close
ActualitateAgenda culturalăPromovate

Festivalul de Creație Literară „Ion Stratan” 2026: Patru zile de poezie și dialog cultural în Ploiești

Poate că în fiecare octombrie POETUL revine din astral și se plimbă puțin și prin urbea noastră, poate că își colindă prietenii care i-au rămas în urmă, mai străbate străzile mângâiate de toamnă și de amintiri, se oprește în dreptul unei ferestre și privește către noi, bucurându-se că orașul nu l-a uitat.

În memoria sa, Ploieștiul găzduiește, în perioada 8-11 octombrie 2026, prima ediție a Festivalului de Creație Literară „Ion Stratan”. Organizat de Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” și Primăria Ploiești, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, festivalul transformă fosta tabără literară într-un amplu eveniment ce aduce împreună poeți contemporani de seamă din toată țara, publicul ploieștean și tânăra generație în cadrul unor lecturi publice, dezbateri și întâlniri culturale.

Printre invitații acestei ediții se numără poeți consacrați din Iași, București, Timișoara și Ploiești (precum Radu Andriescu, Șerban Axinte, Viorica Răduță, Daniel Pișcu, Paul Ionescu, Mihai Vaidoș, George Schinteie, George Popovici ), festivalul propunându-și relevarea valorilor literare dar și conectarea scriitorilor cu publicul și cu tânăra generație.

Programul Festivalului:

  • Joi, 8 octombrie (Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”): Deschiderea oficială (ora 17:30), decernarea Premiului „Opera Magna” poetului Călin Vlasie (ora 17:00), urmată de deschiderea noului an al Universității Populare „Dimitrie Gusti” (ora 18:00).
  • Vineri, 9 octombrie: Întâlniri cu elevii la Colegiul Național „Mihai Viteazul” (ora 9:00), deplasarea culturală „Autobuzul Ion Stratan” la Casa de Cultură Plopeni (ora 10:30) și un dialog cultural la Palatul Culturii (ora 17:00) cu Jovi Ene, Viorel Ilișoi și Codruț Constantinescu.
  • Sâmbătă, 10 octombrie: Întâlnire cu membrii Cenaclului „Atitudini” la sediul Casei de Cultură (orele 11:00-13:00) și o nouă dezbatere la Palatul Culturii (ora 17:00) cu Jovi Ene, Daniela Vizireanu și Florin Hălălău.
  • Duminică, 11 octombrie: Vizită culturală la Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” și închiderea oficială a festivalului.

Nu întâmplător ultima zi va da importanță ceasurilor dintr-un muzeu, acestor aparate care măsoară iluzia timpului, și odată cu el marcând efemer visurile, speranțele, incertitudinile, rătăcirile sau izbânzile din viața noastră de zi cu zi.

Și POETUL a avut un ceas imaginar. Din fericire, acesta mai bate încă.

D.O.D.

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.