimineață
Și învârtite-n roata mașinii mele de cusut.
Acum știu cu ce mă îndeletnicesc astăzi.
(23 noiembrie 2021)
- De veghe (inspirat de lucrarea ,,Poarta sufletului” de Vlad Dumitriu)
Doi ochi mă privesc insistent
Pe după sprâncenele arcuite.
Îmi pătrund dincolo
De parcela eului propriu
Străpungând terenurile nevăzute…
Rând pe rând,
Etericul, cauzalul, fizicul
Se topesc la limita bordurii umane
Creându-mi o stare
De tremur, refuz, confuz.
Îmi plimb privirea violată artistic
Către alte zări…
În stadiu difuz.
Dar parcă ei, cei doi ochi
Mă tot urmăresc precum cioburile
Dintr-o oglindă încețoșată
Ca o umbră fac salturi
Peste ocheadele mele timide,
Mă descoperă prin orice colț de lume
Și-mi transpune visele-n realitate.
Sunt ca un ghid întru dreptate.
Câtă expresivitate s-a infiltrat
Intr-un bloc de granit!…
Cred că până şi artistul
A rămas uimit…
Cutreier pesemne-ntr-un spațiu deschis
De-ai cărui ochi nu m-am dezis.
De veghe stau pavăză-n frunte
Mă uit peste umăr…
Al treilea ochi e-o punte.
O poartă a sufletului grăunte.
(23 noiembrie 2021)
(03 ianuarie 2022; ©Ana NEDELCU – redactor-sef Timpul Ploiesti)
***Interviul cu cei trei artiști-sculptori participanți în cadrul ediției a IV-a a Taberei Naționale de Sculptură Monumentală Ploiești poate fi parcurs facând click aici.
