La coltul casei pãrintesti,
Am îngropat adânc sub flori
Dorul copilãriei mele
Cerul senin , fãrã de nori.
Plâng florile si se apleacã,
Astern petale pe pãmânt
Nu-i nimeni sã le punã apã
Le udã Domnul , când si când..
M-au încãlzit pereti de lut ,
Dar i-am lãsat , fugind în lume
Trãiesc departe de frumos
Strãinului sã-i fie bine.
În geamul mic , plânge-o muscatã,
Din zorii zilei pânã-n noapte
Doar Dumnezeu îi poartå grija
Trimite vânt , frunzei uscate.
Un lan de grâu , din veri trecute,
Zace tãcut pe-acoperis…
Plânge si-acum în el neghina
Iar macii rosi , încet s-au stins.
Un trandafir în coltul casei ,
Doar gardul l-a mai mângâiat
Nu-i nimeni sã-i mai fure floarea
Cã e pustiu la mine-n sat.
Grãdinã dulce , flori si iarbã,
Cu tine-as vrea sã stau mereu
Mã iartã , de mai zãbovesc
Aicea , nu-i pãmântul meu!
Mã rog la Dumnezeu si plâng,
Peretii casei sã nu cadã
Nici un copac sã nu îmi sece
Si nici fântâna din ogradã.
Iar într-o zi , când m-oi întoarce ,
De poti , dã-mi anii ce-am pierdut
Si lasã-ma sã dorm pe iarbã
Si-n casa cu pereti de lut!
(Mary Otilia Mari)
