Majestate,
Vă scriem aceste rânduri din România, o țară pe care Majestatea Voastră o cunoaște, o prețuiește și o vizitează cu o statornică afecțiune, legată fiind de pământul, oamenii și moștenirea ei creștină.
Vă adresăm acest cuvânt din partea redacției publicației culturale și de atitudine 24pharte.ro (Ploiești), cu toată reverența și distanța cuvenită rangului regal, dar și cu acea sinceritate fraternă îngăduită între creștini care privesc cu îngrijorare și responsabilitate la destinul spiritual al Europei.
Prilejul acestei scrisori îl constituie alocuțiunea rostită de Majestatea Voastră la Church House, în calitate de Guvernator Suprem al Bisericii Angliei, la inaugurarea noului mandat de cinci ani al Sinodului General, imediat după slujba oficiată la Westminster Abbey. În fața celor aproape cinci sute de membri ai adunării – episcopi, clerici și mireni –, ați afirmat că Biserica Angliei nu protejează doar credința creștină, ci însuși „spațiul pentru credință – al oricărei credințe – în întreaga noastră societate și în discursul național”.
Ecourile acestei declarații nu au întârziat să reaprindă dezbateri teologice intense, cu atât mai mult cu cât cuvintele Majestății Voastre se așază într-o continuitate bine cunoscută: de la controversa anului 1994 privind dorința de a fi perceput drept „Apărător al Credinței” în sens generic (Defender of Faith), la discursul Reginei Elisabeta a II-a de la Palatul Lambeth din 2012, și până la ceremonia Încoronării din 2023, unde jurământul tradițional de „Defender of the Faith” a fost însoțit de numeroase elemente multiconfesionale.
Îndrăznim să vă propunem, cu toată politețea, o lectură a acestui moment din perspectiva naosloghiei – o direcție de gândire creștină cultivată în spațiul cultural românesc –, convinși fiind că miza acestor cuvinte depășește cadrul administrativ al unei biserici naționale și atinge însăși inima mărturisirii creștine.
Privită prin discernământul naosloghiei, afirmația potrivit căreia Biserica are misiunea de a proteja „orice credință” riscă să așeze Biserica în pridvorul lumii, confundând duhovnicescul cu sacrul și pe omul Bisericii cu „omul religios”.
În înțelegerea creștină autentică, Hristos nu a venit în lume pentru a întemeia o nouă religie și nici pentru a administra un spațiu neutru al religiozităților umane. Dimpotrivă, Întruparea Sa marchează chiar sfârșitul religiilor. Categoria „sacrului” și pluralismul formelor religioase s-au născut din exilul omului căzut, care, pierzând prezența nemijlocită a Creatorului, își construiește repere morale, cosmice sau civice pentru a-și gestiona distanța față de Absolut. Biserica însă nu este o instituție a sacrului și nici un Panteon ospitalier, ci Naosul cel nefăcut de mână omenească – Trupul Înviat al lui Hristos –, spațiul duhovnicesc al întâlnirii directe și dialogice cu Adevărul-Persoană, unde omul nu practică o „credință” printre altele, ci se împărtășește din Viața însăși.
Înțelegem pe deplin grija Majestății Voastre pentru armonia unei societăți divizate. Coroana, ca autoritate a cetății pământești, are datoria nobilă și constituțională de a ocroti pacea civilă, demnitatea fiecărui cetățean și libertatea de conștiință în pridvorul lumii. Însă Statul și Biserica au naturi și chemări distincte: Statul poate și trebuie să apere libertatea tuturor cetățenilor de a-și urma propriile convingeri, dar Biserica nu poate fi transformată într-un paznic al „oricărei credințe” fără a-și uita propria menire de a păzi Naosul lăuntric.
Grâul vieții duhovnicești și neghina religiozităților autonome cresc împreună în ogorul lumii până la Seceriș, după cuvântul Evangheliei, dar ele au firi radical diferite și nu pot fi omogenizate sub aceeași umbrelă eclezială. A-l iubi și a-l ocroti pe aproapele de altă credință este o poruncă evanghelică izvorâtă din iubirea lui Hristos pentru fiecare om; a echivala însă credințele sub acoperișul Bisericii înseamnă a muta centrul de greutate de la Hristos cel Răstignit și Înviat către un simplu consens social.
Rămânând recunoscători pentru dragostea pe care o purtați României și tradițiilor ei creștine, ne rugăm ca Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, înțelepciune și putere în slujirea pe care o purtați, astfel încât titlul istoric de Apărător al Credinței să rămână mereu o mărturie vie a acelei Credințe unice care singură poate transfigura lumea.
Cu profund respect și aleasă considerație creștină,
Redacția publicației 24pharte.ro
Asociația Culturală 24 PH Arte – Ploiești, România





