Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 11 iunie 2025)
Prietenul Kipling
„Am luat hotărârea de a mă plimba fără încetare, zi și noapte, iar când nu mai puteam mă așezam pe tinetă, deși aceasta nu avea capac, și mai ațipeam. Câteodată, în somn, cădeam de pe tinetă, izbindu-mă cu capul de peretele din față.”
L-am urmat până la capătul secției, fără a schimba vreo vorbă. Iacob s-a oprit în fața unei camere mari (pe secție erau numai camere mari, exceptând izolatorul, unde erau numai celule). Iacob a ordonat să se deschidă ușa, mi-a făcut semn să intru și mi-a spus: <Aici vei sfârși>”.
Nani pe tinetă
”Așadar, eram în celula morții, cum o botezaserăm noi, deținuții. Aici aveam să stau 21 de zile. Aveam și câte o ședință de o oră pe zi, în cămașă de forță.” Această pedeapsă reprezenta o noutate și, în situația dată, i s-a aplicat numai lui Ilie. Cum era subțire îmbrăcat în umezeala și frigul din izolator, Ilie nu se îndoia că va sfârși acolo. Mâncare latrei zile – un turtoi și o gamelă cu apă. Sear, îi aruncau o jumătate de pătură. La început, a încercat să doarmă pe ciment, punând pătura sub el. Dar i-a fost imposibil să doarmă așa, „că aș fi înghețat de frig.
Am luat hotărârea de a mă plimba fără încetare, zi și noapte, iar când nu mai puteam mă așezam pe tinetă, deși aceasta nu avea capac, și mai ațipeam. Câteodată, în somn, cădeam de pe tinetă, izbindu-mă cu capul de peretele din față.”
„If”
Iar ca să-și mențină moralul, Ilie se ruga și repeta la nesfârșit „If”-ul lui Kipling, cu acel faimos <Fii tare, rezistă!>”. Cât privește ritualul cămășii de forță, conform regulamentului, medicul trebuia să stea lângă Ilie pe toată durata ședinței. Ritualul era supravegheat de ofițerul de serviciu, în timp ce doi caralii „mă strângeau cu feșele de doc, care erau continuarea mânecilor, până mi se tăia respirația. Exista pericolul de a muri și de aceea era necesară prezența medicului. Însă eu i-am spus ofițerului de serviciu că nu voi accepta cămașa de forță în prezența medicului. Mi s-a acceptat această dorință, care acum mi se pare absurdă, căci puteam să mor, fără doar și poate.”
Pe coridor era permanent un caraliu care îi supraveghea pe deținuți, izolatorul fiind plin cu legionari. Aceștia, măcinați de ani de pușcărie, nu mai rezistau la frig și, de multe ori, urlau ca de frica morții. După câteva zile, Nelu s-a gândit să ia legătura cu prietenii săi Feraru și Duță. Dar cum? I-a venit ideea să bată Morse cu cătușele de la mâini. Zis și făcut. N-a mai luat în seamă amenințările caraliului, „căci mai rău de cum eram nu puteam să ajung.” I-a răspuns la semnal Gică Feraru, tot prin Morse din cătușe. „Gică mă întreba ce-i de făcut. Iar eu îi răspundeam: <Fii tare, rezistă!>. <If>-ul lui Kipling îl învățasem la Securitatea din Ploiești, în timpul anchetei, de la țărănistul și prahoveanul meu Costel Opriș. Cu Gică am corespondat tot timpul izolării. Duță nu-mi răspundea la semnale, probabil izolarea îl demoralizase.”
„Tăblițe de săpun”
După cele 21 de zile de izolare, Ilie și ceilalți doi izolați au găsit ideea de a se distra puțin „pe seama faptului că-l pregătiserăm bine pentru izolare pe Feraru, care a suportat mai ușor frigul, fiind bine îmbrăcat, pe când eu și Duță am pățit-o cât de bună, fără să avem vreo vină. Camarazii noștri de cameră au rămas înmărmuriți când ne-au văzut, pentru că arătam foarte rău.” Curând însă, au uitat de cele întâmplate. Erau toți foarte bucuroși că nu l-au mai adus în cameră pe Crăciun Ion. Prin urmare,și-au reluat viața de zi cu zi, cu programul obișnuit: Morse la perete, știri, poeziiscrise pe „tăblițe de săpun” date cu DTT, povestiri, romane, cântece patriotice, rugăciuni în comun. Considerau că de-acum vor avea liniște, deoarece nu mai avea cine să-i toarne, iar Găvăgină era omul lor. „În sinea mea, ceva totuși mă neliniștea. Un proverb englez spune: <per să fie foarte bine, dar pregătește-te pentru foarte rău>”.
„Aici vei sfârși”
După vreo două săptămâni, „avea să se întâmple un fapt deosebit.” La un moment dat, zăvoarele trosnesc și ușa se deschide larg. În cadrul ei apare colonelul Iacob, urmat de mai mulți gardieni. Fără nici o introducere, Iacob ordonă pe un ton grav: „Ilie, fă-ți bagajul și ieși afară!”. „M-am executat, fiind foarte contrariat, deoarece dacă mă ducea la izolare nu-mi spunea să-mi fac bagajul. L-am urmat până la capătul secției, fără a schimba vreo vorbă. Iacob s-a oprit în fața unei camere mari (pe secție erau numai camere mari, exceptând izolatorul, unde erau numai celule). Iacob a ordonat să se deschidă ușa, mi-a făcut semn să intru și mi-a spus: <Aici vei sfârși>”.
Era o cameră pe jumătatea celei în care fuseseră repartizați MAI-știi, cu trei rânduri de paturi suprapuse, aproape toate ocupate cu oameni care stăteau culcați, drept pe care – după cum bine știm – îl aveau numai bolnavii.
(continuarea miercuri, 25 iunie 2025)
A consemnat Leonida Corneliu Chifu
