Cerul e foarte albastru, îl învelește pe alocuri o pânză fină, transparentă de nori, soarele se întinde prin iarba foarte verde care strălucește pe urmă, cerul devine cenușiu, gri metalic și nori grași de vată
Logodna este slujba prin care mirii fagaduiesc unul catre altul ca se vor cununa. De obicei se savarseste deodata cu Taina Cununiei, dar se poate savarsi si separat. Logodna este cunoscuta in popor sub numele
Născut în secolul al II-lea din părinți păgâni, Sfântul Iustin a devenit creștin după ce un bătrân pe care l-a întâlnit pe malul mării i-a vorbit despre Hristos. Ajuns la Roma, a deschis prima școală
Ieri a fost Ziua Românilor de Pretutindeni, însă puţini ştiu cum studenţii au creat o instituţie: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a luat naştere ca o iniţiativă a Ligii Studenţilor (LS) care a iniţiat
Puțini sunt sportivii ce se pot lăuda că dețin în propria panoplie titlurile supreme la toate nivelurile: naționale, europene, mondiale și olimpice! Gabriela Szabo este unul dintre ei! Prin performanțele obținute, ea se numără printre
Într-o zi de 29 Mai 1453 a căzut cetatea cetăţilor, Constantinopol, noua Romă. O seamă de autori şi de articole plîng de milă întregii Creştinătăţi în urma acestei tragedii şi este de mirare că nimeni
Petre Tuțea: ,,Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat
... peste care s-au cimentat deja tăcerea și uitarea. Nicio autoritate din România, în tot acest timp, nu a mișcat un deget să afle de ce și mai cu seamă cine l-a împușcat în cap
Domnule, Când citești, îți faci duș la creier. E atât de simplu, vorbesc foarte serios. Trebuie să citești ceva. Dacă nu citești nimic, dar absolut nimic, ți se împute creierul, iar împuțirea aia a
Născut într-un sat din Rusia în secolul al XVII-lea, Sfântul Ioan a fost luat în robie de către turci și, refuzând să se facă musulman, a fost rânduit să se îngrijească de vite. Dormind împreună
Cuvinte precum „boreasă”, „duhan” sau „făgădău „cioareci” sau „ciupag”. au dispărut pentru că nu le-ați mai zis pe limba voastră!Ardău – Ardelean, român care locuiește în Ardeal Boreasă – Nevastă, soție Cioareci – Ițari, izmene
Cannes. O fotografie-document Pentru că tocmai a început a 75-a ediție a Festivalului de film de la Cannes (17-28 mai) să ne reamintim o fotografie emoţionantă. Liviu Ciulei cu Ana Széles, Victor Rebengiuc și Gina
"Naționalismul este convingerea că neamul tău are o misiune sfântă dată de Dumnezeu. Acesta este naționalismul. Că neamul tău are o misiune în lume și că dacă își îndeplinește misiunea, se salvează. Și tu împreună
Pe când nu se știa de sparanghel, căpșuni în cultură intensivă, nu se vedea nici UE, nu se trăia nici amărăciune occidentală, exista o culturalizare în rural. Cămine culturale, terenuri sportive, echipe de fotbal, pistă
Cred că gelozia este una dintre formele de îndrăcire latentă. Azi „mârâi” un pic, mâine „mârâitul” devine „nechezat”… Este important să înțelegeți prin râs lucrurile acestea ca să nu apucați să plângeți. La primul semn
În Spania se numesc „vaqueros” sau „tejanos”, în daneză – „cowboybukser”, adică pantaloni de cowboy, chinezii le spun „niuzaiku”, ungurii – „farmernadrag”, bulgarii – „donkey”, olandezii – „spijkerbroek”. Iar românii, „blue-jeans” sau, pur şi simplu,