Desprindere
Închiși în lut, în zid, închiși în noi
Agonizăm ca-ntr-o clepsidră beată
În care timpul uită să se zbată,
Surpându-ne spre lumea de apoi.
Chemăm toți demonii prin iad să poarte
Chiar infinitul clipei când ne piere,
Durerea de-a nu mai simți durere
Și-a nu mai ști din viață cât e moarte.
Și cât din bucurii ne este chin,
Acum când toate veștile sunt niște
Reci profeții la care nu mă-nchin
Și-n tâmpla mea n-au loc să se mai miște.
Adio deci, voi clipe de restriște,
Good bye, au revoir, auf wiedersen, amin!
(Valentin Irimia – Cenaclul “I. L. Caragiale”)
