MINUNEA SFÂNTULUI IOAN RUSU DIN EVIA.
“MINUNAT ESTE DUMNEZEU ÎNTRU SFINȚII SĂI, DUMNEZEUL LUI ISRAIL”.(Psalmii).
– “Tu ești Dumnezeu care faci minuni”!(Psalmii).
– De zile întregi, Insula Evia este în flăcări. Autoritatile au dat dispozitie ca locuitorii satului Prokopi să-și părăsească locuințele datorita pericolului iminent al incendiilor de vegetație.
– La îndemnul mitropolitului, preotul de la biserica Sfântului Ioan Rusul, unde sunt adăpostite sfintele lui moaște, a facut o procesiune de peste o oră cu icoana Sfântului Ioan Rusu și cu alte sfinte moaște pe care le deține biserica parohială.
– Moaștele Sfântului Ioan Rusu au rămas în lăcașul de cult.
– Procesiunea s-a încheiat dupa ora 22.00 seara, înspre ora 3 dimineața, poliția a revenit cu rugămintea de a părăsit locul.
– După o oră a apărut un nor, luminat de jur-imprejur cu stele, care a slobozit timp de 20 de minute o ploaie torențială.
– Astfel, satul și regiunea din jur au fost salvate în mod minunat de puterea Sfântului Ioan Rusu.
– De remarcat că nu a existat nici o previziune meteorologică de precipitații, prin care să se fi dat semn de apariție a vreunui nor de ploaie.
– Mărturia aparține preotului paroh din Prokopi, Evia, părintele Nikolaos și a fost prezentată acum la un post de televiziune local.
– Sfântul Ioan Rusul să ne fie protector și ajutător, arătând încă odată puterea lui Dumnezeu prin sfinții Săi și chip de urmat în ale credinței.
– Sfârșit și lui Dumnezeu laudă în Cer și pe pământ.
(Via Părintele Calistrat)






