Am aprins o țigară și-am tras un fum îndelung. L-am respirat. M-am aplecat să iau cana de cafea, dar m-am răzgândit.
Am zărit-o pe Draga pe cealaltă canapea, cum mă privea atent-întrebătoare, cu ochii ei rotunzi și botul întins pe o labă.
M-am întins si-am mângâiat-o pe cap, o dată, de două ori, de multe ori.
Și-am început să plâng.
Plâng des în ultima vreme.
Eu, dacă trebuie să plec, îmi iau toți câinii, am zis cândva, apoi m-a paralizat groaza.
“Voi nu știți cum e acolo”, a zis o bătrâna în Cracovia, scăpată din Mariupol. “Numai noi, care am fost acolo, știm.”
Pot cumva să înțeleg asta, mai mult cu sufletul decât cu mintea.
“Probabil dacă supraviețuiesc voi planta un trandafir”. Așa a scris Natașa, profesoara de istorie. E în Mariupol.
Google translate îmi combină aiurea cuvintele și topica, dar reușesc să le citesc gândurile. Ii urmăresc Facebookul Natașei, așa cum îl urmăresc și pe al Nadejdei și conturile unor mulți oameni din Mariupol, sărind de la unul la altul în listele lor de prieteni.
Nu știu de ce fac asta. Nu știu cum altfel să fac. Nu știu cum i-as putea ajuta. Nu știu ce să fac.
Unii au reușit să plece, alții sunt încă in oraș. Nu scriu mult. Uneori câte o propoziție, câte o fraza care sfredelește timpul si distanță si lumea și mi se înfige in creier. Mi se pare, prostește, ca dacă voi continua să i ascult, e ca și cum aș fi acolo. Sau ei aici. Ca si cum am continua să fim in aceeași lume.
“Dacă supraviețuiesc, voi planta un trandafir.”
E primăvara și in Mariupol. Ce fel de primăvara? Cum miroase aerul din apropierea mării și a morții? Câți au supraviețuit nopții? Ce-au să mănânce azi?
Intr-un video, prin fata camerei, trece haotic un stol de păsări. Au început să se întoarcă păsările călătoare.
“Dacă supraviețuiesc, voi planta un trandafir…”
Cred ca bătrâna are dreptate. Nu avem cum să înțelegem. Oricât ți ai forța imaginația, nu ai cum să cuprinzi cu mintea o nenorocire.
N-ai cum să-ți dai seama cum ar fi ca de mâine, de azi, nimic din lumea ta, nimic din ce știai, să nu mai existe. Să nu mai ai niciun reper.
Să nu mai ai canapeaua aia, tigara, cana de cafea și câinele pe care îl mângâi pe cap.
Televizorul pe care-l pornești să vezi știrile.
Chiuveta de unde să ți pui un pahar cu apă.
Sau strada pe care ai stat
Sau casa in care ai locuit
Sau oamenii pe care i ai iubit
Sau spitalul unde să speri ca vei ajunge dacă esti rănit
Sau stația de salvare care a fost bombardată
Mașina cu care ai putea pleca, zăcând intr-o rână, cu rotile și geamurile sparte
Câinele și pisicile au murit.
Oamenii au murit.
In beciul casei de peste drum, femei și copii sunt prinși sub dărâmături și nu-i poti salva. Și nu stii pe cine să chemi să-i salveze.
Și nu știi cine ți e prieten și cine dușman
Și nu stii dacă bărbații care năvălesc in subsolul unde stai ghemuit intr-un colț îți vor aduce o sticla cu apă sau îți vor lua ultimele provizii sau viața.
Și pe cerul senin al primăverii zboară avioane și cândva, cumva, poate mâine, totul se va sfârși. Sau nu.
“Dacă supraviețuiesc, voi planta un trandafir”.
Am ieșit in curte si privit trandafirii. I-am fotografiat cu telefonul, sa păstrez dovada primilor muguri de anul asta. M-am întors in casă, pe canapea și mi-am aprins o țigară. Am mângâiat-o pe Draga.
Am primit o poză cu o barză abia întoarsă in vechiul ei cuib. Cerul e portocaliu, cer de apus și barza sta intr-un picior.
M-am gândit ca, poate, s-au întors și berzele din Mariupol.
Am compus o propoziție, când eram in clasa întâi. “Cerul e senin când e pace”. am scris . Învățătoarea m-a laudat că-s profundă și am fost foarte încrezută vreo săptămâna, deși, sincer, nu fusese vreo creație, doar inșirasem niște cuvinte intr-o ordine logică. Am stat bine cu simtul autocritic de mică.
Am scris și-am rostit cuvântul pace de mii de ori de atunci. Suna a gol.
Niciodata nu i-am inteles, cu adevărat, sensul.
Niciodata nu mi-am imaginat că într- o zi o să ajung să spun, să cred și să sper cu toată puterea într o propoziție pe care-am scris-o mecanic, pe când aveam 6 ani.
Cerul e senin când e pace. Si-n acea zi, dacă va supraviețui, Natașa din Mariupol va putea planta un trandafir.
Oanea Costea
