Acum 84 de ani la Palatul Belvedere din Viena, Germania şi Italia, prin miniștrii lor de externe Joachim von Ribbentrop şi Galeazzo Ciano, au silit România să cedeze Ungariei un teritoriu de 43.500 km pătrați, cu o populație de peste 2,6 milioane de locuitori, peste jumătate dintre aceştia fiind români. Actul a fost încurajat de Pactul Molotov-Ribbentrop, semnat de URSS şi Germania Nazistă cu un an înainte (23 august 1939) şi care îşi produsese la 28 iunie 1940 efectele nefaste prin ocuparea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către soviete.
Odată instalate trupele maghiare acestea au introdus teroarea, producând o serie de masacre la Ip, Treznea, Nușfalău, Huedin, Zalău, Câmpia Turzii, Luduș etc., ca parte a programului de maghiarizare forțată a nord-vestului Transilvaniei. Acest program prevedea marginalizarea românilor, mobilizarea lor în armată, colonizarea de unguri, șicanarea românilor pentru a-i determina să emigreze. La astfel de acțiuni au participat nu doar armata, ci și organizații fasciste, cum ar fi organizaţia Partidului Crucilor cu Săgeți condus de Ferenc Szálasi.
După Dictatul de la Viena, Universitatea din Cluj s-a retras, în refugiu, la Sibiu, pentru a scăpa de orice intervenţie a ocupaţiei maghiare în activitatea instituţiei. O serie de biserici româneşti au fost distruse, iar învăţământul în limba română a fost drastic limitat. Peste 1000 de români au fost masacraţi, la care se adaugă mii de conaţionali bătuţi, schinghiuiţi sau arestaţi, o serie de devastări de case şi biserici, precum şi peste 200.000 de persoane expulzate şi peste 500.000 de români în refugiu. În 1944, peste 130.000 de evrei au fost deportaţi de autorităţile maghiare spre lagărele de exterminare.
Ungaria fascistă a ocupat Ardealul de Nord până la 25 octombrie 1944, când Armata Română a eliberat acest teritoriu, într-o zi simbolică: aniversarea Majestăţii Sale Regele Mihai I. Actul arbitrar de la 30 august 1940 a fost declarat nul în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, dar a lăsat răni adânci în sufletele a mii de români, ai căror părinţi, fraţi, vecini și consăteni au fost masacrați sau deportaţi. Cu excepţia unor condamnări pentru crime de război a unor persoane direct responsabile de aceste atrocităţi, statul maghiar nu a fost obligat niciodată să plătească daune României şi cetăţenilor săi afectaţi de ocuparea Ardealului de Nord.
