22 iunie 1462. Ștefan cel Mare atacă cetatea Chilia, stăpânită de munteni și unguri. Însă asediul pe care l-a organizat și l-a condus nu a avut rezultatul dorit. Această luptă i-a adus nu numai
Azi e zi aniversară. E ziua în care mulțumim cititorilor noștri că ne însoțesc cu încredere pe drumul fascinant al informației și opiniei scrise. Dar și lui Ion Cristoiu, mentorul nostru, pentru că a
Strada Grigore Mora 22, în pod citeam "Aventurile submarinului Dox". Tudor (Jebeleanu n. n. ) și Florica locuiau la numarul 36. Vizavi era una din "școlile" de Securitate. Eram vecini cu Ana Toma și
Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la
Patriarhul României transmite un mesaj înainte de Evaluarea Națională și Bacalaureat. Părintele Patriarh se adresează mai întâi tinerilor cărora le spune cât de importante sunt aceste examene pentru dezvoltarea lor, apoi îi îndeamnă pe părinţi,
Într-o școală de cartier, situată pe strada Jupiter nr. 6, Soarele a poposit înainte de ziua lui, 21 iunie, la o lecție de geografie. Sub îndrumarea doamnei profesor de geografie Ramona Mȕller, și totodată diriginta
Aţi observat că, totdeauna când rostim înaintea dumneavoastră cuvânt de învăţătură, începem prin a spune: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. De asemenea, când începem o rugăciune, spunem mai întâi:
Cu ocazia Moșilor de Vară, meșteri populari, producători și artizani, dar și colecționari din toate zonele României vin la târg cu oale de ceramică de Corund, obiecte din lemn pentru gospodărie de la Băbeni, ceramică
Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh încheie Cincizecimea Sfântă a perioadei pascale, completând și împlinind praznicul tainei Învierii Domnului. Rusaliile pe care le sărbătorim an de an reprezintă un moment privilegiat al existenței noastre, în care vedem
Cronologia unei pagini negre din Istoria României Mineriada din 13-15 iunie 1990 a rămas în istoria României ca o pagină neagră, în care demonstrațiile pașnice de la București împotriva guvernului condus la acea vreme de
Între 1950 și 1961 Principesa Ileana, fiica cea mică a Reginei Maria, a călătorit de-a lungul și de-a latul Americii, ținând sute de conferințe în care a vorbit oamenilor despre România și despre situația tragică
Ostașii eroi ai Armatei Române au trecut Prutul în Campania de eliberare a Basarabiei și nordului Bucovinei (22 iunie-26 iulie 1941) răpite de sovietici/cedate prin sinistrele consilii de coroană prezidate de carol 2 ferdinandovici
Excelența Sa, Kim Yong Ho, Ambasadorul Republicii Coreea în România, a vizitat Mănăstirea Putna, vineri, 11 iunie 2021. La plecare, Excelența Sa a însemnat în „Cartea de Aur” a Mănăstirii câteva gânduri: „Este o mare
Miercuri, 23 iunie, KineDok powered by One World Romania vă invită la evenimentul “Uzina 1 Mai Ploiesti, în documentarele epocii”. De la ora 18:30 la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești vor fi proiectate și discutate trei
Tata are aproape 82 de ani și tocmai ce a făcut al doilea infarct. Ce vreau să evidențiez: l-a dus SMURD-ul la Bagdasar, unde inițial a fost plasat firesc la terapie intensivă. După care
Articole publicate în 2016 (Contributors. Ro) și 2009 (Hotnews. Ro) România s-a făcut mai Mare acum 7 ani (Bogdan Aurescu - contributors.ro) Exact acum 7 ani, pe 3 februarie 2009, România devenea mai