– Jesús Quintero: „Señor Gala, ¿qué es lo más inteligente que se puede hacer en esta vida?”
– Antonio Gala: „En principio yo le diría: irse a una playa. Pero en el fondo, de verdad, tengo que decirle que salir de esta especie de laberinto en que nos han metido, una vida que no es la nuestra y que no es la mandada. Que es una organización que necesita esclavos para seguir manteniendo la pura organización que necesita esclavos, y así hasta el final. Salirse de esa cadena terrible, desencadenarse. A riesgo de la soledad, a riesgo de la falta de comprensión, pero irse un poco al campo, en el mejor de los sentidos. Salir de esa extraña y monótona esclavitud de cada día. Darle a cada día su propio afán, pero también su propia sonrisa, su propio gozo, su propio color, su propio aroma. Eso es la inteligencia. Porque una inteligencia que no nos ayude a vivir, no la quiero. No me sirve para nada. No creo que le sirva para nada a nadie”.
Adaptare din limba spaniolă (Liviu Ioan Manole):
– Jesús Quintero: „Domnule Gala, care este cel mai inteligent lucru de făcut în această viață?”
– Antonio Gala: „În principiu ți-aș spune: du-te la o plajă. Dar în adâncul sufletului, într-adevăr, trebuie să-ți spun că ieșirea din genul ăsta de labirint în care ne-au băgat, din viața care nu este a noastră, și că asta ne este misiunea. Că trăim intr-o organizație, care are nevoie de sclavi pentru a continua să mențină organizația pură care, la rândul ei, are nevoie de sclavi și așa mai departe până la sfârșit. Ieșirea din lanțul ăla teribil, dezlănțuirea. Cu riscul singurătății, cu riscul lipsei de înțelegere, dar mergând puțin la aer să respiri liber, în cele mai bune moduri pentru a obtine ieșirea din acea sclavie ciudată și monotonă a fiecărei zile. Dăruind fiecărei zile propria ei nerăbdare, dar și propriul zâmbet, propria bucurie, propria ei culoare, aroma proprie. Asta este inteligența. Pentru că inteligența care nu ne ajută să trăim, nu o vreau. Mie îmi este inutilă. Nu cred că este utilă nimănui.”

Fotografía de Braulio Valderas