La data de 29 iunie 1866, Parlamentul României adoptă prima constituție a țării. A fost prima Constituție din sud-estul Europei si una dintre cele mai avansate a acelor timpuri, instituind principiile monarhiei parlamentare, a separării puterilor în stat şi a votului cenzitar. Articolul 82 stabilea principiul succesiunii masculine în ordine de primogenitură, dintre descendenţii Regelui Carol I, cu condiţia adoptării confesiunii Creştin-Ortodoxe.
După abdicarea la 11 februarie 1866 a lui Alexandru Ioan Cuza, atât liberalii, cât și conservatorii înclinau, majoritatea, pentru aducerea unui prinț dintr-o dinastie străină pe tronul României, fapt ce ar fi garantat siguranța stabilității politice și sociale.
Astfel, s-a perfectat aducerea în țară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care era văr din partea mamei cu Napoleon al III-lea și înrudit și cu regele Prusiei. Carol a acceptat propunerea la 25 aprilie 1866, obține acordul tatălui său, al regelui Prusiei și al cancelarului Bismarck pentru plecarea către România.
Prințul a călătorit până la Turnu Severin folosind un pașaport fals, din cauza conflictului dintre Austria și Prusia. El a fost însoțit pe parcursul călătoriei sale de Ion C. Brătianu.
La 10 mai 1866, Carol I a intrat în Bucureşti, fiind proclamat domn de către Adunarea Legislativă. Adunarea Legislativă fusese aleasă cu o lună înainte, transformându-se după venirea lui Carol I în Adunare Constituantă. Adunarea Constituantă a avut rolul de a dezbate şi a vota proiectul unei Constituţii. Noua lege fundamentală a fost promulgată de domn la 1 iulie 1866.
Constituţia din 1866 este prima constituţie propriu-zisă a României, adoptată după modelul Constituţiei Belgiei din 1831. Aceasta a fost cea mai longevivă constituţie (1866-1923) şi cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.
Cu o lună înaintea venirii lui Carol I, fusese aleasă Adunarea Legislativă, care s-a transformat după venirea acestuia în Adunare Constituantă. Această Adunare Constituantă avea rolul de a discuta și a vota proiectul unei Constituții. Noua lege fundamentală a fost promulgată de domn la 1 iulie 1866.
Foto: Intrarea lui Carol în București (10 mai 1866)
Constituția din 1866 este prima constituție propriu-zisă a României, adoptată după modelul Constituției Belgiei din 1831. Constituția a fost adoptată în timpul regelui Carol I , fiind cea mai longevivă constituție (1866-1923) și cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.
Ea transforma România în monarhie constituțională ereditară (în linie coborâtoare directă și legitimă a măriei sale principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din bărbat în bărbat. prin ordinul de primogenitură și cu exclusiunea perpetuă a femeilor și coborâtorilor lor – Art. 82) și prevedea principii democratice precum: separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială, drepturi și libertăți cetățenești, dar menținea totodată votul cenzitar (persoanele puteau vota pe baza unei sume de bani, astfel cei care votau erau adesea marii proprietari de pământuri, în majoritate conservatori).
A fost prima constituție elaborată fără concurs străin și fără aprobare externă, devenind un act de manifestare a independenței, făcând abstracție de suzeranitatea otomană și garanția colectivă a celor 7 mari puteri, oferind totodată cadrul pentru evoluția statului român pe baze moderne și democratice.
Constituția din 1866 și-a încetat aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Constituției din 1923.
Caracteristicile Constituţiei din 1866:
– este prima constituţie internă românească;
– a fost promulgată fără a se cere acordul Marilor Puteri;
– a fost elaborată după modelul Constituţiei Belgiene din 1831;
– proclama suveranitatea naţională;
– guvernarea era reprezentativă şi responsabilă;
– se instituia principiul separării puterilor în stat;
– monarhia reprezenta forma de guvernământ în stat şi era ereditară;
– stabilea libertăţi şi drepturi cetăţeneşti;
– includea un nou sistem electoral, bazat pe votul cenzitar;
– este prima realizare a lui Carol I;
– a fost considerată una din cele mai democratice constituţii din Europa.
Instituţiile centrale ale statului erau:
Monarhia – ereditară, în familie pe linie bărbătească, moştenitorii tronului urmând să fie crescuţi în religia ortodoxă;
Guvernul – reprezenta puterea executivă şi era condus de primul ministru; împarte puterea executivă cu monarhul. Avea ca sarcini prezentarea proiectelor legii Parlamentului şi punerea în practică a legilor votate de Parlament;
Parlamentul – reprezenta puterea legislativă şi era format din Senat şi Camera Deputaţilor, structură bicamerală ce fusese introdusă pentru prima oară de A. I. Cuza în 1864 prin „Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris”.
Constituţia din 1866 reprezintă primul pas în crearea României moderne, primul act prin care România şi-a exprimat independenţa şi a oferit libertărţi, drepturi egale şi un cadru democratic de exprimare pentru cetăţenii săi.
A.L.
