Motto: ”Noi creștem și formăm caractere pure. La rândul nostru, ne-am ridicat prin osârdia părinților noștri”
Interviu inedit, din 2006, cu Alexandru Babacov, antrenor coordonator CS Petrom Pitești (II)
(urmare din ediția 29 octombrie 2020)
Floarea de cireș
R.: Citesc pe chipul dvs. marea supărare pricinuită de acel personaj. Foarte trist, într-adevăr, mai ales când vine vorba de copii. Propun să încercăm să depășim acest obstacol.
A.B.: Să încercăm.
R.: Îmi imaginez că alegerea numelui de Sakura este legată de aceste convingeri ale dvs. Ce semnifică Sakura?
A.B.: Sakura înseamnă ”floare de cireș”. Este simbolul purității. Noi creștem și formăm caractere pure. La rândul nostru, ne-am ridicat prin osârdia părinților noștri. Creația înseamnă artă. Arta înseamnă o anumită mentalitate, o anumită conexiune între artist și Univers în care mai presus decât orice este să-ți faci datoria de om. Mulți m-au întrebat de ce mai muncesc. Sunt chemat mereu în Elveția, în virtutea unui parteneriat, unde suntem intens solicitați și trebuie să mergem acolo foarte bine pregătiți. Merg oriunde, pentru că trebuie să muncesc, vreau să muncesc și să învăț continuu.
O luptă-i viața
R.: Acum sunteți acasă. Cred că v-ați pus mari speranțe în această competiție.
A.B.: Am aliniat aici copii născuți în ´88-´90 care se bat cu oameni cu cinci-șase ani mai mari. Cadeți contra tineret. Viața e o luptă. Să lupte.
R.: Nu se uzează? Mulți spun că sportivi de vârste fragede sunt puși să lupte cu adversari mult mai vârstnici și ajung uzați sau accidentați la seniori.
A.B.: Țin seama de competitori, de șanse, de dorința și puterea lor de luptă. La 16-18 ani, unii băieți sunt destul de împliniți fizic. Și nu orice competitor de-al nostru luptă cu adversari mai în vârstă (Babacov se oprește brusc și întreabă un judoka în trecere: ”Copile, ce-ai făcut, mă?”. ”Am pierdut!”. Aveam să aflăm că acel copil este din Mediaș și nu-l antrenează coordonatorul Sakurei. Apoi antrenorul continuă):
Sunt copii buni cei din judo. Mă mai atașez și eu de câte unul, așa, chiar dacă nu-i de la clubul nostru! (Apoi, cu o undă de tristețe): N-au motivații la părinți. Au fost colo–colo, au luptat… Unii au luat medalii. Și? Cu ce se aleg? Ce le spun părinților?
Luca a fost mai degrabă sărac
R.: De ce Petrom?
A.B.: În tinerețe, Liviu Luca a venit în zonă. I-am fost antrenor odată. Domnia sa a fost student la Filologie aici, în Pitești. Era prin anii ´77-´79, dacă îmi aduc bine aminte. Poate mai devreme. Am fost și colegi de echipă, la CSM.
R.: Nu v-a numit directorul acela ”handicapați”?
A.B.: Asta se-ntâmpla într-o vreme în care nu era directorul acela, uita-i-aș numele! Secția o coordona omul minunat care a fost Aurelian Barbu.
R.: Era sportiv serios Luca?
A.B.: Foarte serios. Dar nu avea, la vârsta studenției, ani de judo în spate.
R.: Nu știam că a făcut și Filologie la Pitești. Se știe că a terminat Institutul de Petrol și Gaze (IPG, actualmente UPG) din Ploiești.
A.B.: Așa este.
R.: Ce-a făcut după ce a terminat Facultatea la Pitești?
A.B.: Luca dorea o diplomă cu recunoaștere internațională. Facultățile din România recunoscute pe plan european și internațional erau, la vremea aceea, IPG Ploiești și Medicina de Târgu Mureș. Simultan, voia să continue și antrenamentele de judo. Spune Luca: ”Babi, ce mă sfătuiești? Pe care s-o aleg?”. I-am recomandat IPG Ploiești, pentru că acolo aveam prieteni, mulți dintre ei absolvenți ai IPG. Îl cunoșteam pe domnul Constantin Savu, actualul secretar general al Federației, care antrena la Ploiești, înainte de a-l cunoaște pe Liviu, așa că i-am recomandat IPG-ul. L-am prezentat pe Luca domnului Savu. Când a venit ca președinte la FRJ, Luca a spus: ”Trebuie să fac ceva pentru domnul Barbu și pentru Babi”. Și ne-a sprijinit. Ne-a luat sub umbrela Petrom.
R.: De ce voia domnul Luca să urmeze o facultate cu recunoaștere internațională?
A.B.: Luca a fost un băiat mai degrabă sărac. Avea, ca majoritatea dintre noi, o nevoie de confirmare. Să reținem că era foarte tânăr atunci. Și ce tânăr nu dorește să se afirme?
R.: Sunt voci care îl contestă. Apare drept un personaj controversat.
A.B.: Pentru mine, Luca e un om deosebit. I-a plăcut mult sportul, judo-ul în primul rând. Eu consider că respectă principiile judo–ului și în viață. În rest, nu mă interesează ce funcție are. Trebuie să știți că nu m-am dus cu jalba la el. Are suflet mare și este dedicat artelor marțiale. Respectă principiile corectitudinii și supleței. Pentru că judo se clădește pe principiul supleței. Și pe unitatea dintre corp, suflet și spirit.
”Prietenii mei, elvețienii”
R.: Dvs. cum vă descurcați în acea perioadă?
A.B.: După ce mi-am încheiat activitatea ca sportiv, nu mi-am pus kimonoul în cui. În ´73, eram instructor sportiv, mâna dreaptă a lui Aurelian Barbu. Mai și concuram uneori. Dar de atunci am antrenat tot timpul.
R.: Ați fost chiar mâna dreaptă a reputatului antrenor?
A.B.: Da. Mentorul meu a plecat la cele veșnice în 2000. În amintirea lui, am organizat Memorialul Aurelian Barbu. Trei ani am organizat acest Memorial. Au venit la competiție delegații din Elveția și Republica Moldova. Anul acesta n-au vrut să-l mai țină. Dar Petrom se implică în organizarea Memorialului Aurelian Barbu, pe care îl vom relua. In mai vor veni și echipe ale prietenilor mei elvețieni la Memorial.
R.: Ce urmează pentru Alexandru Babacov și elevii săi?
A.B.: Internaționalele Elveției, de la St. Gallen, unde avem invitație permanentă. Se vor desfășura cam prin decembrie–ianuarie. Avem asigurat cantonament acolo, ne petrecem Crăciunul și Revelionul la ei. În fiecare an, de vreo șase ani încoace.
R.: Am înțeles că vă întorc vizitele, că vin și ei încoace, nu?
A.B.: Vin și ei aici, desigur. Organizăm o serie de stagii, seminarii. Participăm la trei cantonamente pe an în Elveția. Anul trecut, din diverse motive, pe care nu le voi enumera aici, am fost doar o dată. Acestea au loc în aprilie, octombrie și decembrie. Participăm la ”internaționalele” lor cu echipe de juniori. Anul viitor avem drept obiectiv trei medalii la naționale.
”În judo e foarte greu să răzbați și să reziști” sau cartea pe primul loc
R.: Cum se vede viitorul judo-ului românesc de la Pitești?
A.B.: S-au împuținat și antrenorii, nu numai sportivii. Mulți sunt noi, tineri, n-au suficientă experiență. Îți trebuie verificări la săptămână ca să te prezinți cu șanse în competițiile majore. Imaginați-vă: în Elveția au venit 28 de țări anul trecut, la Internaționale! Baza de selecție s-a redus mult la noi. S-a schimbat și mentalitatea, cum vă spuneam. În judo e foarte greu să răzbați și să reziști. Dincolo de calitățile ce țin de voință, suplețe și celelalte, îți trebuie, înainte de toate, echipament. Treningul se întinde, nu dă reacție. Nu e ca la lupte. Cum spuneam, noi îi uzăm pe sportivi din primii ani.
Doresc să vă mulțumesc pentru interesul pe care ni-l acordați. Sper că vom mai vorbi, pentru că mai sunt multe de spus. Și pentru că tot am amintit de prietenii elvețieni: să știți că elvețienii pun pe primul loc cartea. Ai noștri se lasă de sport taman când ajung la seniori…
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU